Emoții și adrenalină interviu cu Adrian VASILE, antrenorul echipei de handbal feminin CSM București

Se spune că viața de antrenor e grea. Ce vi se pare cel mai greu în meseria asta în care antrenați o echipă care cîștigă mai mereu, dar de la care se și așteaptă enorm?

Cred că lucrul cel mai complicat este gestionarea emoțiilor. A celor din echipă, dar și a celor din societatea în care trăim, care vin la pachet cu niște așteptări foarte mari. Sînt, de fapt, niște așteptări pe care le avem și noi înșine de la noi. Aș observa că, geografic vorbind, facem parte dintr-o zonă a Europei în care societatea parcă și dorește trăirea de emoții puternice, indiferent care ar fi acelea, pozitive sau negative. Asta ar fi pe primul loc în topul problemelor. Aș spune și că atunci cînd ești la un club care-și dorește să cîștige fiecare meci pe care-l joacă, trăiești sub presiunea dorinței de a fi mai bun, de a înțelege că doar victoria contează și nimic altceva. Asta face ca fiecare zi petrecută la club, la antrenament (că de cele cu meciuri nici nu mai vorbim), să fie foarte intensă, încărcată cu foarte multă trăire și energie, cîteodată chiar nebunie, aș putea să spun, în încercarea de a face toate lucrurile aproape perfect. De multe ori chiar poate să-ți iasă lucrul ăsta, dar tot de multe ori nu-ți iese. Și cînd nu-ți iese, așteptările noastre fiind foarte înalte, atunci și supărarea, tristețea sau frustrarea se propagă și ele foarte mult. Și așa mă întorc din nou la problema gestionării emoțiilor.

Care vi se par relațiile cele mai complicate? Cu jucătoarele, cu conducerea clubului, cu publicul, cu presa? E o ordine a dificultăților în aceste relații?

În primul rînd, sînt separate. Dar relaționarea cea mai importantă și cea mai lungă ca durată este cea dintre noi, ca staff, și echipă, și dintre mine și echipă. Asta ocupă cel mai mult timp. Cîteodată, anumite lucruri despre care credem că n-ar trebui să ne influențeze activitatea, cum ar fi părerile extra și factorul social media (la cote foarte înalte față de acum cinci ani, și incomparabil cu ce era în urmă cu zece ani), se simt în echipă. Și această chestiune trebuie gestionată. Comunicarea dintre staff și club este și ea foarte importantă pentru că trebuie să lucrăm împreună ca echipa din teren să fie bună și să încerce să-și îndeplinească obiectivele. Pe de altă parte, evident că pentru bunul mers al lucrurilor e importantă și comunicarea dintre club și cei care subvenționează echipa. Relația cu presa e, la rîndu-i, esențială, pentru că presa e cea care analizează și propagă mai departe percepția asupra echipei noastre. Sigur, uneori această percepție e foarte aproape de adevăr, alteori nu este, dar asta face parte din joc și face parte dintr-un joc la nivel de elită, unde, fiind în prim-plan, trebui să-ți asumi și avantajele, dar să și plătești prețul gloriei, ca să spun așa.

Spuneați că ultima perioadă a fost negativă pentru dumneavoastră, din punct de vedere al imaginii. De ce? Ce se întîmplă?

Are legătură cu sezonul acesta și cu faptul că în Liga Campionilor au fost cîteva meciuri în care nici jocul nostru și nici rezultatul nu au fost cele pe care ni le doream și noi, și spectatorii. Pentru că veneam și după un sezon în care în grupe am jucat aproape perfect, și pentru că de cîțiva ani totuși nu reușim să ne calificăm în primele patru echipe din Europa, lucrurile au avut un impact negativ asupra echipei și asupra mea. Conștientizez că acestea fac parte din munca mea, că trebuie să mă evaluez și cei apropiați au datoria să mă evalueze foarte bine, astfel încît, mai eficienți și mai echilibrați, să reușim un final de sezon foarte bun. De fapt, acest final contează mai mult decît ideea de a face fiecare pas perfect. Pentru că niciodată nu poți face fiecare pas în mod perfect. Tot ce contează e finalul și doresc să ne atingem obiectivele atît în Liga Campionilor, cît și în campionatul intern și în Cupa României.

Acum nouă ani ați cîștigat Liga Campionilor. Erați antrenor secund atunci. Presupun că vă doriți foarte tare să o cîștigați din nou. De ce e nevoie pentru o nouă asemenea performanță?

E ceva foarte complex. În primul rînd, e de observat că, deși e un club cu o istorie atît de scurtă – 16 ani de activitate –, CSM a ajuns mereu în ultimele sezoane în sferturi de finală, a intrat de trei ori în semifinale, de două ori a luat locul al treilea și o dată a și cîștigat. Cred că pentru un club așa tînăr acestea sînt niște realizări foarte puternice, comparabile cu ale unor puține cluburi din restul Europei (dintre care majoritatea au istorii mult mai lungi decît noi). Eu am fost mereu conștient că, nefăcînd parte dintr-un club cu mare istorie și tradiție, era nevoie să te înconjori de oameni care să insufle mai departe acea „nebunie” care a existat la startul proiectului CSM și care atunci a dat rapid rezultate. Dar faptul că lucrurile au ieșit atunci foarte repede aduce și un mare dezavantaj. Pare că tot ce ai făcut atunci e bine, ceea ce te poate priva de obiectivitatea unei analize mai clare. Importante sînt drumul și pregătirea pentru a încerca să cîștigi Liga Campionilor. Mai cred că, odată ce clubul va avea o sală proprie și numărul de spectatori fideli va crește, își va mări cu siguranță șansele s-o cîștige. Pînă la acel moment însă, e datoria noastră să creăm un mediu cît mai profesionist, cu mentalitate de învingători, așa încît să ne menținem în elită și să construim cît mai bine.

Aveți în echipă niște vedete, inclusiv pe Cristina Neagu. E complicat să le fiți antrenor?

Eu cred că viața unui antrenor nu e ușoară la nici un palier. Și e nevoie să te adaptezi foarte rapid de la o realitate la alta, mai ales cînd ai cîte trei meciuri pe săptămînă. Trebuie să gestionezi mulți oameni, momentele, așteptările și rezultatele pe care le au, viitorul. Toate trebuie făcute de obicei contracronometru. E nevoie de multă eficiență, de analiză simplă, la rece și cît mai obiectivă. Lucrurile se întîmplă foarte repede, avem multe meciuri și asta aduce și dezavantaje, dar și avantaje. Un dezavantaj e că n-ai niciodată timp prea mult de pregătire. Un altul este că trebuie să te debarasezi imediat de energia și de pregătirea meciului care a fost înainte și să te ancorezi rapid în prezent. E tare complicat să faci lucrurile astea, dar partea bună este că, odată ce te obișnuiești cu un astfel de ritm, jocul vine cu plăcere și cu un fel de nebunie frumoasă a lui. Dacă ești într-o perioadă bună, bucuria de a juca meciuri la o perioadă scurtă unul după altul te menține într-o plăcere și în formă. Evident, dacă nu cîștigi, trebuie gestionată și mai atent acea perioadă dintre meciuri. Dar cred că nouă, la CSM București, ne place și ni se potrivește foarte mult acest ritm intens cu meciuri multe în care jucăm. Am devenit dependenți de adrenalina asta.

După părerea dvs., ce face diferența dintre un antrenor obișnuit și unul foarte bun?

Calitățile unui antrenor sînt pe mai multe paliere. În primul rînd e cel tactic. Nu știu dacă în egală măsură, este vorba de posibilitățile antrenorului de adaptare la echipa și la mediul în care se desfășoară activitatea, la psihologia ei de grup și individuală. Uneori partea tactică e mai importantă, alteori această adaptabilitate și factorii psihologici primează. De multe ori gestionarea psihologică, mai ales a caracterelor puternice, cum sînt și în echipa noastră, e esențială. Cred că o altă calitate a unui antrenor este puterea de a fi autentic, de a-și păstra principiile și direcția indiferent de ce se întîmplă în jurul lui. Să se abată de la ele într-atît de puțin încît echipa să nu primească alte mesaje decît cele pe care e obișnuită să le primească de la el.

interviu realizat de Andrei MANOLESCU