Totul curge

În 2005, se acorda postum premiul IgNobel fizicianului britanic Thomas Parnell pentru răbdarea cu care a desfășurat cercetări asupra lichidelor cu decenii în urmă. Precum le arată numele, aceste premii sînt o parodie la reputatele distincții din partea Academiei Regale Suedeze, iar răbdarea lui Parnell în slujba științei fusese, într-adevăr, remarcabilă. Britanicul pornise în 1927 un experiment prin care voia să verifice proprietăți ale smoalei. Printre altele, a vrut să arate că aceasta curge, ceea ce o face un lichid. Răbdarea i-a fost răsplătită și prima picătură de smoală a căzut după nouă ani!

Toate lichidele curg, este una dintre proprietățile lor fundamentale. Însă cartea lui Mark Miodownik (Lichid. Substanțele plăcute și periculoase care curg prin viețile noastre, traducere de Anca Bărbulescu, Editura Publica, 2019) nu este despre starea de agregare a materiei ca atare sau despre un lichid anume. Autorul organizează capitolele după proprietăți mai degrabă neștiințifice, cu titluri precum „Adînc”, „Lipicios”, „Fantastic”, „Răcoritor”, „Noros”. Mai mult, întreaga structură a cărții este similară unui fir al memoriei și al asocierilor pe parcursul unei călătorii cu avionul de la Londra la San Francisco. La controlul de securitate din aeroport, Miodownik este nevoit să renunțe la niște unt de arahide, pastă de dinți, sos pesto, miere și o sticlă de whisky. Deși nu este la fel de evident, toate aceste produse sînt lichide. Restul introducerii prezintă alte proprietăți relevante ale unor astfel de substanțe – de la definiția riguroasă din fizică pînă la aspecte subiective – detaliate în capitolele ulterioare.

Nu sînt specialist în chimie, fizică sau știința materialelor (ultimul fiind domeniul de expertiză a autorului), dar mi-a fost ușor să apreciez amestecul de umor, rigoare științifică și narațiune pe care îl propune cartea. În plus, este exact combinația pe care o caut într-o carte de popularizare a științei și mă bucur cînd un autor nu se ferește să includă formule chimice, ecuații sau date numerice. În chiar primul capitol, a cărui narațiune pornește la decolare și care tratează lichidele combustibile și explozibile, apare structura moleculară a hidrocarburilor din kerosen, urmată de istoricul descoperirii substanței, care ne poartă în Persia și se intersectează cu povestea lui Aladdin. Referirea la cele O mie și una de nopți nu este una gratuită și Miodownik folosește ocazia pentru a prezenta pe scurt atît principiul de funcționare a lămpilor cu gaz, cît și explicația științifică probabilă din spatele poveștilor cu duhuri ale lămpilor.

Exemplul pe care l-am detaliat este tipic pentru toate capitolele cărții, iar cititorul se poate aștepta la o structură similară și mai departe. Astfel că scrierea este ușor de parcurs și conține informații pentru un public divers. Motivația narativă a fiecărei proprietăți-capitol (controlul de securitate, decolarea, servirea băuturilor, privirea aruncată pe geam, deasupra oceanului, pînă la aterizare) dă cărții o curgere naturală, în timp ce detaliile științifice, de la imagini cu structuri chimice la formule moleculare și informații numerice, completate de date istorice și culturale, fac lectura o plăcere.

Un alt caz, din capitolul „Răcoritor”, pornește de la servirea băuturilor de către asistentul de zbor și este despre ceai și cafea. De data aceasta, autorul nu mai trasează istoria bogată a celor două băuturi, ci procesul de fabricație, de la plantație și pînă în ceașcă. Nu lipsesc detalii botanice, despre soiurile felurite de cafea și de ceai și, desigur, informațiile fizico-chimice privitoare la prepararea băuturii perfecte. De pildă, prăjirea cafelei se bazează pe reacția Maillard, care descrie interacțiunea între proteinele și carbohidrații din boabele de cafea la temperaturi între 160 și 220 de grade Celsius. Această reacție produce aroma specifică de cafea proaspăt prăjită, dar aflăm că ea apare și la coacerea pîinii ori la friptura pe grătar, semnul caracteristic fiind, de fiecare dată, mirosul de rumenit îmbietor.

Prin informațiile diverse și exemplele accesibile pe care le oferă, cartea vorbește despre acea subtilitate de multe ori invizibilă cu care manipulăm aproape automat fenomene, substanțe, legi ale naturii, pînă la urmă ca să ne facem viața posibilă și chiar confortabilă. Este și concluzia autorului din epilog, unde adaugă cîteva gînduri de final privitoare la natura duală a lichidelor. Aflate, prin natura lor fizică, între două extreme ale stării materiei – între solidele imuabile și gazele informe –, lichidele sînt vitale, dar și destructive. Însăși structura cărții reflectă această dualitate, ce se poate ghici din cuprins și se detaliază în aproape fiecare capitol. Kerosenul explozibil este esențial în transportul aerian, dar și un factor important al încălzirii globale; alcoolul intoxică, însă etanolul, în concentrații potrivite în soluții cu adaos de nutrienți ca vinul, ne îndulcește viața; lava ne-a creat pămîntul de sub picioare, în sensul propriu, dar tot ea a distrus Pompeii; fără smoală nu am avea șosele, dar tot din ea derivă plasticul, unul dintre poluanții principali ai planetei, așa că privirea spre viitor trebuie să țină cont de cercetare și tehnologii precum imprimantele 3D.

Un detaliu foarte important este lista de lecturi propuse în finalul cărții. Într-o lucrare de popularizare a științei, care, prin natura ei, nu poate intra în detalii tehnice sau istorice fără să devină o monografie ori o lucrare academică, lista de lecturi recomandate devine esențială. Iar propunerea autorului este variată, atît din punctul de vedere al subiectelor, cît și istoric. Găsim o carte a lui Michael Faraday despre lumînări, Moby Dick a lui Hermann Melville, dar și Proof: The Science of Booze de Adam Rogers și o carte despre experiențele multisenzoriale de la masă.

Mark Miodownik spunea într-un interviu din 2014, luat de fizicianul Jim Al Khalili la BBC, că a devenit specialist în știința materialelor – mai precis, în metalurgie – după ce le-a simțit pe pielea lui efectul: a fost înjunghiat în drumul spre școală. Faptul că și-a construit o carieră pe baza unei relații directe, personale chiar, cu diversele materiale reiese și din cartea de față. Ca bonus, Lichid este una dintre acele cărți prin care îți poți alege drumul, diferit cu fiecare lectură. Cartea este potrivit de densă pentru un cititor care își dorește să absoarbă cît mai multă informație, dar și suficient de lejeră pentru cineva care caută un (alt)fel de jurnal de călătorie, cu cîteva divagații istorice și științifice.         

Adrian Manea este matematician și fondator al platformei Poligon Educațional.