„Persoanele mai aventuroase pot fi mai înclinate să devină amante/amanți” interviu cu psihoterapeutul de cuplu Nadia GORDUZA

Nadia Gorduza este certificată la nivel internaţional – Certified Gottman Couple Therapist – în terapie de cuplu prin metoda Gottman și trainer şi psihoterapeut în terapie de expunere virtuală şi psihoterapie scurtă strategică. Reprezintă în România The Gottman Institute Seattle din SUA. Am întrebat-o, așadar, care sînt motivele pentru care înșelăm și dacă există un profil psihologic al amantei/amantului.

De ce înșelăm?

Infidelitatea în relațiile de cuplu este un subiect complex și multifațetat, analizat în numeroase studii care încearcă să dezvăluie motivele, consecințele și dinamica din spatele acestui fenomen. Înțelegerea infidelității necesită o privire atentă asupra factorilor biologici, genetici, psihologici, emoționali și sociali care contribuie la apariția acesteia.

Infidelitatea are rădăcini atît în biologie, cît și în contextul socio-cultural. Oamenii înșală din diverse motive, inclusiv din dorința de diversitate genetică și emoțională, din cauza unor nevoi nesatisfăcute în relația de cuplu sau pentru căutarea noutății și a excitării.

Studiile referitoare la genetica comportamentului de infidelitate sînt încă la început. Cu toate acestea, este un domeniu așteptat să se dezvolte în viitor. Primul studiu care a identificat un posibil candidat genetic s-a concentrat pe gena DRD4, responsabilă pentru producția unui receptor de dopamină. Această genă a fost anterior asociată cu comportamentul de căutare de senzații tari.

Partea interesantă a genei DRD4 este că include un tandem repetat – o secvență mică de ADN care poate fi repetată de mai multe ori consecutiv. Numărul acestor repetiții poate varia semnificativ de la o persoană la alta, avînd un impact potențial dramatic asupra comportamentului individului. De obicei, gena DRD4 are între 2 și 11 astfel de repetiții la diferiți indivizi.

S-a observat că indivizii care au cel puțin șapte astfel de repetiții (7R+) prezintă o legătură redusă a receptorilor pentru neurotransmițătorul dopamină și sînt mai predispuși la căutarea de senzații tari, dezinhibare, impulsivitate și comportament sexual promiscuu, demonstrînd o creștere cu peste 50% a infidelității sexuale comparativ cu indivizii care au un număr mai mic de repetiții în gena DRD4.

Un alt studiu relevant în contextul genetic al comportamentului de infidelitate a examinat ereditatea acestuia prin analiza a peste 7.000 de gemeni de ambele sexe. Concluziile studiului indică faptul că 62% din comportamentul legat de sexul extramarital la bărbați și 40% la femei poate fi atribuit factorilor genetici. Această descoperire sugerează că predispozițiile genetice joacă un rol semnificativ în probabilitatea de a avea comportamente sexuale în afara căsătoriei, cu o influență genetică mai pronunțată la bărbați comparativ cu femeile. Aceste rezultate contribuie la înțelegerea mai amplă a complexității și a multiplelor fațete ale infidelității, subliniind importanța factorilor biologici în modelele comportamentului sexual uman.

Din punct de vedere psiho-emoțional, la baza infidelității stă o neîmplinire – emoțională, fizică sau ambele. Partenerii pot simți că relația actuală nu le mai satisface nevoile sau dorințele, că nu mai există acea scînteie inițială sau că au fost neglijați. Din perspectivă psihologică, infidelitatea poate servi ca o cale de evadare din rutina zilnică sau ca un strigăt de ajutor, un semnal că ceva fundamental este rupt în dinamica de cuplu.

Renumitul cercetător dr. John Gottman, în lucrarea sa The Science of Trust, subliniază că lipsa de conectare emoțională este o cauză majoră. Oamenii pot căuta afecțiune, apreciere sau chiar aventură în afara relației lor, în încercarea de a umple un gol interior.

Există și cazuri unde infidelitatea este un răspuns la resentimente sau frustrări acumulate, mai ales ale persoanelor cu stima de sine scăzută, partenerii văzînd actul de infidelitate ca pe o formă de răzbunare.

Cît de întîlnită este infidelitatea, prezența unui amant sau a unei amante, în problemele de cuplu?

Este din ce în ce mai des întîlnită, din păcate. Infidelitatea nu este un fenomen nou, ci unul care a existat de-a lungul istoriei umane, modificîndu-se în manifestările sale în funcție de normele culturale și contextul social. Renumitul antropolog Helen Fisher aduce în discuție și impactul factorilor evolutivi și al adaptărilor psihologice care influențează comportamentul uman, sugerînd că înțelegerea profundă a acestor aspecte este crucială pentru demistificarea conceptelor de monogamie și infidelitate. Helen Fisher sugerează că, antropologic vorbind, bărbații au fost mai înclinați să fie infideli din motive legate de reproducere și dispersare genetică. Cu toate acestea, cercetările contemporane indică faptul că diferențele dintre infidelitatea masculină și cea feminină sînt din ce în ce mai puțin pronunțate.

Diverse studii și cercetări au încercat să măsoare frecvența infidelității și să identifice tendințele de comportament asociate cu ea. Un studiu amplu realizat de Institutul Kinsey, publicat în Journal of Marriage and Family, a raportat că aproximativ 20% din bărbați și 13% din femei recunosc că au avut relații sexuale extramaritale în timpul căsătoriei lor. Aceste procentaje sugerează că, deși bărbații par să fie mai înclinați spre infidelitate, femeile nu sînt străine de acest comportament.

O analiză a cercetărilor efectuate în mai multe țări dezvoltate arată că rata infidelității variază considerabil, dar, în general, aproximativ 15-25% din bărbați și 10-15% din femei, angajați în relații pe termen lung, au fost infideli la un moment dat. Un aspect interesant, relevat de cercetări recente, indică faptul că diferența dintre genuri în ceea ce privește infidelitatea se reduce, mai ales în rîndul generațiilor mai tinere.

Infidelitatea nu este limitată la o anumită categorie de persoane și nu este dictată exclusiv de gen. Factori cum ar fi oportunitățile, satisfacția în relație, valorile personale și chiar aspecte culturale și sociale joacă un rol în probabilitatea comportamentului infidel. De asemenea, este important de menționat că infidelitatea nu înseamnă doar relații sexuale cu altcineva. Există infidelitatea emoțională, infidelitatea financiară care poate sau nu să ducă la infidelitate fizică, și care pot avea un impact la fel de devastator asupra relațiilor.

Ce s-a schimbat în timp cînd vine vorba despre crizele conjugale? Tranșează altfel partenerii de azi problematica aceasta?

Impactul trădării este profund și deseori devastator. Încrederea, care este stîlpul de rezistență al oricărei relații sănătoase, odată zdruncinată, poate fi foarte greu de reabilitat. Infidelitatea introduce în relație îndoială și suspiciune, care, dacă nu sînt gestionate corect, pot crea o distanță emoțională de neînvins între parteneri. Este o sursă de durere emoțională acută, care se manifestă prin sentimente de furie, trădare, tristețe, rușine și dezamăgire.

Accesul ușor la Internet și la platformele de socializare și dating online a creat noi oportunități și tentații pentru comportamentul infidel, făcînd mai dificilă menținerea angajamentelor monogame. Dinamica relațiilor se schimbă și în funcție de noile forme de relații deschise sau semi-deschise, care pot redefini ideea de fidelitate.

Pentru a răspunde la întrebarea despre cum se tranșează astăzi crizele conjugale, trebuie să recunosc că, în societatea contemporană, partenerii sînt mai înclinați să caute ajutor profesional și să abordeze problemele de relație printr-o comunicare deschisă și sinceră. În trecut, problemele de cuplu erau adesea tratate în intimitate sau ignorate. În prezent, există o tendință de a aborda mai deschis aceste probleme prin terapie de cuplu.

În acest moment există posibilitatea ca partenerii să beneficieze de singura terapie de cuplu post-infidelitate care există acum și în România, bazată pe cercetările dr. Gottman de peste 40 de ani. În calitate de Certified Gottman Couple Therapist, specializat pe infidelitate, am multe cupluri în terapie unde, prin protocoale clinice foarte bine structurate, salvăm relațiile de la o despărțire iminentă după o trădare. Recuperarea după un act de infidelitate este un proces care necesită timp și eforturi susținute din partea ambilor parteneri. Este esențial ca acela care a fost infidel să-și recunoască faptele și să-și asume responsabilitatea, în timp ce partenerul trădat trebuie să fie dispus să ofere oportunitatea de vindecare. Comunicarea deschisă, transparența și sinceritatea sînt vitale în acest proces, iar terapia de cuplu poate oferi un mediu controlat și sigur în care aceste discuții dificile pot avea loc.

Există o tipologie psihologică a amantei/amantului?

Deși fiecare persoană este unică, iar motivele și comportamentele diferă de la caz la caz, există  anumite modele comportamentale care pot fi asociate cu persoanele care devin amante sau amanți.

O amantă este adesea prezentată ca o figură seducătoare și misterioasă care oferă emoție și evadare din rutina modernă a relației de cuplu. Dar este mult mai mult decît atît! Tipologia psihologică a unei amante poate varia de la o persoană la alta. Unele amante pot căuta o împlinire emoțională sau o validare care le-ar putea lipsi în propriile relații, în timp ce altele pot tînji pur și simplu după emoția și aventura de a fi implicate cu cineva care este deja angajat în altă parte. Un alt aspect este legat de atitudinea față de angajament. Unele persoane care aleg să fie amante pot avea temeri legate de intimitate și angajament pe termen lung, preferînd relații mai puțin convenționale și mai flexibile, care le permit să evite responsabilitățile unei relații tradiționale.

Conform unui studiu publicat pe 29 martie 2023, există un profil psihologic al persoanei care înșală și își asumă rolul de amant/ă. Este vorba despre indivizii care obțin scoruri ridicate la măsurătorile de narcisism, impulsivitate și căutare de senzații tari. Aceste trăsături pot face persoanele mai înclinate să caute experiențe noi și atenția altora, avînd totodată o tendință redusă de a lua în considerare consecințele comportamentelor lor, acest lucru jucînd un rol în dezvoltarea unei relații extraconjugale. Persoanele care sînt mai aventuroase și mai deschise la experiențe noi pot fi mai înclinate să devină amante/amanți.

Unul dintre aspectele observate în tipologia amantului este căderea frecventă într-un pattern de comportament bazat pe căutarea atenției și validării emoționale. Acest lucru poate fi rezultatul unor nevoi nesatisfăcute în relația principală sau al unei dorințe de a experimenta noi forme de intimitate și pasiune.

Este important de subliniat că nu există o „tipologie universală“ și că mulți factori, inclusiv contextul social, cultural și personal, influențează decizia de a intra într-o astfel de relație. În plus, etichetarea sau încadrarea strictă a oamenilor în tipologii poate duce la simplificări și generalizări care nu reflectă întotdeauna complexitatea comportamentului uman.

În vremurile de acum, cînd divorțul a devenit ceva banal, ce mai înseamnă angajamentul?

Angajamentul într-o relație nu înseamnă doar o decizie de a nu divorța, ci implică o alegere activă și constantă de a investi în parteneriat.

Angajamentul, așa cum îl descrie dr. John Gottman, este fundamentat pe decizia de a construi o punte de legătură între tine și partenerul tău, în ciuda obstacolelor care pot apărea. Acest lucru presupune o comunicare eficientă și o înțelegere profundă că o relație de succes se bazează pe micile gesturi cotidiene care sporesc admirația și aprecierea reciprocă.

Angajamentul nu este un contract static, ci un proces dinamic, care necesită atenție, grijă și adaptabilitate. Un parteneriat angajat înseamnă a sprijini creșterea și aspirațiile individuale ale fiecărui partener, în timp ce se lucrează împreună pentru a îndeplini visurile și aspirațiile comune.

Angajamentul merge dincolo de simpla prezență fizică într-o relație; este vorba despre prezența activă, emoțională și psihologică, despre alegerea de a te întoarce zilnic către partenerul tău, de a-l alege în mod conștient pe el sau ea în fiecare zi, prin acțiuni mici, dar semnificative, care întăresc legătura dintre ei. În contextual infidelității, angajamentul este o resursă crucială pentru ca o relație să poată fi salvată.

Există o modă și o nevoie de a te învăța cineva cum să procedezi, ce să faci și ce să nu faci în relații. Cît de mult ajută aceste sfaturi în viața reală?

Tendința de a căuta sfaturi pentru gestionarea relațiilor personale s-a accentuat în ultimele decenii. Această „modă“ de a învăța cum să procedezi în relații vine ca un răspuns la nevoia de a naviga printr-un peisaj relațional care se schimbă rapid.

Informațiile sînt o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ele pot oferi noi perspective și strategii de a îmbunătăți relațiile, dar pot, în același timp, să ne ducă pe o pistă greșită, dacă doar căutăm să ne confirmăm credințe care pot fi eronate sau iraționale. Important este să ne asigurăm că sfaturile privind relațiile provin de la experți în psihoterapia de cuplu pentru că pot avea un impact semnificativ în viața reală. Ele pot oferi perspective noi, pot ajuta indivizii să recunoască și să înțeleagă modelele nesănătoase de comportament și pot oferi strategii practice pentru îmbunătățirea comunicării și a intimității.

Cu toate acestea, aplicabilitatea acestor sfaturi depinde de mai mulți factori, inclusiv de cît de bine sînt aliniate acestea la contextul unic al fiecărui cuplu și de disponibilitatea partenerilor de a se angaja într-un proces de schimbare și dezvoltare. Sfaturile generalizate pot să nu fie potrivite pentru toate situațiile, de aceea este important ca fiecare persoană să le adapteze ghidat la contextul și nevoile proprii.

Un aspect esențial este discernămîntul în alegerea surselor de învățare. Nu toți cei care oferă sfaturi au calificările, experiența și expertiza necesare pentru a ghida pe altcineva în probleme atît de delicate precum cele relaționale. Prin urmare, sfaturile bazate pe cercetare științifică și practică profesională sînt adesea mai valoroase și mai eficiente. Cele mai eficiente sfaturi sînt cele personalizate, bazate pe dovezi și practică profesională și aplicate cu o înțelegere profundă a dinamicii relaționale specifice fiecărui cuplu.

Cît de funcțională poate fi o relație deschisă?

Trăim într-o societate în care monogamia este un construct social și biologic, dar nu o normă universală. Din perspectiva monogamiei, o relație deschisă poate părea mai puțin funcțională deoarece contravine principiului de exclusivitate. Monogamia susține într-adevăr că angajamentul profund și dedicarea exclusivă unui singur partener conduc la o relație mai stabilă și mai securizantă. În această viziune, infidelitatea sau relațiile deschise sînt văzute ca o deviere de la normă și potențial dăunătoare pentru relația de bază.

Cu toate acestea, în practică, există multe relații deschise care sînt funcționale și împlinitoare pentru cei implicați. Ce este crucial este ca toți partenerii să fie pe deplin de acord și confortabili cu termenii relației deschise și să poată gestiona emoțiile complexe, cum ar fi gelozia și insecuritatea, care pot apărea.

Este important să menționez că nici un model de relație nu este superior altuia, fiecare cuplu trebuie să decidă ce funcționează cel mai bine pentru ei. Pentru unii, monogamia oferă un sentiment de securitate și stabilitate, în timp ce pentru alții, o relație deschisă poate oferi libertatea și posibilitatea de a explora diferite aspecte ale identității și sexualității lor.

Un aspect-cheie al unei relații deschise reușite este gestionarea geloziei, care poate apărea chiar și cînd regulile și granițele sînt stabilite și respectate. Partenerii trebuie să aibă o înțelegere profundă a propriilor emoții și să fie capabili să discute despre ele fără frică sau judecată. Este vital ca fiecare persoană să se simtă în siguranță și respectată în relație.

De asemenea, încrederea reciprocă joacă un rol fundamental în funcționalitatea unei relații deschise. Încrederea nu înseamnă doar a avea încredere că partenerul va urma regulile stabilite, dar și că va comunica deschis despre experiențele sale și că își va respecta angajamentul emoțional față de partenerul principal.

Pentru a avea o relație deschisă funcțională, este de asemenea crucial să se mențină un echilibru între autonomia personală și angajamentul față de partenerul sau partenerii de relație. Acest echilibru necesită o autocunoaștere profundă și o capacitate de a negocia și de a naviga prin dinamicile relaționale complexe. Relațiile deschise au cîștigat o atenție semnificativă în ultimii ani, fiind considerate o alternativă viabilă la relațiile monogame tradiționale.

În concluzie, o relație deschisă poate fi la fel de funcțională ca o relație monogamă, atîta timp cît partenerii sînt aliniați în așteptările și abordarea lor. Dezbaterile între monogamie și relații deschise continuă să existe, iar eficacitatea fiecăreia depinde de contextul socio-cultural și nevoile specifice ale indivizilor implicați. În acest moment, cuplurile par să practice din ce în ce mai mult monogamia, dar pe termen scurt și nu „pînă ce moartea ne va despărți”, cum își spun în jurămintele de la începutul unei relații.

interviu realizat de Ana Maria SANDU