La ce îi folosește unui copil să știe cum stau lucrurile cu patrimoniul construit

Arhitecta Amalia Enache ne amintește de ce e importantă educația arhitecturală, indiferent de vîrsta la care o primești, la ce îi folosește unui copil de la țară să știe cum stau lucrurile cu patrimoniul construit și aflăm în ce mod îi sprijină Ordinul Arhitecților din România pe actualii și viitorii profesioniști din domeniu.

Educația reprezintă temelia unui „mîine” mai bun, iar educația arhitecturală nu este o excepție. Indiferent de vîrstă, o astfel de educație dezvoltă nu doar creativitatea, ci și gîndirea critică, ne ajută să înțelegem importanța patrimoniului și a respectării unor principii în cazul noilor proiecte și ne dezvoltă simțul estetic, indispensabil atunci cînd vorbim despre viitorul arhitecturii.

Încheiem astăzi seria materialelor din proiectul „Cine ascultă o casă?”, realizat de Cronicari Digitali, susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură, în care arhitecți și experți au discutat cu Diana Popescu, jurnalist cultural, despre patrimoniu.

Arhitecta Amalia Enache ne vorbește despre importanța educației arhitecturale, indiferent de vîrsta la care o primești. Ne explica la ce îi folosește unui copil de la țară să știe cum stau lucrurile cu patrimoniul construit, cum au evoluat cursanții proiectului „De-a arhitectura” și aflăm în ce mod îi sprijină Ordinul Arhitecților din România pe actualii și viitorii profesioniști din domeniu.

Din fericire, există multe entități, locuri și oameni care se ocupă de educație în afara școlii și în afara familiei, iar un proiect longeviv și deosebit de eficient este „De-a arhitectura”, o aventură pe care arhitecții (și nu numai!) au început-o pentru a le explica și altora cum stau lucrurile cu arhitectura, dincolo de cărți, de manuale, de tratate și de clădirile în sine.

„S-a născut în urmă cu 11 ani. „De-a arhitectura” e un proiect prioritar al Ordinului Arhitecților din România, pe care îl finanțează an de an. În acești 11 ani de viață, a ajuns deja la 33.000 de elevi din 26 de localități, dintre care opt sînt rurale, și asta printr-un efort continuu cu aproximativ 100 de voluntari, arhitecți și profesori anual. Cred că nu poți să ajungi să crești un astfel de proiect fără oameni implicați și asta e dovada clară că arhitecții, cumva, cred în educație, pentru că an de an se alătură acestei cauze în rol de voluntari. Proiectul e extraordinar nu pentru că vrea să formeze viitori arhitecți, ci pentru că vrea să formeze viitori cetățeni responsabili, viitori beneficiari „De-a arhitectura”, ancorați la ce înseamnă calitatea mediului construit. Mai are o componentă foarte faină. Nu e tipul de pedagogie clasică, în care te așezi și un arhitect vine și-ți povestește istoria arhitecturii, ci e tipul de abordare hands on, în care copiii se joacă și construiesc din machete, din Lego, din scobitori, din jeleuri, din orice îți trece prin minte obiecte din care, la final, înțeleg cum funcționează vecinătatea, lumina naturală, sustenabilitatea. Concepte grele, explicate prin joc și joacă. Și pare că are rezultate bune”, ne povestește Amalia Enache.

După un semestru de cursuri, mulți copii își doresc deja să devină arhitecți și, mai mult decît atît, se raportează altfel la orașul lor. Iar educația trebuie să aibă loc pe tot parcursul vieții, astfel că, pe lîngă proiectul „De-a arhitectura”, Timbrul de Arhitectură deschide finanțări și pentru două categorii foarte importante: una pentru școli de vară și una pentru editoriale.

„Școlile de vară, într-adevăr, se adresează studenților, dar vin în completarea parcursului profesional. Vin deja și se așază pe pasiuni, pentru că, pe măsură ce studiezi curricula de bază, îți dai seama că poate ești super pasionat de patrimoniu și atunci avem o întreagă serie de școli de vară care vin și ajută formarea ta în acest domeniu. Și ordinul oferă finanțări organizatorilor de școli de vară, dar, pe lîngă asta, a pus bazele și unor burse pentru studenții care vor să participe și vine în sprijinul lor pentru a se înscrie. Editorialele, la fel, sînt proiecte finanțate din Timbrul de Arhitectură, care aduc plus valoare pentru societate prin promovarea bunelor practici în diferite sfere ale educației. Apoi, componenta cea mai consistentă sînt cursurile pentru arhitecții practicanți pentru care Ordinul Arhitecților din România a pus bazele și unei platforme online. Ne-am dat seama că era foarte greu să-i strîngi pe toți într-o sală de curs, dar formarea profesională continuă”, ne spune Amalia Enache.

Arhitecta ne povestește că cea mai mare dorință a tuturor studenților este aceea de a face lucruri cu propriile mîini, de a vedea cum linia desenată într-un detaliu la facultate se transformă realmente într-un strat pe un perete. Astfel, pare că studenților le lipsește practica, iar școlile de vară vin să așeze această componentă peste educație. 

 „Ne-am dat seama că e nevoie să integrăm, cumva, educația cu practica profesională și așa a mai pus Ordinul Arhitecților bazele unui nou proiect pe care l-a gîndit împreună cu cei cinci decani ai celor cinci facultăți de arhitectură din țară. Și așa a apărut Fast - Festival for Architecture Schools of Tomorrow, a cărei primă ediție tocmai ce s-a încheiat cu succes. E un festival care aduce laolaltă toate școlile și le mobilizează și conectează nu doar la contextul local, ci și la contextul regional sau internațional cu scopul de a pregăti studenții momentului să devină niște buni practicieni ai viitorului”, ne mai spune Amalia Enache.

Dincolo de proiecte și de educație, Amalia Enache ne povestește, în concluzie, și ce apreciază la un oraș precum Bucureștiul: „Mă îndrăgostesc foarte ușor de clădiri și de poveștile lor. Recunosc că, mai degrabă decît o clădire favorită, cred că am un fragment de oraș. M-aș plimba cu orele în zona Icoanei-Ioanid. Mă uită Dumnezeu pe străzi, ascultînd Cronicari Digitali în ureche, în timp ce în timp ce iau la pas zona aia la nesfîrșit. Cred că mi-e mai ușor să mă îndrăgostesc de fragmente de oraș decît de clădiri. Și asta pentru că mi se pare că spațiul public e cel care strînge comunitatea. De asta aleg să iubesc mai mult bucăți de oraș decît clădiri”.

Material cules din proiectul „Cine ascultă o casă?”, realizat de Cronicari Digitali, susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură

Andrei Stanca, jurnalist platforma Cronicari Digitali