Fulminanți

Baxter Dury, I thought I was better than you, 2023.

Platon Karataev, Partért kiáltó, 2022.

Spicuiesc dintre concertele pe care stau cu ochii din scena alternativă, care vor avea loc în această primăvară, după o evoluție a artiștilor respectivi pe care fotbalistic o pot caracteriza drept fulminantă. Publicul român a fost învățat să aștepte ca eroii pop-rock să cocheteze cu pensionarea înainte de a păși pe aceste meleaguri. Evenimentele care încă umplu stadioane și săli mari la noi sunt cele care zgîndăre nostalgii (și adesea înșală așteptări) ori condiționări psihice legate de cutare piesă pe care o auzeai vrînd-nevrînd pe autobuz spre școală. Cineva îmi argumenta că românii sînt selectivi, așteptăm întîi validarea internațională largă a unui artist, înainte de decide dacă să ne pierdem vremea cu el. Între timp ne uităm la fotbal cu F.C. Voluntari. Ceva se cîștigă, ceva se pierde.

Despre Baxter Dury am scris cînd îl descopeream, l-am prezentat atunci drept simbolul bărbatului alb heterosexual căzut în dizgrația contemporaneității, dar în miez de pandemie lumea era sensibilă și gluma cu jumătate de gură nu a prins. Pe noul album artistul însuși își cere scuze încă din titlu și încearcă să se detașeze de aura acelui Serge Gainsbourg post-Brexit și post-alcoolism, proiectînd un sound modernizat pe căi electronice, mai spațios pentru voce, cochetînd cu cadența hip-hop, cu lirica generației beat și cu dansabilitatea „porn groove” (coloanele sonore menite să creeze ambianța filmelor deocheate). Refrenele contagioase sunt încă acolo, nici o grijă, în concert cu un public cunoscător ar trebui să sune ca o nuntă la momentul recuperării miresei, cu dedicații din partea unui staroste beatnik.

Cîndva prezentat drept fiul lui Ian Dury, poet punk al anilor `70, Baxter și-a crescut propriul fiu, Cosmo, cu planul de a-l implica în acest album. Și ceilalți invitați au fost selectați din vecinătatea imediată a sudului Londrei: starul Instagram JGrrey și revelația neo-soul Eska Mwtungazi asigură voci feminine pentru mai bine de jumătate de album, un ingredient cheie care umanizează personajul suburban jucat de Baxter Dury în propriile povești, conectate cu autobiografia Chaise Lounge apărută puțin înaintea albumului.

În aceeași perioadă îi vom revedea la Cluj pe Platon Karataev, trupă indie-rock din Ungaria cu versuri în maghiară, caracteristici ce nu-i încurajează să caute succesul dincolo de Carpați, deși cred că disensiunile tradiționale ne-au rămas izolate într-o anumită generație. Publicul tînăr de la noi se arată mai deschis ca oricînd la artiști din Bulgaria, Serbia, Ucraina și e răsplătit cu muzică tot mai interesantă. Jinjer ori Stoned Jesus nu mai vin la noi în calitate de vecini, ci de brand-uri internaționale.

Platon Karataev ar avea tot ce le trebuie să le calce pe urme, iar de cînd s-au îndepărtat de pop și au renunțat la engleza cu accent maghiar au găsit un balans fin între lirica maghiară expresivă și o ambianță post-rock profund britanică. Liderul Gergely Balla folosește grupul ca vehicul pentru preocupări literare personale, inspirîndu-se din opera poetului anti-comunist Sándor Csoóri, contribuind recent la conferințe academice pe tema tranziției dinspre poezie spre muzică - o poziționare pop-academică ce mi-a adus aminte de ieșenii Adam’s Nest.

Bănuiesc că și la unguri se manifestă întoarcerea de arme pe care am semnalat-o la rockul nostru alternativ (Grimus, Byron ș.a.m.d.), nu atît din vreun simț suveranist cît pentru o expresivitate superioară - găsind apreciere largă într-o lume pop-rock care nu mai e anglo-centrată. Albumul în maghiară le-a și ocazionat primul turneu internațional, de altfel primul meu contact cu ei a fost la Roadburn, pe un afiș extrem de eclectic.

Platon Karataev vor concerta în Atelier Café din Cluj-Napoca pe 10 aprilie și în Republic Hub din Tg. Mureș pe 11 aprilie. Baxter Dury va concerta în Control Club din București pe 22 aprilie.