Marilena Murariu: Armonii sonore – Jazz, blues, gospel – expoziție la Atelierul de artă și design „Ghilduș“, începînd din 13.12.2023 –

Tema muzicii a fost o prezență constantă, de-a lungul timpului, în creația Marilenei Murariu, încă din anii studenției, desigur și datorită profesorului ei, Vasile Grigore, dar și datorită firii sale puternice și în același timp sensibile în fața provocărilor care nu au ocolit-o. Este adevărat, la fel ca atîția alți artiști, a avut o atitudine critică, exprimată într-o serie de lucrări, față de politicieni, față de tactici de manipulare prin media, față de vedetele de carton, false modele promovate de TV – o adevărată pictură satirică la adresa lumii politice, cu personaje coborîte din commedia dell’arte”. Marilena Murariu a abordat și peisajul și s-a remarcat și ca portretistă, observînd caracterul, personalitatea celui portretizat, accentuînd unele trăsături chiar pînă la grotesc. A revenit însă mereu la tema muzicii. Dacă primele sale viori erau concepute în spiritul cubismului liric și corespund categoriei „natură statică”, ultimele creații ne orientează spre universul scenelor de gen, de la surprinderea mîinilor unor interpreți, profund concentrate pe diverse instrumente, pînă la ansambluri muzicale complexe – oameni și instrumente surprinse în plenitudinea manifestărilor artistice –, dezvăluindu-ne o lume ardentă, transfigurînd universul magic al muzicii prin forme și culori intense, uneori chiar insolite. În anul 2021 a expus la Biblioteca Academiei Române lucrări în care tema muzicii era sugerată prin partituri și instrumente muzicale, într-o manieră ritmată sintetic.

Și în această expoziție viori, trompete, chitare, muzicieni sugerau acele momente cînd concentrarea se îmbină cu trăirile intense ale muzicii, cînd interpreții par racordați la energia universală, într-o profundă armonie. Este exprimată bucuria de a trăi, dar și melancolii ori tristeți pe muzică de jazz ori blues, în culori intense și uneori voit disonante, în tonalități care se îngemănează melodic într-o ritmicitate continuă. Difuziunea în lumină a tonului local se menține în perimetrul subiectiv al metaforei, iar armoniile cromatice au uneori o intensitate dusă chiar spre  expresionism.

Instrumentele muzicale sînt prezente în raporturi dinamice și cromatice magice, artista introducînd și muzicanți, redați mai ales fragmentar, doar chipul cu expresii intense ori bust sau doar degetele fremătătoare în ritmurile muzicii. Observăm și o cromatică nouă cu dominante de roșu, vermillon, oranj, albastru, verde, într-o varietate uimitoare de raporturi care modifică expresivitatea de la o lucrare la alta. Liniile, contururile formelor – în special ale instrumentelor – sînt complexe, se răsucesc în vîrtejuri de culori puternice, intense, expresive, fiecare linie, fiecare pată de culoare contribuind la sugerarea unor armonii sonore diverse. Fiecare lucrare reprezintă un corp închegat, expresiv unic, în culori ce se îngemănează melodic într-o ritmicitate continuă.

Prin poziționarea instrumentelor, de fiecare dată altfel, prin așternerea culorilor în pete mai ample ori în accente minuscule, artista fiind atentă la raporturile dintre cald și rece, la tonalitățile ce pun în valoare relația dintre lumină și penumbră, se creează de la o lucrare la alta o admirabilă, mereu diferită expresivitate. Apar intensități vibrante sonore, unde culorile calde sînt dominante, expresivitatea lucrărilor fiind sporită de petele de culoare rece, albastru și verde într-un dozaj subtil, bazat nu numai pe maturitatea creatoare la care a ajuns de multă vreme artista, ci și pe sensibilitatea, pe intuiția ei, pe capacitatea de a le conferi calități sonore, într-o percepție chiar sinestezică a emoțiilor.

În unele tablouri, roșul acaparează întreaga imagine, muzica e dezlănțuită, atît de intensă încît formele par că s-au topit în acordurile și ritmurile muzicale, chiar pînă la abstractizare, metamorfozîndu-se în unde sonore ce străbat spațiul fără nici o opreliște. Există atîta varietate expresivă, un dinamism care face ca privitorul să fie cuprins în aceste mișcări vibrante, să simtă ritmurile muzicale, să-și amintească de momentele personale ale unor trăiri intense. Muzica, așa cum o pictează artista, ca o dezlănțuire a potențialului uman, transpune realitatea chiar pînă la intensitatea maximă, cînd energiile individuale și colective se armonizează cu cele ale universului – avînd o substanță profund omenească. Remarc la lucrările Marilenei Murariu o sensibilitate și în același timp o inteligență plastică ce decurg din fluxul liniilor, din bogăția și expresivitatea valențelor cromatice care realizează un simfonism puternic, uneori contemplativ, alteori pînă la extatic. Figurativul de cele mai multe ori există, dar e cuprins în ritmurile formale, în vibrațiile liniilor și cele de ton, calde, înnobilate de o viață intensă. Accentul cade în special pe mîinile muzicanților, animate de o tensiune nervoasă, fiind evocată atmosfera de cîntec, de confesiune sufletească prin modulații de flaut și izbucniri de alămuri, dar fără să devină stridente, chiar dacă exprimă tumultul unor trăiri intime intense. E de remarcat cum substanța meditației înnobilează desfătarea senzorială, iar accentele de sinceritate sînt atît de convingătoare, încît ne simțim atrași în vîltoarea stărilor datorate muzicii. Cred că se poate spune că Marilena Muraru a ajuns la apogeul creației sale, stîrnindu-mi dorința de a-i urmări creația și în viitor.

Maria Zintz este curator, istoric de artă și critic de artă.