O problemă delicată

Aflat, la un moment dat, în Austin (Texas), cu mai mulți ani în urmă, un amic local a vrut să-mi arate, cu orice preţ, felul în care se distrează americanii (sau, mă rog, o bună parte a lor) la începutul week-end-ului. Ca atare, într-o vineri seara, m-a îmbarcat în Ford-ul lui Mustang, roşu metalizat, şi m-a dus furtunos pe aşa-zisa Stradă a Șasea din capitala Texasului – considerată centrul divertismentului nocturn din zonă, un fel de Las Vegas miniatural. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut. Am băut bere Newcastle cu trei irlandezi beţi turtă, am dansat pe sonorităţi country, am văzut – live – cîteva trupe de rock destul de celebre pe atunci şi am urmărit poliţia călare aplanînd o bătaie colectivă (de cowboys adevăraţi), izbucnită într-un bar şi continuată entuziast în mijlocul străzii. Am trăit intens, vreo şase-şapte ore, o altă dimensiune a vieţii yankee, mai puţin sesizabilă pe coridoarele facultăţilor şi bibliotecilor pe unde îmi făceam eu veacul. Am avut însă şi o experienţă, să zicem, mai stranie, ce mi-a revenit pregnant în memorie, tot urmărind zvîrcolirile culturii woke actuale.

Îndemnat de prietenul meu, am ajuns – în înfierbîntata (la propriu) noapte texană, de sfîrşit de iulie – şi în faţa unui cochet bar de pe Strada a Șasea, numit (cu rezonanţe din Edgar Allan Poe) The Black Cat. „E un bar exclusivist al persoanelor de culoare”, mi-a explicat Bob cu toată seriozitatea. „Cum adică?”, am întrebat, bănuind o glumiţă răutăcioasă la adresa afro-americanilor, deloc în spiritul corectitudinii politice, atît de puternic intrate, încă de pe atunci, pe toate palierele sociale şi culturale ale Lumii Noi. „Păi, chiar aşa”, a explicat tovarăşul meu austinian, „un bar în care intri doar dacă eşti negru. Albii sînt acceptaţi foarte rar – cum, sper, vom fi şi noi acum –, numai cu aprobarea specială a patronului.” „Şi e legal?”, mi-am continuat tirada nedumeririlor inocente. „Absolut! Majoritatea oamenilor găsesc amuzantă ideea, în perfect acord cu exotismul acestui întreg bulevard. Ilegal şi complet neamuzant ar fi invers: un local cu restricţii pentru negri. Dar alea au dispărut de mult din America, după cum bine ştii”, a argumentat neutru Bob, nelăsîndu-mi nici o portiţă deschisă spre adevăratele lui sentimente legate de bizara chestiune.

Am pătruns, într-adevăr, în clubul The Black Cat, întrucît tînărul meu amic îl cunoştea pe fratele patronului (fuseseră colegi de liceu), însă acţiunea nu a părut nicidecum simplă. Am stat – ca doi stigmatizaţi – în uşa barului, sub supravegherea rigidă a unui negru imens (îmi amintesc precis faptul că l-am comparat, în mintea mea, cu paznicul lui Babo, Atufal, din Benito Cereno al lui Melville). Între timp, persoanele de culoare intrau şi ieşeau după bunul lor plac. A durat mult pînă cînd, la capătul unui şir de telefoane (de la Bob către colegul său, de la coleg spre fratele patron, de la patron la poarta localului etc.), am primit „autorizaţia”, spre dezamăgirea nedisimulată a giganticului Atufal care, auzindu-şi patronul încuviinţînd, a exclamat, cu mimică de bell-boy ultragiat: „Oh, man! I can’t believe this!”. Mărturisesc că am stat puţin la Pisica neagră şi nu ne-am simţit bine defel. În sfîrşit, Bob nu avea nici o vină, venise aici doar ca să-mi arate Strada a Șasea în toată complexitatea sa. Păream rătăciţi – două „albituri” într-o masă de trupuri negre. Toţi ne priveau cu suspiciune, dacă nu cu ostilitate vădită. Eram, în mod cert, discriminaţi rasial, chiar dacă nici eu, nici Bob nu am îndrăznit să rostim acest gînd cu glas tare.

Rădăcinile unidirecționale ale corectitudinii politice pot fi, se pare, localizate în acele etape timpurii ale „progresismului” agresiv (de astăzi). Chiar dacă amuzante pentru unii, în realitate acolo incubau marile reacții contestatare ale prezentului și, ce consider mai grav, unilateralitatea în care era – și, mai ales, este, actualmente – percepută „egalitatea” în interiorul „universalei” condiții umane. Nimic nu apare din senin, la fel cum nimic nu e nou sub soare.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.