Adulți de talie mică

Toți părinții și specialiștii afirmă că adolescența e o perioadă dificilă, la fel și trecerea de la adolescență la maturitate. Însă ce înseamnă, de fapt, să te comporți matur? Se pare că cele mai multe dovezi de maturitate se rezumă la gestionarea emoțiilor. „Nouă, oamenilor, ne este atît de frică să ne trăim emoțiile încît facem orice altceva în afară de asta. Fie ni le revărsăm asupra altora, învinovățindu-i de trăirile noastre, fie căutăm soluții de gestionare, ca niște pilule magice care să ne ia durerea cu mîna. Din această cauză, ne este teamă și de emoțiile adolescenților noștri. Dacă învățăm împreună că mai întîi descărcăm emoția, fără să ne rănim pe noi, fără să îi rănim pe ceilalți și fără să distrugem lucruri în jurul nostrum, și apoi facem exerciții de calmare este foarte posibil să ajungem la pasul trei, și anume discuția despre ce am simțit, cum am acționat și cum aș fi putut face altfel sau mai bine”, susține Gabriela Maalouf, psiholog clinician.

Viviana Pantezică este studentă, tocmai a depășit perioada adolescenței. „Sîntem adulți abia de patru ani și eu, una, încă nu m-am obișnuit. Mă consider o adolescentă mai înțeleaptă pe care societatea o ia prea mult în serios. Sau nu? Pînă la urmă, aș putea oricînd să fac o greșeală. Trăiesc coșmaruri cum că încă aș fi în liceu și am uitat să mă trezesc pentru prima oră. Plîng atunci cînd mă enervez pentru că nu știu ce altceva să fac. Și de multe ori oamenii din jur mi-au demonstrat cît de puțină încredere au în mine doar pentru că sînt prea tînără”, scrie ea. Iar Diana Popescu, jurnalistă și scriitoare, își amintește despre adolescența ei din anii ’90: „Adolescența a fost perioada splendidă în care am fost atît de ocupată cu incertitudini, nehotărîre și îndoieli, că nu mi-au mai rămas nici vreme, nici energie pentru cine știe ce visuri mărețe. În care acceptarea și validarea erau mai importante decît mîncarea”.

Horia Petrean este elev în clasa XII-a și își trăiește din plin adolescența: „În mod paradoxal, îmi place poezia. Am avut părul lung. Am învățat să dansez pe manele. Mi-am făcut prieteni. M-am îndepărtat de cîțiva. Am o figură masculină pozitivă în viața mea, antrenorul meu de la sală”. Iar Doru Căstăian, profesor, scrie despre relațiile pe care le stabilește cu elevii săi adolescenți: „Mă simt ȋnsă bine pe boschetăreală, cum spun ei, ȋmi place să cînt la chitară, să mă joc la lasertag sau să o ard cu ei prin mall. Şi să zîmbesc ȋn faţa ȋntrebării cu privire la metoda, secretul etc. cu care ȋi ţin lîngă mine şi reuşesc să ȋi fac, de două decenii, să mă simtă mai mult sau mai puţin unul de-al lor”. „În ciuda lumii din jur, deconcertantă prin denivelările date de războaie primitive, de încălcări ale drepturilor omului, de catastrofe climatice sau de revoluția AI care ne incorporează pe toți cu viteză, nu cu lentoare, copiii noștri tînjesc după sens, după lucruri stabile, după un nucleu tare în mijlocul pulberilor care se depun peste oricare viață”, povestește scriitoarea Ioana Nicolaie.   

Mai multe gînduri despre și de la adolescenți puteți citi în Dosarul de săptămîna aceasta a cărui temă este, de fapt, ce mai reprezintă în vremurile noastre, în care copiii se maturizează mai repede, pragul dintre copilărie și vîrsta adultă și care mai sînt relațiile între generații. (Adina Popescu)