Știința garantării libertății și curajul în fața morții

Deși a primit premiul Nobel pentru fizică în 1907, Albert Michelson este cunoscut în istoria acestei științe pentru experimentul făcut împreună cu Edward Morley în anul 1887, considerat cel mai celebru experiment ratat, deoarece nu a furnizat rezultatele așteptate privind proprietățile eterului. S-a formulat însă o concluzie cu valoare metodologică, evocată de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii: „(e)xperiența fizicienilor Michelson și Morley a dovedit în chip hotărît că dinlăuntrul unui sistem închis nu se pot face observații asupra mișcărilor absolute ale aceluiași sistem deoarece observatorul, aflîndu-se și el în interiorul sistemului, e prins, deci antrenat în mișcarea absolută a acestuia. Așadar, nu se poate «ieși» dintr-însul ca să-l observe «din afară» și să emită constatări obiective cu valoare nerelativă”. Pentru ca surpriza cititorului să fie și mai mare, acest experiment este asociat de Steinhardt cu definirea științei dreptului constituțional și cu descoperirea tainei ei de bază. Juriștii ar trebui să fie mai puțin surprinși pentru că, înainte de a fi teolog ortodox și scriitor, Monahul de la Rohia a făcut studii juridice serioase și a obținut titlul de doctor în drept pentru teza, profundă și originală, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Între ideile la care a reflectat și gîndurile care l-au frămîntat în închisorile comuniste, i-au revenit în minte condiția și taina dreptului constituțional, iar suferințele îndurate au fost sublimate în două expresii care reunesc adevărul și frumusețea. Dreptul constituțional este „știința garantării libertății”, iar taina acestei științe este „curajul fizic în fața morții”.

Evocarea experimentului Michelson – Morley și a concluziei metodologice pe care a prilejuit-o  este utilă pentru că, în viziunea lui Steinhardt, recurentă în știința dreptului constituțional, orice ordine politică este un sistem închis. Chiar și o ordine politică a libertății are un moment de început în care sînt instituite valorile și principiile constitutive și de funcționare, iar ulterior se comportă ca un sistem închis. Ca urmare, nici o instanță de control al constituționalității legilor, fie ea o curte supremă sau o curte constituțională, nu poate avea o autoritate exterioară ordinii politice, aptă să sancționeze derapajele de la ordinea politică existentă, fie ea și una a libertății. Degradarea treptată a valorilor și a principiilor constitutive și de funcționare – sub asaltul unor forțe politice interne, autonome sau aflate sub influență externă – determină schimbarea ordinii politice existente, iar acest moment final este și unul de început al unei noi ordine politice, cu alte valori și principii de funcționare. Steinhardt deplînge deziluzia produsă de Curtea de Justiție Constituțională de la Karlsruhe, care, în 1932, nu a reușit să împiedice ascensiunea nazismului în Germania.

Totuși, pentru a rămîne „știința garantării libertății”, dreptul constituțional trebuie să-și păstreze propria taină. „Ce rămîne pînă la urmă pentru asigurarea libertății? Care e chezașul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor”. În unele cazuri este suficientă fermitatea în fața inamicilor libertății. „În altele, mai grave, garantul care nu dă greș este doar curajul fizic în fața morții”. Nu sînt simple vorbe, ele au încărcătura experienței tragice a omului care a înfruntat moartea în temnițele comuniste, fără să renunțe la libertate.

Viziunea lui Steinhardt despre dreptul constituțional, expusă mai întîi într-o teză de doctorat, iar apoi, în mod concis, dar cuprinzător, în Jurnalul fericirii, este și astăzi actuală, deși între timp filosofia politică și teoria juridică au încercat să găsească, iar practica politică a încercat să instituie garanții instituționale, din ce în ce mai complexe și mai rafinate, pentru a preveni sau pentru a sancționa derapajele de la valorile și principiile democrației constituționale, ca ordine politică a libertății. Cea mai importantă garanție instituțională este dată de instanțele de control constituțional, fie ele curți supreme sau curți constituționale. Separația puterilor în stat și modul de distribuire a autorităților publice, pluripartitismul, cuplat cu testul dublei alternanțe la putere, libertatea de exprimare și libertatea de asociere se adaugă acestei garanții instituționale pentru a păstra ordinea libertății. Garanțiile își pierd însă eficiența dacă persoanele care își exercită atribuțiile în instituțiile menite să apere libertatea nu au cultura politică întemeiată pe această valoare și, mai ales, fermitatea de a acționa împotriva celor care vor să instituie o ordine a supunerii. Nu ar fi niciodată nevoie de curajul în fața morții, ca ultimă garanție a libertății, dacă ar fi folosite la timp și cu voință puternică, în mod gradual, formele de fermitate premergătoare.

Semnificația metodologică a experimentului Michelson – Morley rămîne totuși limitată în cazul oricărei ordini politice, care nu poate fi niciodată o ordine perfect închisă, întrucît este organizată, de regulă, la nivel național sau la nivel regional, cum este Uniunea Europeană, construcție instituțională fără precedent în istorie. Instanțele interne de control constituțional și Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar fi deplin eficiente în apărarea ordinii libertății dacă aceasta ar fi un sistem perfect închis. În realitate, ordinea libertății – cîtă vreme nu este organizată la nivel global, ceea ce, cum o atestă eșecul Ligii Națiunilor și cel al ONU, nu a fost și nici nu pare să fie posibil – funcționează ca un sistem semideschis, mereu vulnerabil la pericolele interne și externe, dacă beneficiarii ei nu îi suportă și costurile. În situații extreme, cum se întîmplă în Ucraina, garanția libertății este curajul în fața morții. Unii cetățeni europeni, chiar și unii politicieni sînt iritați, contrariați sau plictisiți de durata luptei ucrainenilor împotriva invadatorilor ruși. Nu ar fi de dorit să ajungă și cetățenii europeni în situația de a alege între curajul în fața morții și supunerea față de agresori.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.