Ironiile istoriei

Cred că istoria va consemna cîndva ca una dintre marile ei ironii faptul că cel și cei care și-au propus să „facă America mare din nou” vor fi lucrat, de fapt, cu toată sîrguința spre a face și America, și lumea liberă „mici” și slabe. Blocajul din Camera Reprezentanților, obsesia lui Trump pentru a desființa orice încearcă administrația Biden, inclusiv ajutoarele substanțiale pentru Ucraina, ar fi fost altădată de negîndit, pe timpul cînd majoritatea politicienilor erau raționali și puneau interesele țării mai presus de loialitatea față de un smintit. Iată că acum acest  blocaj se manifestă deja de peste o jumătate de an și nu se văd semne că situația s-ar schimba. Iar între timp, SUA devin o supraputere nerelevantă pe plan mondial, incapabilă să-și respecte promisiunile făcute Ucrainei și care, prin afirmațiile lui Trump, creează incertitudine cu privire la voința de a-și apăra aliații din Europa și de pretutindeni împotriva unei agresiuni directe. (Și cînd te gîndești că sînt și la noi destui care nu pe Trump îl văd drept principalul inamic al libertății de azi, ci pe stîngiștii din campusurile universitare!) Iar între timp, autocrații lumii, în frunte cu cei din Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, jubilează, strîng rîndurile, își pun industriile pe picior de război, mobilizează, dar și exportă sau importă nu foarte deranjați de sancțiuni. Iar alții, nu chiar autocrați, dar ahtiați după putere, precum Erdogan și Netanyahu, aduc deservicii majore deopotrivă popoarelor lor și cauzei libertății în lume.

Mai aproape de noi, Europa se pregătește de alegeri și politicienii sînt zeloși în promisiuni de solidaritate cu Ucraina, dar trimit insuficiente arme. De ce țări imens de puternice industrial precum Germania, Franța, Marea Britanie, dar și Olanda sau Italia nu-și pot mări masiv producția de arme pe care să le transfere Ucrainei, atunci cînd aceasta duce lipsă de obuze, de rachete, de drone și de aproape orice material militar? Nu că n-ar putea. În fapt, unii, precum Germania cancelarului Scholz, ezită continuu, fiindu-le frică și de umbra lui Putin. Alții, precum Macron, vorbesc mult și sfidător chiar, dar practic nu mi se pare că iau măsuri practice corespunzătoare. Alții sînt prea mici, precum Finlanda sau Estonia, sau au dificultăți interne. Alții nu sînt convinși ei înșiși. Și, de fapt, nu este vorba numai despre Ucraina. După ce o va supune, Rusia – ne previn o mulțime de comandanți militari și analiști, dar și simpla rațiune –, Rusia nu se va opri și va încerca să meargă mai departe, refăcîndu-și imperiul. Țările Baltice, Polonia, România sînt direct vizate. Cine o va opri, cu o Americă căzută într-un izolaționism de putere regională? Într-un an electoral, majoritatea populației Europei Occidentale are alte griji decît războiul din Est. Iar în Est, Ungaria și, acum, Slovacia încurajează compromisul cu Putin. În termenii lui Putin, firește. Între timp, populiștii europeni își freacă mîinile de satisfacție, pregătindu-se să cîștige voturi și influență mai mare în alegeri. Se pare că oamenii care se gîndesc să-i voteze (în diferitele țări europene, ca și la noi) nu știu, au uitat sau n-au înțeles niciodată faptul că aceștia vor să reîntoarcă Europa la confruntare și uri naționaliste, și la compromisuri rușinoase cu Rusia.

Tot timpul ne plîngem de războiul informațional purtat de Rusia prin intermediari. Dar acest război n-ar avea umbră de succes dacă populațiile europene n-ar fi devenit, în bună măsură, sceptice, dezabuzate, ba chiar uneori ostile ordinii liberale, care totuși le-a adus, multe decenii, pace și o prosperitate nemaivăzută vreodată în istorie. Sînt, firește, multe probleme nerezolvate, cum ar fi imigrația sau altele, dar nimic nu justifică capitularea morală, psihologică și politică în fața neo-imperialismului rusesc. Niciodată Rusia, China, Iranul etc., separat sau împreună, n-ar putea avea succes dacă Occidentul nu s-ar arăta slab, divizat intern, în luptă cu el însuși, lipsit de lideri puternici și hotărîți, capabili să convingă opiniile publice din țările lor de necesitatea unor acțiuni impopulare, dar necesare.

Între timp, și la noi, o mulțime de oameni, printre care mulți tineri, se pregătesc să voteze AUR sau partidul dnei Șoșoacă. Sînt dezamăgiți, nu fără motiv neîncrezători în actuala coaliție – unii, frustrați și resentimentari – alții. Dar mai ales sînt supărați în mod absurd pe Uniunea Europeană, neînțelegînd că, mulțumită ei și NATO, România trăiește în anii aceștia cu mult cea mai bună situație economică, socială și securitară din totdeauna. Mulți dintre ei sînt șovini sau ascultă cu plăcere sirenele naționalismului. Alții sînt antiamericani. Alții – antisemiți, într-o țară cu abia cîteva mii de evrei. Îl găsesc pe Putin cool. Despre străbunicii lor care au căzut la Cotul Donului sau au fost luați prizonieri și duși în Siberia, despre Stalin, sovietizarea României, despre închisori și Canal nu știu nimic. Sau mai rău: nu mai vor să știe nimic. Vor numai să-și verse pe cineva sau pe ceva năduful. Și cred că, prin asta, vor face și ei „România mare” din nou!