Sîntem datori cu onestitate critică

Există un soi de elitism al profesorului de limba și literatura română, cu care personal rezonez mai greu, deși cred că l-am avut și eu, cel puțin parțial, în primii ani de învățămînt. Să fiu iertat! Cum se manifestă acest elitism, în ce constă el? Păi, constă în convingerea că disciplina pe care o predă este regina tuturor celorlalte, respectiv că el, profesorul de această disciplină, este deținător al unei coroane care îi permite să privească puțin mai de sus, de la înălțimea rarefiată a unor adevăruri la care nu oricine are acces. Și care, musai, trebuie reproduse întocmai de elevii săi. Cum se manifestă acest elitism? Păi, prin atitudinea aceasta de superioritate și prin pretenția ca orice elev să aibă exact răspunsurile la care se gîndește el, formulate cu aceleași cuvinte, inclusiv cantitativ. Uneori se manifestă și prin amendarea celor pe care îi evaluează, doar pentru că impresia lui generală este că aceștia nu corespund suficient viziunii sale despre situarea elevului în raport cu literatura.

Elitismul este o formă de manifestare a frustrării. Oamenii lipsiți de frustrări nu se raportează la alții de pe poziții de superioritate sau de inferioritate și nici nu apelează la impresii în evaluarea altora, ci la criterii obiective și la generozitate. Toți avem frustrări, important e să le mai și ținem în frîu. Ce frustrări pot avea, însă, profesorii de limba și literatura română? Probabil că principala frustrare este legată de statutul social și economic: nesimțindu-se suficient de apreciați și de răsplătiți financiar pentru munca lor, apelează la scutul elitismului, care le protejează propria imagine despre rolul și importanța lor. O altă frustrare, probabil, este a celor care s-ar fi dorit creatori de literatură sau critici literari, dar nu s-au putut plia pe fișele posturilor acestor îndeletniciri. Habar nu am, sînt niște ipoteze. Probabil explicații mai pot fi multe, pentru elitismele unor profesori. Mă tem că mai poate fi și frustrarea periferiei față de centru, uneori, chiar dacă această polarizare este falsă, din punctul meu de vedere. Mă refer, aici, la profesori din județe mai puțin vizibile, cu procente de promovare sau cu rezultate mai puțin înălțătoare, care ajung să evalueze, cu o exigență care depășește baremul, prestații ale elevilor din județe aflate în topul rezultatelor pe la examenele naționale. Și aici aș spune că n-ar strica, pe viitor, dacă lucrările de la examenele naționale nu ar mai avea inscripționate indicativele județelor din care provin. Doar pentru o mai mare obiectivitate, care să anuleze suspiciunile de felul celei de mai sus.

În fine, de ce această introducere pe marginea elitismului profesoral? Au venit și rezultatele simulării examenului de bacalaureat. M-am uitat peste cîteva lucrări, cu această ocazie, și am rămas cu un gust foarte amar.

Voi da un exemplu care mie mi se pare ilustrativ pentru tipologia aceasta a profesorului de limba și literatura română învăluit în elitism. Am văzut o lucrare evaluată de patru evaluatori. Asta pentru că, la prima evaluare, între un corector și cel de-al doilea era o diferență de două puncte. Mai precis, un evaluator îi dăduse 9,50, iar cel de-al doilea i-a dat 7,50. La a doua echipă, diferența a fost mai mică, unul i-a dat 9,30, al doilea 8,70. Am corectat și eu lucrarea. Era de peste 95 de puncte oricum o luai. Personal, aș fi punctat-o cu 9,70-9,80. Sînt un evaluator cu ceva experiență și cu formări în domeniu, la rîndul meu formator, știu că nu mă înșel cînd spun că era de peste 9,50. Pur și simplu, doi dintre evaluatori o răseseră fără motiv, fără explicație. Sigur, conform metodologiei, lucrarea a obținut nota 9 la final, pentru că se face media celor două punctaje mediane. Dar mi se pare scandalos că doi evaluatori au depunctat-o efectiv haotic. Mi se pare scandalos că elevul acela a pierdut oricum cel puțin 50 de puncte. Care pot conta în unele cazuri la admiterea la unele facultăți din țară sau din străinătate. Unde scăzuseră puncte? La ortografie, spre exemplu, deși lucrarea nu avea nici o abatere, efectiv nici una, era depunctată de ambii evaluatori care o trăseseră în jos. La abilități de analiză și de argumentare, iar îi mai răseseră puncte, deși era un discurs impecabil, curat, articulat, efectiv de nivel înalt. Cum nu întîlnim, de multe ori, nici la profesorii care dau examenul de titularizare. O mai depunctaseră pe unde punctajul este defalcat, de pildă pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic, unde în loc de punctaj maxim, acordaseră intermediar sau minim. Efectiv nejustificat. Probabil pentru că elevul nu reprodusese formulări pe care ei le utilizează la clasă, din cine știe ce carte de critică literară sau, mai rău, din cine știe ce culegere.

În fine, nu mai insist pe exemplul respectiv, ci revin la sublinierea unor aspecte simptomatice. Nu doar eu am observat foarte multele situații în care lucrările au avut diferențe mari la prima corectură, astfel încît a fost nevoie de o a doua comisie. Mai mult, au fost destule, chiar destule situații în care, pentru aceeași rezolvare, un evaluator a acordat punctaj maxim, iar celălalt a acordat punctaj minim sau nu a acordat deloc. Sigur, putem povesti despre standardizarea mai riguroasă a baremului, dar este cam dificil să o faci la o disciplină ca limba și literatura română, fără să impui predarea la clasă după un șablon, ceea ce ar fi mai dezastruos. În fond, comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic se poate face în diferite feluri, nu într-unul singur și poate fi justificată prin raportare la perspective critice uneori chiar divergente.

Problema nu este, în opinia mea, a baremului sau a subiectelor. Este a evaluatorilor și îmi pare rău să o spun. Pentru că cine îmi urmărește articolele de mai multă vreme știe tendința mea generală de a ține mereu, mereu, partea colegilor mei. Însă astfel de cazuri și de situații mă fac să fiu și revoltat. Mi se par impardonabile. Așa că mă adresez vouă, dragi colegi: vă rog, lăsați elitismele acasă, atunci cînd evaluați la examene naționale! Vă rog, notați conform baremului! Vă rog, evaluați cu seriozitate, dar în același timp și cu ceva smerenie: nu sîntem, ca evaluatori, decît niște slujbași. În nici un caz nu sîntem în juriul vreunui concurs de critică literară. Sîntem, însă, datori cu onestitate critică, nu cu venin.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.