„Ne cerem scuze”

La ora la care scriu acest text, liderii coaliției de guvernămînt participă la proba olimpică de CoCoPo* și se apropie glorios de recordul ultimilor 30 de ani. La televizor, capetele vorbitoare au epuizat toate nuanțele posibile, toate știrile „pe surse”, nu mai au mult și decid să candideze ei înșiși pentru postul de primar al Bucureștilor, numai ca să pună capăt acestei povești exasperante. 

Încet-încet, figurile din prime-time cedează și predau ștafeta următorilor prezentatori. Alte vorbe despre nimic, alte știri neîntîmplate. Numai încăpățînarea furioasă cu care Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Cătălin Cîrstoiu folosesc tesla indeciziei asupra propriilor persoane nu vrea deloc, dar deloc, să cedeze. 

Site-urile de știri numără orele, reporterii de la Guvern nefericirile. Probabil au greșit pe undeva, dacă așa arată primul draft al istoriei. O adunare de confuzi închiși într-o cameră, incapabili să decidă cum  să piardă niște alegeri.

Te-ai aștepta ca la finalul unei astfel de ședințe să îi vezi pe liderii coaliției ieșind și, parafrazîndu-l sobri pe Tudor Postelnicu, să spună: „Dragi bucureșteni, am fost dobitoci. Am pus un candidat fără merite și fără integritate. Acum e prea tîrziu să mai reparăm asta și ne cerem scuze acelora dintre voi cărora chiar și pentru o secundă le-am lăsat impresia că sîntem serioși. 

Dar avem și o veste în seara asta. Nu, nu referitoare la candidat. Pe el îl trecem la pierderi. Ci referitoare la lecțiile pe care le-am învățat în aceste zile. 

Am învățat că este important să nu lași managerul de spital să vampirizeze pacienți la clinica nevesti-sii. Vom lua măsuri. Vom schimba legea și o vom aplica inclusiv medicilor care nu candidează la nimic. Nu ne e clar cum facem asta, dar o vom face după consultări cu medicii, dar mai ales cu pacienții. Pînă o vom schimba, o vom aplica pe cea existentă. Ferm. Și o să începem prin a cere ANI să lămurească rapid situația lui Cătălin Cîrstoiu. Că poate nu e locul domniei-sale acolo, la Spitalul Universitar. 

Am mai învățat că, atunci cînd iei electoratul la mișto, oamenii te vor ignora politicos și se vor alinia în spatele unui populist grobian. Și nu pentru că cred în el neapărat, ci pentru că oamenii sînt dezamăgiți. Și dezamăgirea e o forță cu care nu te poți juca. 

Am învățat și asta”.

Mă îndoiesc că pînă la finalul acestei coaliții vom vedea un discurs de asumare a greșelilor. În politica românească, curajul e prostie și modestia e umilitoare. Se mai practică uneori amenințarea cu asumarea, dar în cele din urmă nu se mai spune nimic sau se dă vina pe consultanți, statul paralel, extratereștri. 

Traian Băsescu pleca în cinci minute dacă era suspendat, Adrian Năstase s-a zgîriat cu un revolver ca să își dovedească nevinovăția etc. Istoria ultimilor 30 de ani e plină de demnitari fără demnitate. Discursul politic românesc este profund superficial și arogant, iar relativul echilibru politic este asigurat doar de nevoia de a mai schimba aroganții.

Asta nu face mai puțin interesantă combustia internă a coaliției de guvernare. Au mai fost și alții în situații asemănătoare, dar niciodată cei în cauză nu au avut un atît de mare avantaj în fața competitorilor. PNL și PSD nu numai că au președintele, premierul și domină copios Parlamentul, administrația locală și media, dar mai au și norocul istoric de a putea să cheltuiască zeci de miliarde de dolari din fondul de reziliență oferit de Uniunea Europeană. Teoretic, această coaliție trebuie doar să existe ca să cîștige toate rundele de alegeri care vin anul ăsta. În practică, vedem un soi de autosabotare desprinsă din manualul de ratare politică, ediția revăzută și adăugită pe crawl-ul televiziunilor de știri. 

Pentru spectacolul bizar la care asistăm zilele acestea nu există o explicație alta decît că, în absența unei opoziții care să le pună cu adevărat probleme, în interiorul gigantului politic creat de Klaus Iohannis se creează falii de opoziție internă care au pornit la luptă unele cu altele în speranța că vor pune mîna pe premiul de la categoria întîi. Zilele astea nu se joacă doar soarta unui doctor obscur, ci și a domnilor Ciucă și Ciolacu. Cu fiecare decizie pe care trebuie să o ia, cei doi confirmă observația că, în orice ierarhie, indivizii avansează pînă la nivelul lor de incompetență. Au ajuns acolo, de aici drumul nu poate fi decît la vale. Sigur, pentru că viața are umor, e posibil ca prin cine știe ce accident unul dintre ei să ajungă președinte, dar scenariul îl păstrăm pentru altă dată. 

E trecut de miezul nopții și nu mai numără nimeni ore de ședință. Închei acest text cu constatarea că recordul CoCoPo a fost doborît și că, pe acolo unde or fi ei, liderii fostului PNȚCD rîd în hohote. Răzbunarea nu e cum au crezut ei că o să fie. E chiar mai crudă. 

* Comitetul de Coordonare Politică al guvernării CDR-USD-UDMR din perioada 1996-2000 rămas celebru pentru ședințe lungi și ineficiente care se prelungeau uneori pînă dincolo de miezul nopții.