Trecutul este imprevizibil

O informație pe care un iubitor de fotbal este aparent obligat să o știe este că în America Centrală s-a ajuns la război din cauza unui meci. Mai aproape de noi, războiul civil din Iugoslavia a avut printre primele manifestări deschise tot violența asociată unui meci de fotbal. Oricît de turbulenți pot deveni unii dintre spectatori, a limita explicațiile pentru cele două războaie amintite mai sus la fotbal înseamnă a ignora cauzele profunde ale acestora. Implicit, accidentul istoric pare a juca un rol hotărîtor. Doar că războiul dintre El Salvador și Honduras, purtat cu adevărat în 1969, a avut drept cauză migrația provocată de tensiunile sociale, la rîndul lor efect al dificultăților îndelung acumulate de două state dependente de economii agrare. Iugoslavia pare a fi fost deja pe calea disoluției în momentul meciului dintre Dinamo Zagreb și Steaua Roșie Belgrad din 1990.

În timp ce scriu aceste rînduri, atenția opiniei publice oscilează între apărarea încăpățînată, eroică a Ucrainei și conflictul deja purtat pe față între Israel și Iran. Opțiunile majorității oamenilor de rînd par limitate la refugiu, luptă armată, colaboraționism. Se naște, desigur, o întrebare firească: „Ăștia de ce se mai bat?”, doar că de data aceasta nu mai există un răspuns facil, și anume un incident la vreun meci de fotbal.

Deși prezentul este cel care înfricoșează, răspunsurile se află cu adevărat în analiza atentă a trecutului. Probabil că scriitorii au descris căutarea rădăcinilor prezentului în trecut cu fraze desigur mai frumoase și mai impresionante decît o puteau face istoricii. În Gog (1931), Giovanni Papini a introdus un personaj pentru care istoria începea să conteze abia cînd ceva important se întîmpla în contemporaneitatea sa ficțională. Pentru Vladimir Nabokov, trecutul era unul dintre acele Lucruri transparente (1972), deoarece doar cernerea amintirilor putea da cu adevărat sens acelor acțiuni neînțelese la vremea săvîrșirii lor. Ironia lui Papini și melancolia nostalgică a lui Nabokov explică, de fapt, că nevoia de a cerceta trecutul este o cerință a prezentului. Cu cît un fenomen devine mai puternic, cu atît mai mult pare a-și reclama descoperirea unei istorii preexistente, dar ignorate. Războaiele, nu doar cele despre care am vorbit mai sus, sînt, paradoxal, doar cel mai bun exemplu în acest sens. În același fel au căpătat o istorie cu surse, metodologii și monografii proprii aproape toate fenomenele politice, sociale, economice și culturale cu care ne confruntăm în zilele noastre fie că este vorba despre cultura fizică, alimentație, piața de carte, transformările climatice sau drepturile minorităților. În multe situații, asemenea cercetări au răspuns preocupărilor generale ale societății, alteori au fost încercări disperate ale doctoranzilor sau post-doctoranzilor de a găsi teme noi.

Văzut din perspectiva celor care îl studiază, trecutul însuși este imprevizibil. Forțați să caute subiecte ignorate sau pur și simplu să încerce să înțeleagă ce se petrece în lumea din jurul lor, istoricii și cei pasionați de studiul trecutului redescoperă constant faptul că acesta este o combinație de procese liniare și de evenimente surprinzătoare. Se poate argumenta că o înfrîngere militară a dus la dispariția unui stat, dar nu neapărat a unui popor și a unor dorințe de independență, ce aveau să renască peste cîteva decenii. Moartea, așteptată sau subită, a unui conducător politic sau militar a schimbat alianțe și a dezorganizat imperii (poate cel mai fascinant exemplu este cel al morții lui Alexandru Macedon, dar aceasta a fost mai degrabă o excepție). Tot astfel, întîlnirea dintre creatori entuziaști a dus la apariția unor grupări culturale cu influențe majore. „Junimea“ este unul dintre exemplele cele mai pregnante, dar nu unicul în epocă, însă toate celelalte saloane și cercuri literare nu au reușit să influențeze într-o măsură similară literatura română modernă. Au existat dezbateri între istorici, netranșate cu adevărat, asupra primatului descoperirilor geografice sau al revoluției industriale. Europa și Asia au fost astfel puse retroactiv într-o competiție ce pare a fi anticipat situația geopolitică mondială actuală. Toate aceste exemple, voit fără legătură între ele, arată că un eveniment major are mereu cauze multiple, dar conține, la rîndul său, numeroase momente în care neprevăzutul a jucat un rol determinant. Accentuarea acestuia din urmă duce însă pe tărîmul periculos al întrebării „ce s-ar fi întîmplat dacă”, nu neapărat fără noimă, cît fără răspuns.

Poate că un meci de fotbal nu poate declanșa un război regional sau mondial, dar proiecțiile eronate asupra a ceea ce a fost trecutul și neînțelegerea a ceea ce este prezentul, cu siguranță duc la hecatombă. Imprevizibil pentru cercetătorii săi, trecutul trebuie explicat previzibil, iar accidentul istoric așezat la locul cuvenit, adică în contextul general al unei epoci sau societăți.

Bogdan Popa este doctor în istorie și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013).