Eco-cosmos scandinav

# Hexvessel, Polar Veil, 2013.

# Dodheimsgard, Black Medium Current, 2023.

Scena rock/metal underground de la noi oftează după absența Dark Bombastic Evening – festival anti-business, însă pro-artistic și pasional împotriva propriului instinct de conservare. Primele semne de speculare a golului lăsat de DBE vin din partea SoundArt Festival, o inițiativă nu tocmai recentă, însă indecisă tematic de-a lungul cîtorva ediții care au avut loc pînă acum. Înainte de pandemie se poziționa cu succes drept primul festival stoner-rock, grunge și rock psihedelic de la noi, mizînd pe emergența unei scene locale specifice (RoadkillSoda, Methadone Skies etc.).

Aici merită deschisă o paranteză, mai potrivită pentru recentul Dosar dilematic privind „Chestiunea drogurilor” – ce șanse are un festival stoner-rock într-o țară în care John Lennon și Jim Morrison ar fi înfundat pușcăria înainte de al doilea album? La noi ar fi trăit mai mult, vor argumenta spirite protectoare care mimează pedant-moralist atît liberalismul, cît și aspectele de protecție socială implicate în chestiune.

În consecință, SoundArt Festival se repoziționează tematic în sfere mai abstracte, oferind la finalul acestei luni două extravaganțe introduse la noi în cadrul Dark Bombastic Evening. Poate din coincidență, sînt și două dintre trupele care și-au legat numele de un activist tenace al avangardei muzicale europene, englezul Mat McNerney – frecvent rebotezat și relocat prin țările scandinave, în care a înființat trupe oriunde a avut rezidență mai mult de cîteva luni.

De o vreme locuiește în Finlanda, unde se îngrijește de Hexvessel, proiect cameleonic caracterizat de o neabătută propagandă ecologistă, de la legendele codrilor la beneficiile ciupercilor și încălzirea globală. În general i-am perceput drept grup folk, uneori contaminat cu melancolii prog și manierisme Pink Floyd. Noul material, realizat în colaborare cu Ben Chisholm (omul din umbră al lui Chelsea Wolfe), a fost înregistrat la o cabană nămețită în timpul uneia din iernile pandemiei și e o încercare radicală de a încorpora meteorologia împrejurărilor în producția pieselor. Riffuri black-metal contrastează puternic cu vocea curată și tonul general melancolic pentru a sugera vălul polar din titlu; texturi înghețate ale chitarelor pîrîind de la frig sînt grefate pe compoziții folk pentru a sugera crivățul acolo unde folkul tradițional ar fi pomenit o boare cu frunze. În anii ’90 au mai cochetat cu acest tip de producție diverse grupuri norvegiene care au înregistrat prin păduri (Ulver, Vintersorg), însă aventura s-a dovedit neconvingătoare. Hexvessel reușește, cu riscul unei oarecare monotonii, să asimileze tundra ca instrument muzical, să realizeze o coloană sonoră adecvată Crăiesei Zăpezilor, exploatînd cadrul meteorologic pentru a potența disperarea izolării.

Tot în cadrul mini-festivalului SoundArt participă și norvegienii Dodheimsgard, pentru care același Mat McNerney făcuse vocea pe unul din albumele cu care făceau un pas în lateral din scena metal scandinavă. Trupa își tot caută de atunci identitatea cu schimbări radicale de stil și de componență, cu albume tot mai riscante culminînd cu cel de anul trecut, care ia calea explorărilor și angoasei cosmice. E o direcție cu care metalul scandinav a mai cochetat (vezi Arcturus), dar nu a prea îndrăznit riscurile stilistice demonstrate aici – o abordare inspirată de King Crimson cu voci în norvegiană, augmentate cu sintetizator și violoncel, cu piese unghiulare, cotind mereu pentru o audiție cît mai imprevizibilă. Presa heavy-metal nu mai are răbdare cu ei, în schimb au reușit să intre în atenția redacției Quietus despre care se spune că apreciază provocările cognitive mai mult decît muzica.

Hexvessel și Dodheimsgard vor concerta în cadrul SoundArt Festival, desfășurat în perioada 26-27 aprilie în Quantic Club din București.