FILM

Dincolo de aerul său contestatar, în care umorul negru devine un alt nume pentru utopie, filmul e presărat de tot soiul de giumbușlucuri.

A propune ceva context înseamnă a merge împotriva metodei lui Rohrwacher, care lucrează cu cadre punctuale (dar deloc formaliste), nu cu povești.

Rămîne în memorie acel Dakar filmat de Mati Diop ca un fel de așezare umană extraterestră, ceva între arhaic și SF, documentar și CGI.

The Iron Claw reușește să dejoace totuși miza imediată a unei diorame, transformîndu-se într-un obiect mult mai destabilizant.

Cinema-ul independent american – cel care ne purta voios prin păturile marginale ale națiunii, dezvăluind extremități neștiute – pare în pierdere de turație.

Otomo face din băiat o mașinărie monstruoasă, un cyborg nevrotic incapabil să își stăpînească puterea, pierdut în vibrația mortală a propriului trup