Mică istorie din Palatul BNR

În mod firesc, pe fondul contextului favorabil de după Războiul de Independență, s-a decis înființarea unei Bănci Naționale a României prin „Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune”, din în 17/29 aprilie 1880. Era nevoie de un loc și de un sediu pe măsura ținutei unei astfel de instituții. În octombrie 1881, Consiliul de Administrație l-a împuternicit pe guvernatorul Ion I. Cîmpineanu să negocieze cu Ministerul Finanțelor cumpărarea terenului „numit Șerban Vodă”, situat în centrul orașului, cu acces la cea mai importantă arteră comercială bucureșteană, strada Lipscani.

A urmat clădirea.

Întocmirea proiectului viitorului palat a fost încredințată arhitecților francezi Marie-Joseph Cassien-Bernard și Paul Louis Albert Galeron, în ultima zi din martie 1882 Consiliul General al băncii  aprobînd încheierea contractului cu cei doi arhitecți.

Bernard și Galeron și-au executat grabnic și cu succes sarcina; în iunie 1882 deja expediaseră de la Paris anteproiectele, care au trecut cu bine prin analiza unei comisii din București (comisie care îl includea și pe arhitectul Émile André Lecomte de Noüy). Drept urmare, cei doi au fost însărcinați cu realizarea planurilor „complete și definitive”.

Doar că, în octombrie 1883, Consiliul General al BNR a decis întreruperea colaborării cu Bernard și Galeron, moment din care BNR își rezerva dreptul de a încredința executarea lucrărilor „oricărei persoane va găsi de cuviință”. Persoana în cauză a fost inginerul-arhitect Nicolae Cerkez. Dar ce se întîmplase totuși cu arhitecții francezii, ale căror schițe fuseseră acceptate și apreciate și urmau a fi dezvoltate și implementate conform contractului? Să fi fost rațiunile economice (ce ironie!) cele care să fi determinat rezilierea contractului? Nu știm, dar pare că a fost și altceva.

În lucrarea istoricului Romeo Cîrjan Palatele Băncii Naționale a României (vol. I, „Palatul vechi”) găsim o posibilă lămurire furnizată de Titu Maiorescu. Într-o însemnare din octombrie 1883, acesta povestește cum aflase, cu ocazia unei mese la care a participat și arhitectul Lecomte de Noüy, că Marie-Joseph Cassien-Bernard, „despre care Lecomte vorbește ca despre cel mai cinstit și solid, fusese împreună cu Galeron însărcinat de Cîmpineanu, ca director al Băncii Naționale, cu schița și planul detaliat pentru clădirea din București a Băncii, schița 6.000 de franci, planul detaliat 40.000 de franci. Cîmpineanu s-a schimbat și acum Carada le face mizerii, critică planul ș.a.m.d. De primit au primit banii, dar Bernard avea lacrimi în ochi”.

Uneori explicațiile istoriei pot fi mai simple decît ne așteptăm.

Și clădirile mai frumoase decît ne închipuim. Ca Palatul vechi al BNR.