Catalina Dumitrescu

Românii plecați în străinătate nu trăiesc doar un proces de relocare geografică, ci unul de dezrădăcinare psihologică. Iar această dezrădăcinare nu este nici liniară și nici complet conștientizată.

Un om care migrează se află în mișcare între două lumi, nu mai e pe deplin nici în locul de unde a plecat, dar nici complet integrat în cel în care a ajuns.

În cultura noastră, loialitatea a fost mitizată pînă la deformare, am fost învățați să rămînem, să îndurăm, însă loialitatea fără respect reciproc e toxică și e un lanț invizibil, care ne ține prizonieri în relație.

Nu ne schimbăm prin voință, ci pentru că schimbăm mediul care ne determină, de exemplu prin șansa unei relații de susținere, printr-un terapeut care ne oglindește o altă perspectivă sau printr-o comunitate care ne validează.

În locul unde flexibilitatea deschide ferestre spre soluții alternative, rigiditatea mentală închide uși și ridică ziduri mentale.

Narcisismul e un mecanism universal, al tuturor, nu o patologie rezervată doar „celorlalţi”. Termenul a ajuns să fie folosit ca etichetă morală, un fel de „diagnostic de caracter”.

Chiar dacă biologia joacă un rol semnificativ, comportamentul uman nu poate fi întotdeauna prevăzut.

Terapeutul intră cu speranța să-și ajute pacientul, iar pacientul vine cu speranța de a-și găsi răspunsuri.

Prin scuze sincere reparăm încrederea deteriorată, arătînd că recunoaștem greșeala și dorim să o corectăm.

Avem nevoie de o educație psihologică colectivă și de specialiști adevărați.

Satisfacția simțită atunci cînd corectăm pe cineva.

Necunoscutul înseamnă schimbare

Narcisicul de grandoare, spre exemplu, este atașat de imaginea lui, de cum arată, de statutul lui social, de bunurile pe care le posedă.

Tulburarea de personalitate narcisică este caracterizată de absorbția în sine, este o afecțiune severă, afectînd modul în care ne vedem pe noi înșine și cum interacționăm cu ceilalți.