FOMO

Teama că ratezi ceva important. Că în jurul tău se petrec lucruri la care nu ești invitat. Că ești exclus din cercurile sociale pe care ai dori să le frecventezi, că există experiențe notabile la care nu participi. Acronimul FOMO („fear of missing out”) se pare că a fost întrebuințat pentru prima dată în 2004, de către scriitorul Patrick McGinnis, pentru o publicație ce ținea de Harvard Business School. FOMO era desemnat drept motiv principal pentru care oamenii își supraîncarcă programul cu diverse activități. Fără să fie denumit, termenul a existat și înainte, mai ales de la apariția Internetului, care a făcut posibil accesul la viețile, preocupările și realizările celorlalți.

2004 a fost și anul în care s-a lansat Facebook, iar FOMO a început să fie asociat folosirii acestei rețele sociale și a căpătat tot mai multă atenție pe măsură ce timpul petrecut online a crescut. În definiția dată de World Journal of Clinical Cases, această noțiune se referă la două procese: primul, percepția ratării unui eveniment, care generează anxietate, și al doilea, un comportament compulsiv de a verifica site-urile și rețelele sociale și de a menține contactele active. Acest atașament problematic de social media este strîns legat de teama de excludere dintr-un grup, care a marcat omenirea dintotdeauna. Sentimentul de apartenență la o comunitate, obținerea aprobării celorlalți ne îmbunătățesc starea de spirit și stima de sine. Cu toții ne dorim să fim parte a unui întreg.

Pe lista extinsă a manifestărilor asociate termenului FOMO, menționată de Forbes Health, găsim verificarea obsesivă a programului altora, sentimentul de epuizare dat de folosirea intensivă a rețelelor sociale, comparațiile cu ceilalți și starea de inadecvare pe care acestea o pot genera, încercarea de a participa la toate evenimentele, insatisfacția legată de propria viață, dificultăți de concentrare, probleme cu somnul, tristețe și chiar depresie. Rolul social media în acest fenomen este explicabil, dat fiind că majoritatea oamenilor afișează cadre cosmetizate dintr-o viață ideală, un fel de „cea mai bună versiune a lor”, cele mai mari realizări, cele mai împlinite momente, și este ușor să ne simțim, cumva, surclasați la capitolul „fericire”. În plus, rețelele sociale, pe care fiecare le poartă acum permanent cu el, pe telefon, vin cu like-uri și inimioare, cu o apreciere aproape instantanee, care crește nivelul de dopamină din creier și generează o perpetuă goană după atenție. Și, nu în ultimul rînd, a fi mereu online înseamnă a fi expus valului de informații despre toți ceilalți, care se revarsă peste tine constant.

„Feeling socially connected”, a te simți conectat social, este termenul opus lui FOMO și asociat cu o viață mai lungă și mai sănătoasă. În acest sens, sînt recomandate, între altele, limitarea timpului petrecut online, renunțarea la comparații și găsirea propriilor surse de bucurie, a unui scop, stabilirea de așteptări realizabile și acordarea de atenție relațiilor din viața reală.

Cred că am suferit de FOMO înainte să aflu că se numește așa. Lucrînd în presă, primele persoane din lista mea de Facebook au fost ziariști ori aveau legătură cu comunicarea, cu evenimentele culturale sau de orice fel. Peretele meu arăta ca o revistă a presei din care nu știam ce să citesc mai întîi, ca să nu fiu neinformată pe vreun subiect. Cînd punea cineva vreo informație mai veche, despre care eu știam deja amănunte, îmi venea să îi comentez că a rămas în urmă. Cînd era ceva despre care nu auzisem, îmi era de-a dreptul rușine și începeam investigațiile. Am petrecut multe nopți vizionînd filme ce tocmai se lansaseră, numai pentru a fi prima care le vede, și aveam ambiția de a distribui o știre cît mai devreme de la apariția ei, așa încît majoritatea oamenilor s-o găsească prima dată la mine. Am ajuns la vîrsta de mijloc și, de la un moment dat, mi-am dat seama că nu mai pot ține pasul cu multitudinea informațiilor. Sau, pur și simplu, am obosit. Mai am încă mici accese de FOMO. Anul trecut am petrecut luna mai în Ungaria, într-o rezidență literară, visul oricărui scriitor, iar eu vedeam pe Facebook evenimentele din țară (foarte multe, de regulă, în mai, în București) și regretam că nu eram aici. Mi se părea că cineva mi-a răpit o lună de viață care ar fi putut fi mai plină. Anul acesta, am bilet la concertul Coldplay pe care l-am luat, ca pe multe altele (exceptînd poate The Rolling Stones și Depeche Mode), fără să fiu un fan adevărat, doar pentru că va fi „evenimentul momentului” în București. Iar ce mă deranjează este că am prins bilet abia în a doua zi de concert, după ce, cu o seară înainte, un stadion întreg de oameni îi va fi văzut deja.

Termenul FOMO îmi amintește întrucîtva de titlul albumului de debut al trupei irlandeze The Cranberries. Apărut în 1993, el se numea Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We? (Toți ceilalți o fac, de ce n-am putea și noi?). Întrebarea ar fi, de fapt, dacă ne-o dorim și noi. Sînt așa de puține lucruri pe care să le vreau cu adevărat în ultima vreme încît nu știu dacă asta ar trebui să mă bucure sau să mă îngrijoreze. E un dans pe linia fină dintre maturizare și îmbătrînire.

* * *

Fear of missing out: A brief overview of origin, theoretical underpinnings and relationship with mental health (World Journal of Clinical Cases, iul. 2021)

The Psychology Behind The Fear of Missing Out (FOMO) (Forbes Health, sept. 2023)