De la Aristotel la Kodak

Unele principii de bază nu se schimbă niciodată în istorie. De fapt, cel mai probabil, aproape toate rămîn la fel. Și, bonus, se pot dovedi a fi destul de simple. Iar dacă ne strecurăm un ochi în camera obscură din Grecia Antică găsim și o confirmare. De la Aristotel.

Filozoful a observat cum lumina soarelui care trece printr-un orificiu mic poate crea o imagine răsturnată a soarelui pe pămînt. La propriu pe pămînt, unde stăm cu picioarele. Sau, cel puțin, unde se pare că stătea Aristotel, la umbra unui copac. Razele de soare care pătrundeau printre golurile dintre frunze proiectau imaginea soarelui pe sol. Drept urmare, Aristotel și-a creat propriul dispozitiv care să imite acest principiu al camerei obscure pentru a putea urmări eclipsele fără să privească direct spre soare. A și scris despre camera obscură, introducînd-o astfel în istorie.

După ce s-au mai tras cîteva cadre pe subiect, a urmat Leonardo da Vinci cu o perspectivă mai limpede. În urma unor experimente, acesta a publicat prima descriere mai clară a camerei obscure. Apoi, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, cînd nobilul italian Giovanni Battista della Porta a descris în cartea sa Magia Naturalis procesul constituirii unei camere obscure, cu tot cu lentile convexe și oglinzi în scenariu, a avut parte de reacții mai puțin plăcute. Italienii s-au speriat cînd au văzut că cineva le poate reda imaginea pe un perete și, astfel, camera obscură a fost mai degrabă asociată cu cine știe ce vrăjitorii, nu cu o descoperire științifică. Confuzia între cele două era comună în epocă oricum. Lucrarea lui Della Porta, însă, a circulat prin Europa și a fost preluată ca sursă de inspirație de diverși și dedicați oameni de știință care au perfecționat sistemul.

Odată ce o imagine era proiectată cu succes, ce se putea dori? Permanentizarea ei. Istoria (și chimia) s-a(u) ocupat și de această chestiune, astfel încît, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, întreaga lume era fascinată de această nouă apariție: fotografia.

Iar în continuare… zîmbiți! De multe ori, căci apare rola de film care face posibilă tragerea mai multor cadre, unul după altul. Filmul pentru fotografiat a fost creat în 1889 de George Eastman și a fost lansat prin compania sa, Kodak. În același an, domnul Thomas Edison a ajustat un pic rola de film și i-a perforat marginile, rezultînd vestitul film de 35 de milimetri.

A urmat aparatul digital care a făcut și face istorie, fără îndoială, dar rola de film își va păstra mereu farmecul ei. Deloc voalat.

C-așa-i istoria, cu farmecele ei. Care continuă.