Limba română în clișeele presei de senzație

Temele lingvistice sînt pasionante pentru foarte multă lume: o discuție despre anglicisme, despre greșeli și despre degradarea limbii atrage de obicei un public larg și poate chiar stîrni pasiuni. Pozițiile moderate și atitudinile prudente ale specialiștilor nu trezesc totuși cel mai mare interes, iar unele teme pot aminti prea tare de școală. Pentru a exploata potențialul domeniului cu mijloace rudimentare și în formele cele mai accesibile, au apărut în ultima vreme serii de articole care transformă subiectele lingvistice în știri de senzație, apelînd la simplificări și exagerări și utilizînd formule de atragere naive, de tipul „N-o să-ți vină să crezi”, „Ceea ce nu știe multă lume...”, „Tu știai că...?”, „Sigur nu îţi trece prin cap” etc.

În fața unor asemenea străduințe, un ochi rîde și altul plînge. Ne putem bucura că limba română nu e doar un subiect de efuziuni lirice cu ocazia unor festivități, de controverse legate de subiectele examenelor naționale sau de lamentații la apariția vreunui nou dicționar normativ. Modul în care sînt simplificate fenomenele lingvistice și perpetuarea unor clișee profund false ne cam strică însă bucuria. Textele în cauză circulă de la un site la altul, cu schimbări care, ca în jocul telefonului fără fir, produc distorsiuni de un comic absurd. Cele mai inocente sînt „știrile” de tip „știați că...”, în care se trec în revistă cazuri atipice de secvențe de consoane (tm- inițial), terminații neobișnuite, palindromuri etc. Exagerările patriotice și formulările senzaționaliste apar mai ales în alte cazuri, mai complicate.

Un articol recent pornește de la o banalitate prezentată, cu naivitate, ca o mare surpriză, nu ca un fapt lingvistic universal – „Însă, ceea ce nu știe multă lume este faptul că nu toate cuvintele din limba română se pot traduce” (fanatik.ro, 2024) –, pentru a ne liniști apoi în privința numărului de termeni intraductibili: „Aceste cuvinte nu sînt numeroase. Sînt patru la număr”. Doar o totală lipsă de educație lingvistică și lipsa oricărei experiențe de traducere dintr-o limbă în alta pot face ca intraductibilitatea lexicală să fie văzută ca un fenomen limitat la un număr exact – și extrem de redus – de cuvinte. Lovitura teribilă e însă chiar enumerarea celor patru cuvinte, într-o asociere suprarealistă: acestea ar fi doină, dor, ler și a înzăvorî. Cum s-a putut constitui o asemenea listă eterogenă, în care previzibile embleme ale specificului național stau alături de o interjecție din refrenul colindelor și de un arhaism cît se poate de concret (și perfect traductibil)? Mergînd pe firul multor articole care se copiază între ele fără jenă, ne dăm seama că a înzăvorî a intrat în listă din grabă și neatenție, fiind citat inițial pentru un alt merit, pur formal, dar prezentat cu multă emfază: „Tu știai că, (sic!) singurul cuvînt din limba română care începe şi se termină cu litera «î» este «înzăvorî»”? (click.ro, 2023); „Un alt lucru interesant de știut se referă la faptul că există un cuvînt care începe și se termină cu litera «î». Este unic!” (dailybusiness.ro, 2023); „Există un cuvînt extrem de special, pe care foarte puțini îl cunosc. Este special datorită faptului că începe cu litera «î» și la fel se și termină, fiind singurul de acest fel. Această particularitate face din acest cuvînt o excepție unică în peisajul linguistic (sic!) românesc” (playtech.ro, 2024). Se poate observa, aici și în continuare, că articolele consacrate limbii nu sînt tocmai atente la normele elementare de ortografie și de punctuație și nu ocolesc excesul pleonastic și hiperbolele lirice. Mai multe texte similare, care au măcar prudența de a nu limita lista intraductibilității, cuprind forma ler (neexplicată, deci cu atît mai misterioasă): „În top se află: dor, ler şi doină, care pot fi de asemenea, considerate, printre cele mai frumoase, tocmai pentru că sînt strîns legate de însăşi fiinţa limbii române” (click.ro, 2023); „Printre cele mai notabile se numără dor, ler și doină, care pot fi considerate printre cele mai frumoase cuvinte, datorită strînsei lor legături cu esența limbii române” (evz.ro, 2023); „În limba română există cîteva cuvinte intraductibile, precum dor, ler și doină. Ele pot fi considerate, de altfel, printre cele mai frumoase, pentru că sînt strînse (sic!) legate de ființa limbii române” (dailybusiness.ro, 2023); „În această panoramă fascinantă, întîlnim cuvinte intraductibile, precum dor, ler și doină, care se contopesc cu esența limbii române și rămîn inimitabile în traducere” (playtech.ro, 2024).

Putem presupune că ler a apărut în listă din cauza vreunei paranteze care îl lega de colindă, termen prezent într-o posibilă sursă a textelor de mai sus, apărută cu doi ani mai devreme și copiată de multe alte publicații: „la sfîrșitul secolului XX, UNESCO a realizat un Dicționar internațional de termeni literari cu o serie de cuvinte care nu se traduc. Acolo se regăsesc și trei cuvinte în română: dor, doină și colindă” (moldova.org.2021). Pasajul în cauză parafrazează, cu evidente devieri, un mai vechi fragment din Constantin Noica: „Se pregăteşte, pare-se, la UNESCO un dicţionar internaţional de termeni literari, alcătuit din cuvinte aparţinînd diferitelor limbi ale lumii. Au fost acceptate şi trei cuvinte româneşti: dor, doină, colindă” („Trei cuvinte reţinute de UNESCO”, text din Creație și frumos în rostirea românească, 1973, apărut mai întîi în România literară, în 1969). Cele trei cuvinte sînt pentru Noica un pretext, tratat cu distanțare polemică („rămîn pe linia ansamblului «Ciocîrliei» şi a Muzeului Satului”). Degeaba! E suficient ca cineva să le rupă din context pentru a crea o nouă piesă de folclor lingvistic, transmis din pagină în pagină și producînd cele mai absurde simplificări.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).