Cățeluș cu părul creț

Rămîn și astăzi, cu riscul de a vă părea excesiv, în plin subiect al simulărilor examenelor naționale. Scriu foarte la cald, în ziua în care s-a desfășurat proba de limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de bacalaureat. Firește, cum ne-am obișnuit deja, au apărut imediat vocile care au sărit să critice subiectele, pentru că acestea ar fi fost prea grele, tendențios construite, cu scop demobilizator. Voi sări în apărarea lor, pentru că mi se pare că li se face o nedreptate. Și nu doar subiectelor, de fapt, ci întregului sistem educațional, exact pe dos decît pretind criticii, cărora li se pare că subiectele fac un deserviciu sistemului, fiind prea dificile. Iată, așadar, de ce mă situez, în mod clar, pe o altă poziție.

Prima acuză a fost legată de faptul că Lucian Blaga, scriitorul vizat de unul dintre subiectele elevilor de la profilul real, ar fi prea greu. Mai greu decît, s-a spus, Ion Barbu, pe care trebuia să-l trateze elevii de la uman. Aici sînt, de fapt, două chestiuni luate în dezbatere. Mai întîi, că Blaga ar fi în sine greu. Și, ca atare, n-ar trebui să se dea la simulare și, presupun, implicit, nici la examenul propriu-zis. Pentru că, fiind greu, ar genera rezultate negative, ar distruge, tot implicit, și destine. Trec cu viteză peste această asumpție, n-am ce să comentez prea mult. Despre orice autor din programa școlară se pot spune aceleași lucruri. Sau, ca să restrîng aria, despre orice poet.

În cadrul aceleiași acuze intra și comparația cu umanul: că Ion Barbu ar fi mai ușor decît Blaga, așadar că s-au dat subiecte disproporționat gîndite, avînd în vedere că elevii de la uman au mai multe ore. Nu am de ce să fac aici vreo demonstrație hermeneutică, dar de unde pînă unde ar fi oricare dintre textele lui Barbu mai simple decît ale lui Blaga? Sau universul lui mai facil? Din contra, se știe clar că exegeza barbiană a avut de îndurat serioase piedici de decriptare. Sigur, Barbu nu este neinteligibil, în cele din urmă, și exegeții din ultima vreme au venit cu un efort suplimentar de împrietenire a publicului cu poezia matematicianului poet, dar a vorbi în termeni de „mai ușor” mi se pare cel puțin... grăbit. Chiar dacă elevilor li se poate părea, uneori, că „Riga Crypto și lapona Enigel”, text studiat de mulți, este mai accesibil, datorită scheletului narativ. Dar mulți studiază, de fapt, texte dificile, din etapa ermetică. Iar în privința orelor suplimentare, elevii de la uman au și conținuturi suplimentare de studiat. Barbu și Blaga sînt conținuturi comune.

S-a adăugat, în același context, că subiectul cu Blaga îi vizează și pe elevii de la profilurile tehnologice, respectiv că pentru ei ar fi o tragedie să scrie despre acest poet. Pentru că mulți dintre aceștia intră chiar cu nota 2 la liceu. Să mă iertați, dar logica aceasta este păguboasă. Dacă vrem să avem rezultate bune, nu trebuie să construim subiecte subțirele la ieșirea din sistem, pentru ca aceia care sînt de nota 2 să poată lua 6. Bacalaureatul trebuie să evidențieze cunoștințe și competențe de un anumit nivel pentru toți elevii. Conform programelor școlare, desigur. Că ești la uman sau la real, la teoretic sau la tehnologic, trebuie să îl studiezi pe Blaga și să faci dovada înțelegerii lui, într-o măsură determinată de conținuturile programei școlare. Nu pot accepta un argument de felul celui formulat de critici. Dacă elevii de la tehnologic au intrat în liceu cu media 2 și nu s-au ridicat pînă la sfîrșitul liceului la nota 6, indiferent din ce autor primesc subiectul, nu este necesar să obțină diploma de bacalaureat. Faptul că elevii de la specializările tehnologice nu studiază filosofie a fost o altă critică, pentru că ei ar fi dezavantajați în raport cu cei de la real în privința înțelegerii universului blagian. Este tot o explicație inconsistentă, după părerea mea, cîtă vreme studiul unui text de Lucian Blaga (care, apropo, nu trebuie să fie neapărat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poate fi orice text, inclusiv unul ca „Lumina”, să zicem, care se studia și se mai studiază și în clasele gimnaziale), cîtă vreme, așadar, studiul textului ales nu implică studiul propriu-zis al operei filosofice blagiene. Fără să studiezi filosofie poți înțelege relativ ușor cîteva idei despre viziunea filosofică a lui Blaga. În logica aceasta, am putea să-l contestăm și pe Eminescu, pentru că nu se studiază Schopenhauer, nu-i așa? Am putea elimina și alți autori din canon. Ar rămîne puțini.

Ce mi s-a părut însă mai trist, deși poate părea chiar amuzant, este că s-au găsit și explicații care ne situează în zona teoriilor conspiraționiste. Mă doare cînd le aud, pentru că mă mai ocup și cu formările în domeniul educației media, unde încercăm să-i învățăm pe profesori să-i învețe la rîndul lor pe elevi să nu se lase vrăjiți de conspiraționisme, în absența dovezilor factuale. Așadar, am auzit că subiectele sînt grele pentru ca elevii să aibă note mici, iar profesorii să fie discreditați pentru că au îndrăznit să iasă în stradă ca să-și ceară drepturile prin grevă. Doamne ferește! Cum își poate cineva imagina că în acest fel se construiesc niște strategii de pregătire a unor subiecte? Tu, ca profesor, ai datoria să-i pregătești pe elevi conform programei școlare, iar ei trebuie să fie pregătiți în fața unui examen cu orice subiect care se subsumează acestei programe. Atît de simple sînt lucrurile! Doar atît!

Nu mai spun despre faptul că, în aceeași ordine a conspiraționismului, s-a formulat și ideea că se dorește ca mulți elevi, în speță cei de la specializările tehnologice, să nu-și ia examenul de bacalaureat, pentru ca apoi să emigreze și să rămînă țara pustie. Mă doare puțin mintea, vă rog să mă scuzați!

Revin cu mesajul formulat și în articole precedente. Simularea are un rol important: să stabilească nivelul intermediar al pregătirii, pentru ca elevii să intre apoi în etapa de sprint, în funcție de constatările de la simulare. Timp încă este. Aș mai observa și faptul că, de obicei, la examen vin subiecte ceva mai accesibile decît la simulare. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așteptăm mereu doar la subiecte ușoare, pe care să le poată rezolva fără efort, fără studiu, fără implicare. La ce bun să mai dăm, altfel, examene?

Subiectele au fost normale, în mod cert. Ce-ar trebui, în fond, să li se dea la sfîrșitul clasei a XII-a? Blaga nu e bun, Barbu nu e bun. Arghezi ar fi trezit aceleași reacții, sînt sigur. Poate doar dacă li s-ar fi dat „Cățeluș cu părul creț” din opera pentru copii a acestuia, să fi fost mai mulțumită opinia publică, elevii, părinții? Nu știu. Dar ar fi fost un furt de căciulă, cred eu. Și ar fi păcat să ne tot furăm singuri căciula. Mai ales că pretindem, totuși, și pe bună dreptate, că ne dorim o țară civilizată, educată, cu perspective cît mai frumoase de dezvoltare. Acestea nu se pot întrezări, însă, doar așteptînd mura-n gură. Este nevoie și de puțin efort, de puțin studiu. Să nu ne mai tot plîngem că se dă greu, ci, mai bine, să-i ajutăm pe elevi să facă față greului, prin ceea ce au acumulat ca valoare educațională: aici intră cunoștințe, deprinderi, aptitudini, abilități. Pe unele trebuie să le demonstreze promovînd examenul de bacalaureat. Nu jucînd Tetris.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.