DIN POLUL PLUS

Pentru mulți occidentali, Dumnezeu a ajuns o temă puțin interesantă. Așa cum e înfățișat în teologia curentă și în concepția comună, El are o perfecțiune îndepărtată, impasibilă, greu de articulat cu întrebările, crizele, zbuciumul care sînt lotul oamenil

Boborul s-a simțit personal ofensat de condescendența junelui Edmond față de producția presupus vulgară a concurenței, declarîndu-l pe Nea Mihai „regele nostru”…

Cînd Putin a fost forțat să emită decretul pentru mobilizarea parțială, patriarhul i-a venit în ajutor cu amplificarea temei războiului sfînt și chiar cu rugăciuni speciale despre misiunea „sfîntă” a Rusiei.

E vorba despre celebrul episod al întîlnirii cu cîinele Argos. O regăsire cumplită: fiindcă bărbatul n-o poate duce pînă la capăt, ca să nu-și trădeze planul, iar animalul o recunoaște murind.

Cu neobrăzare, acei ruși pretind o generozitate fără reciprocitate, cer empatie fără simpatie, fără syn – pathos, „împreună simțire”, afect împărtășit.

Denunțînd marxismul ca pe „opium al intelectualilor”, Aron a respins politica soteriologică și toate formele utopiei, înțelegînd că libertatea trebuie protejată atît de nazism, cît și de bolșevism.

Cu țesutul, această ocupație virtuoasă pentru matroane, Penelopa reușește să-și țină la distanță pețitorii timp de trei ani. Stratagema ne dovedește că Penelopa este la fel de ageră la minte ca Odysseu.

Dezvăluind libertatea lui Dumnezeu și pe cea a omului, Biblia inversează relaţia pe care oamenii primitivi și Antichitatea o stabiliseră între spaţiu și timp, cosmos și istorie.

Discreditarea celuilalt cu mijloace oricît de strîmbe apare în discursuri ale oricărui spațiu religios. Iar procedeele discreditării sînt, în genere, banale, mereu aceleași, comune.

Ratzinger a anticipat just perenitatea faptului religios, riscul de a instrumentaliza politic credința creștină și nevoia echilibrului demografic menit să prezerve civilizația euro-americană.

Aproapele e cel de lîngă noi, cel care ne este aproape, vecinul, indiferent de culoare sau de etnie.

Poate că nu există aforism mai faimos atribuit lui Malraux decît aceasta: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”.

Irina dădea de ruşine orice formalism, clişeu sau morgă, le izgonea cu umor, cu o ştiinţă vie, cu năvala temelor surprinzătoare, dibuite în cutele cele mai subtile, mai fine ale traiului comunitar.

Citindu-i sentințele, dai de tine însuți, fără doar și poate, deși denunțul pare să oglindească numai viciile altora.

Se pare că apelul la magie este ceva intrinsec ființei umane, o constantă în diferitele praguri ale evoluției, care va rămîne cu noi atît timp cît vom exista ca specie.

Abelard nu propune în Dialogus o confruntare directă între religii, ci o comparaţie mediată a adecvării lor la exigenţele raţiunii sau la legea naturală.

La mijlocul secolului trecut, cîţiva prieteni, activi în mediul cultural al vremii, se reuneau la mînăstirea bucureşteană Antim. Erau atraşi de experienţa de viaţă spirituală a creştinismului răsăritean.

Un regal duhovnicesc pe care-l recomand celor ce pot digera hrană tare și caută, cu frică și cutremur, mintea lui Hristos.

În ultimii ani, autoritățile de la Ierusalim au încercat de mai multe ori să cenzureze volumul chemării la rugăciune (adhan sau ezan) pentru care astăzi se folosesc difuzoare.

Am fost un copil credincios, apoi am încetat brusc orice practică religioasă și m-am ocupat destul de puțin de lucrurile divine.

Cum arată religia în varianta suveranistă? Păi, comportă elementele îndătinate ale demagogiei: frică (de duşmanii care îi invidiază excelenţa), resentiment (faţă de manevrele lor insidioase), fală identitară.

Acum, Papa s-a dus într-o țară de importanță majoră pentru destinul Bisericii Catolice. S-a aflat pe rînd la Madrid, Barcelona, Montserrat, Gran Canaria și Tenerife.

Magnifica Humanitas nu este o pledoarie pentru vremurile bune de demult, de dinainte de inventarea acestei tehnologii. Ce propune enciclica este mai degrabă o cugetare la ce înseamnă adoptarea Inteligenței Artificiale.

Sub semnul lui Hermes stă chiar Odiseu, datorită îndrăznelii și istețimii sale, datorită priceperii de a găsi stratageme și a ieși din impas, chiar dacă în mare parte aceste însușiri ale sale stau sub semnul Athenei.

Gesturi care fac parte din viaţa imediată pot evoca, la scara lor concretă, acest înţeles al ospitalităţii. De pildă, ceea ce s-a petrecut în Serbia anului 2025.

Gălățenii care l-au huiduit pe dl Nicușor Dan erau deja convinși fie că drona nu era rusească, fie că sîntem pedepsiți pe drept, pentru că sprijinim Ucraina și sîntem alături de NATO și UE.

Cartierul maghrebian a fost distrus în noaptea de 10 spre 11 iunie 1967. Armata israeliană a învins coaliția statelor arabe vecine într-un război-fulger care a durat doar șase zile.

Duhul împiedică [faptul] ca viaţa Bisericii să se transforme într-o structură de destin (totul s a întîmplat deja – cf. Oedip). El o menţine în noutate permanentă şi în unitate.

Violenţa de limbaj şi de comportament pe care mizează George Simion mobilizează o masă care a fost ameţită că Dumnezeu îi ţine partea. A-i refuza lui Dumnezeu universalitatea nu stînjeneşte grupul cîtuşi de puţin.

„Evaluarea” în termeni „satanici” a revoluției AI de către posesorul caleștilor cu cai negri și al mantiilor stacojii, purtate în trenă de diaconi solemni, se înscrie așadar în internaționala MAGA-Putin.

Deși șocante pentu publicul occidental, acest tip de incidente sînt, din nefericire, comune pentru creștinii din Țara Sfîntă.

Și aici, în planul arhitecturii, și în epigramele creștine ale Antologiei Palatine, avem de-a face cu o atitudine culturală selectivă care precedă muzealizarea, prevestindu-i însă intenția esențială.

Ierusalimul e locul pe care toţi îl socotesc central pentru credinţa lor. În solul cetăţii – spun legendele – stă ascunsă rădăcina lor comună.

A crede că ascultarea față de Biserică înseamnă orbire intelectuală și absolută complezență morală e o insultă față de antropologia creștină.

Manipularea religiei e deja un brand al administrației Trump. În afară de pseudo-creștinism nu prea are o ideologie.

În discuția avută de Iisus cu Nicodim, cu prilejul primei șederi la Ierusalim, i-a arătat acestuia că, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să te naști din apă și din Duh.

Propaganda religioasă stropşită de ierarhul constănţean îi încredinţa pe adepţi că deveniseră posesori ai credinţei sănătoase, în opoziţie cu mulţimile decăzute de vaccinaţi.

Nu o vedeam decît ca pe versiunea creștină a patrimoniului conceptual greco-roman. O teologie naturală, transfigurată prin învățătura divină și economia mîntuitoare a Cuvîntului întrupat.

Revederea ceremoniei în biserica romanică construită de cruciați mi-a adus-o în minte pe regina Melisende a Ierusalimului, unul dintre ctitorii Bisericii Sfîntului Mormînt.

Tradiţia spune că apostolul Ioan chiar s ar fi mutat la Efes, fascinanta capitală a Asiei Mici, şi ar fi întemeiat acolo o constelaţie de biserici, evocate în primele pagini ale Apocalipsei.

Christos face, pentru ucenici, o hermeneutică itinerantă. Parcurge Scripturile, le arată, drept traseu care îl semnifică pe El, Adevărul viu.

Dar educația creștină? Mai e loc azi de asemenea nuanțe, fără să picăm în fostele practici de cenzură „edificatoare”, mărunt sentimentală, pietistă și idealizantă moral?