Ne păstrăm sinceritatea. Nu ne dăm ceea ce nu sîntem - interviu cu Mihai (Michi) Câmpineanu -

În anii '90, muzica electro, house și trance au pătruns cu putere în România, iar DJ-ii au cunoscut un succes uriaș. La scurt timp după Revoluției, tinerii pun mîna pe platane - din același entuziasm au pornit și cei de la Șuie Paparude. Înființată în 1993 de Mihai (Michi) Câmpineanu și Mihai (Dobrică) Dobre, trupa Șuie Paparude a adus un suflu nou în industria muzicală din România cu stilul lor alternative-new-wave. Indiferent de generație și genul muzical preferat, toată lumea știe azi cel puțin o piesă de la Șuie Paparude: într-o scenă dominată de muzică pop și dance, ei au făcut muncă de pionierat într-un întreg spectru muzical, de la big beat, breakbeat și acid la jungle și drum & bass și au prezentat unei generații întregi o alternativă aliniată la scena de club dinafara granițelor. Ce mai are de demonstrat Șuie Paparude azi după 32 de ani de carieră și sute de concerte? Trupa se pregătește de Red Bull SoundClash, o bătălie muzicală unde se ia la întrecere cu Connect-r, pe 23 mai, la Romexpo.

​

Cum a început povestea Șuie Paparude?

A început în jurul muzicii, în anul 1992, în Club A, Clubul Arhitecturii. Ideea de a face ceva nou ne-a strîns. Voiam sa cîntăm în limba engleză, pentru că ne cam saturaserăm de naționalismul ceaușist cu iz de Phenian și Mother Russia care a domnit în România atîta amar de vreme. Pe nostalgicii acelor vremuri, i-aș invita să trăiască acum cu 3 ore de program TV zilnic, în care Partidul era far călăuzitor și muzica populară despre tractoare și grîne răsuna în întunericul acelor nopți. Se lua lumina cîteva ore pe zi. Ghinionul tău dacă rămîneai  în lift. Noroc că stăteam la casă și aveam curte. Acolo aveam și studioul, care era o cămăruță în care țineam clapele, două la număr, și un mixer rusesc ”Sonor”, luat de la Magazinul Muzica.  În vremurile alea, cînd România se trezea, am apărut noi, cu o muzică exclusiv electronică, ce părea din cărțile SF. Eram doi teleportați care, timid, voiam sa ne exprimăm prin muzică în acea lume. Unde sunt chitarele, unde e toba?! Ce e asta?! Doi puști, unul la microfon și unul la o clapă pe care scrie Roland?! Și mai cîntă și în franceză și engleză (e adevărat, nu strofe întregi, ci sintagme repetate obsesiv) sau sample-uri luate din diverse documentare. Asta se întîmpla în anul 1993.

Ce v-a determinat să vă orientați către electro și nu către rock sau alte genuri muzicale?

Am ascultat la o petrecere niște muzică industrială, apoi am văzut Font 242, pe MTV, în miez de noapte și sonoritățile dure ale acelei muzici mi s-au părut asemănătoare metalului din care eu proveneam, din adolescență: Slayer, Metallica, etc  Deși erau sunete sintetice. Făcute cu ajutorul sintetizatoarelor. Și a fost practic momentul în care nu mi-am propus să fac muzică electronică, ci am simțit să fac muzică electronică de o factură mai dură un pic, mai necomercială. Concret, a fost o întreprindere singulară pînă să descopăr cum aș putea include aici și un alt instrument, poate cel mai important pentru anumite piese, vocea. Moment în care a apărut Șuie așa cum este ea astăzi. Mie îmi place să glumesc cîteodată, să spun că Șuie Paparude face și cîntă muzică rock făcută pe clape.

Care a fost momentul cel mai memorabil din cariera voastră pînă acum?

Momentul în care la concert, în Studio Martin, am văzut că lumea începe să danseze pe muzica noastră. Pentru mine a fost magic să văd asta. Wow! Cuiva îi place chestia asta pe care am făcut-o între 4 pereți acasă. Fuga acasă apoi. A doua zi, cînd dădeam drumul la clape, ca să fac altă piesă, aveam publicul în fața ochilor, între boxe. Noi și acum avem concertul în minte atunci cînd ne gîndim să facem o piesă, muzică și versuri.

Mai țineți minte cum a reacționat publicul la muzica voastră? Ce feedback ați primit?

Emoțiile pe care le aveam erau mari de tot. Făcusem o muzică într-o cămăruță, departe de tot și de toate, și brusc trebuia să o prezint, împreună cu colegul meu, unor oameni. Însă aveam în bagaj experiența de la școala de muzică Iosif Sava, unde trebuia sa cînt muzică clasică în fața unui public (clasele I-VIII). Respectul pe care îl simțeam pentru public ne-a făcut să muncim foarte mult, ca să încercăm să prezentăm această muzică, foarte nouă și neobișnuită pentru vremea respectivă, publicului. La început în Club A, apoi în Studio Martin. Oamenii cred că au simțit sinceritatea noastră din muzică și de pe scenă și ne-au adoptat aproape instant. Veneau sa audă la noi ALTCEVA față de ceea ce se cînta în rock-ul și muzica vremii.

Care a fost cel mai mare obstacol din perioada voastră de debut?

 Obstacole insurmontabile, poate, pentru prezent și anume lipsa internetului. În perioada aceea, informația ajungea mai greu, poate, la public, dar purtarea ei de la om la om ducea vestea despre ceva nou și crea un interes concret care te mișca afară din casă, te lua de mînă ca să participi și tu la un concert cu o trupă ca Șuie Paparude. Era acel ”buzz” din jurul unui lucru. Care era mult mai profund în mentalul colectiv, care se întindea pe o perioadă mult mai mare de timp și care avea o durată de viață mai mare decît în prezent, cînd lucrurile se schimbă de la o zi la alta aproape.

Care a fost primul hit al formației și ce-a însemnat el pentru voi?

Pentru noi și acum concertele sunt cele mai importante, contactul cu publicul, cu lumea... Departe de ecranele telefoanelor:) Viața concretă este mult mai frumoasă decît singurătatea ecranelor. Relevant pentru noi este să vină lumea la concerte, nu cate vizualizări avem pe YouTube.

Primul hit a fost „La mare”, care-a fost înregistrat în Studio Martin în concert, în 1995. Acela a fost momentul în care pot spune că am ridicat o sprînceană și am simțit că e posibil să fac ceva cu pasiunea asta, să trăiesc din ea, să-mi cîștig existența făcînd numai muzică și nimic altceva. Că cele 12 ore pe zi petrecute în casă făcînd muzică nu sunt degeaba. Că există oameni pentru care să fac muzică. A fost momentul de confirmare de care aveam nevoie amîndoi, Dobrică și cu mine: creator-concert-public-remunerație. Că pot să mă întrețin de pe urma muzicii pe care o fac tocmai ca să putem face muzică în continuare. De ce? Pentru că aproape toți banii pe care eu i-am cîștigat în perioada aia din concerte i-am băgat în scule, sintetizatoare, samplere, apoi software. Și mi-am zugrăvit garajul casei părintești și l-am antifonat cu burete, cu ajutorul prietenilor. Mi-a fost foarte clar. Voi face muzică. Toata viața voi trăi din muzica pe care o s-o fac. Și eu, și cei care participă pe această muzică cu vocile vom trăi din muzică. Și iată că o facem și acum, după 30 și un pic de ani.

Care a fost primul eveniment important la care ați participat ca Șuie Paparude?

Concertul din deschiderea formației Depeche Mode de pe Stadionul Național din București, cînd mii de oameni ne-au strigat numele. A fost extrem de emoționant, aproape paralizant să mă urc pe scenă în deschiderea unor asemenea monștri sacri ai muzicii și să respir același aer cu Martin Gore, pe care îl admir în mod deosebit.

Cum ați reușit să vă mențineți relevanți în peisajul muzical românesc atîta timp?

Păstrîndu-ne sinceritatea în ceea ce facem. Lumea simte lucrul ăsta. Nu ne dăm ceea ce nu suntem nici muzical, ca artiști, și nici uman. Lumea ne găsește suficient de interesanți încît să reprezentăm pentru unii trupa cu care au crescut, pentru alții trupa care reprezintă o sursa de inspirație pentru alte trupe. Apoi ne-am păstrat relevanți exclusiv prin muzică și nu cu alte trucuri de imagine. Noi nu prea punem accentul pe imagine. Știm că nu prea e bine, dar așa simțim. 

Cum decurge procesul vostru de creație?

Este un proces colectiv, cu rolurile definite prin practică, nu am ajuns la împărțirea rolurilor în mod arbitrar sau dictatorial, ci bazat pe aptitudinile dovedite prin fapte în fața publicului, care este, a fost și va fi judecătorul nostru. Am ajuns la rolul de creator exclusiv al muzicii Șuie într-un mod natural, dovedit concret prin piese, fără vorbe, ci cu fapte concrete, pentru că să fac muzică, să “pierd” aproape jumătate de viață în fața sculelor, mi s-a părut și mi se pare în continuare unul dintre cele mai frumoase moduri de a-ți petrece timpul, cu publicul în față în studio de fiecare dată.

Pe muzica făcută și temele muzicale făcute de mine vin Cezar și Dobrică cu versurile lor, care urmăresc aceste teme de cele mai multe ori. Prin versurile pe care le creează, prin puterea cuvîntului, aduc concretețe indispensabilă muzicii. Fiecare avem aportul nostru bine definit în crearea pieselor noastre. Cred că acesta este și secretul longevității noastre.

Menținem echilibrul între inovație și păstrarea identității noastre făcînd lucrurile natural. Nu pe trend. Sau să iei și să adaptezi stilului tău ceea ce se întîmplă muzical la un anumit moment. Altfel devii un simplu copiator pe care lumea îl va uita în secunda doi.

Prin muzica noastră vrem să aducem ceva care să facă viața de zi cu zi mai suportabilă ascultătorilor noștri. Să le aducă emoție, un zîmbet sau speranță. Am observat că temele pe care le-am făcut pe clapă plac celor foarte tineri, copiilor. Poate și din cauză că atunci cînd fac muzică mă și joc, efectiv mă simt ca un copil. Acesta e, la fel, un lucru care ne face să continuăm să cîntăm. În mod special, am văzut că inspirăm tinerii să se apuce de muzică, pe unii i-am și învățat în cadrul unor cursuri de făcut muzică cu Ableton Live. Am căutat să dăm înapoi din ce am primit. Și căutăm în continuare aceste oportunități. Tinerii artiști la început de drum ar trebui să fie sinceri și să nu renunțe niciodată la pasiunea lor de a face muzică. Sa fie încăpățînați. Să-și dedice viața și timpul pentru muzică. Să nu le fie frică să fie ei înșiși și s-o arate lumii întregi cu sinceritate și simplitate.

Cum vă mențineți motivația după atîția ani în industria muzicală?

Motivația sunt concertele. Concertele pentru noi au fost, sunt și vor fi cele mai importante în continuare. Acum ne pregătim pentru Red Bull SoundClash, o ocazie de a explora noi stiluri pe care mai apoi să ne punem amprenta. Am aflat despre eveniment de la colegul nostru Bean, care s-a duelat cu Vița de Vie în cea de-a 3-a ediție. Am văzut ediția pe YouTube și am rămas plăcut surprinși de performanța ambelor trupe. Vom avea ocazia să combinăm stilul nostru cu elemente din alte stiluri, pe care nu le-am abordat niciodată pînă acum.

Care sunt planurile de viitor?

Să scoatem un nou videoclip și să muncim la repetiții ca să sunăm foarte bine în concertele care urmează în primăvară și vară. Apoi un album. Piesele sunt. Nu suntem încă hotărîți în ceea ce privește momentul în care să-l lansăm. Dar va veni și acel moment. Anul ăsta.

Interviu realizat de Mirela Tănasă