DIN POLUL PLUS

Ierusalimul e locul pe care toţi îl socotesc central pentru credinţa lor. În solul cetăţii – spun legendele – stă ascunsă rădăcina lor comună.

A crede că ascultarea față de Biserică înseamnă orbire intelectuală și absolută complezență morală e o insultă față de antropologia creștină.

Manipularea religiei e deja un brand al administrației Trump. În afară de pseudo-creștinism nu prea are o ideologie.

În discuția avută de Iisus cu Nicodim, cu prilejul primei șederi la Ierusalim, i-a arătat acestuia că, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să te naști din apă și din Duh.

Propaganda religioasă stropşită de ierarhul constănţean îi încredinţa pe adepţi că deveniseră posesori ai credinţei sănătoase, în opoziţie cu mulţimile decăzute de vaccinaţi.

Nu o vedeam decît ca pe versiunea creștină a patrimoniului conceptual greco-roman. O teologie naturală, transfigurată prin învățătura divină și economia mîntuitoare a Cuvîntului întrupat.

Revederea ceremoniei în biserica romanică construită de cruciați mi-a adus-o în minte pe regina Melisende a Ierusalimului, unul dintre ctitorii Bisericii Sfîntului Mormînt.

Tradiţia spune că apostolul Ioan chiar s ar fi mutat la Efes, fascinanta capitală a Asiei Mici, şi ar fi întemeiat acolo o constelaţie de biserici, evocate în primele pagini ale Apocalipsei.

Christos face, pentru ucenici, o hermeneutică itinerantă. Parcurge Scripturile, le arată, drept traseu care îl semnifică pe El, Adevărul viu.

Dar educația creștină? Mai e loc azi de asemenea nuanțe, fără să picăm în fostele practici de cenzură „edificatoare”, mărunt sentimentală, pietistă și idealizantă moral?

De ce ar trebui să ne intereseze ce mai aberează un technobro și de ce ar trebui să ne batem capul cu vaticinia ieșite din Silicon Valley?

Lazăr traversează timpul ca o „metaforă vie”: oglindă a condiției umane care se înțelege pe sine în orizontul credinței în înviere sau semn al crizei de sens.

În creatura sa, Dumnezeu nu caută un „supus”, un subiect la discreţia atotputerii Sale, fără voce înaintea Lui. Dumnezeu însetează după un interlocutor.

Poate că se va găsi totuși un format corect de dezbatere eclezială și pastorală menită să reducă impactul AI în viața comunitară a Ortodoxiei.

În vremuri normale, Pete Hegseth ar fi caricatura perfectă, exagerarea hidoasă a MAGA. Din nefericire, în vremurile anormale pe care le trăim acum, Pete Hegseth este cel care conduce Pentagonul.

Gioacchino din Fiore trăiește mistic și profetic mutațiile timpului său: tensiunile crescînde între papalitate și Imperiul germanic, schisma dintre „latini” și „greci”, cruciada, confruntarea cu islamul, conflictele Bisericii Catolice cu diferitele erezii

Ocupată de Putin în 2014, Crimeea pare simbolul unei ideologii îngheţate, aceeaşi astăzi ca şi la mijlocul secolului al XIX-lea. E aceeaşi fantasmă a Rusiei care îşi dă rolul de a salva spiritual lumea transformînd-o în lagăr de concentrare.

Nu doar că nu i-am văzut pe ortodocși, catolici și protestanți reușind să refacă unitatea Bisericii ca trup al Domnului, dar pînă și lumea Ortodoxiei s-a fragmentat și dezbinat lăuntric mai rău ca oricînd.

Apocalipsă la tropice este un documentar care te pune pe gînduri pentru că ilustrează cu detalii într-adevăr șocante care sînt pericolele amestecului Bisericii cu statul.

Distanța între dreptatea lui Dumnezeu și foamea și setea oamenilor este comprimată în actul însuși al compasiunii, al suferinței împreună cu cei care suferă.

Religia a devenit instrument contondent pentru scopuri strict mundane, pentru interese ale veacului. Adică a fost „secularizată” în sensul strict al cuvîntului.

Acolo, adică nu aici, în sufletul fiecăruia: mintea învață, memoria reține, conștiința caută să reflecte impusul moral.

Azi totul e de vînzare, chiar și pacea. Pacea costă un miliard de dolari și este vîndută de către președintele american Donald Trump.

Speranța creștină nu este o așteptare: nu-și trage sursa din nevoia noastră sau din lipsa noastră pe care căutăm să le satisfacem într-un mod adecvat.

E un „atît cît se poate de bine” în condiţiile umanităţii cuprinse în veac, un faute de mieux. E cea mai proastă formă de guvernare, în afară de toate celelalte.

Pentru că Patriarhia e un organism disciplinat, care lucrează programatic, s-a produs exact după un an, pe 6 februarie 2026, și canonizarea a 16 sfinte românce.

Orthobros sînt musai influencer-i sau wannabe influencer-i, fac mare caz de ortodoxie online, mulți au podcast-uri și canale YouTube de unde predică orthobroismul.

Fiul risipitor șovăie să se mai cufunde în răul la care l-a condus înstrăinarea de Tatăl. El se întoarce pentru că și-a atins limita.

Ce chip oribil a ajuns să i se dea Celui pe care Coranul îl invocă la începutul fiecărei sure: „În numele lui Dumnezeu cel milos, Cel milostiv”.

Fără Cetatea lui Dumenzeu, cetatea oamenilor este doar un alt turn Babel, așa cum observăm din nou, plini de aprehensiune, însă nelipsiți de speranța că o nouă aristocrație spirituală va salva tezaurul de care ne-am dezis.

Se prea poate ca Isus să fi vorbit despre Împărăția Cerurilor sau despre o zi îndepărtată a Judecății de Apoi, dar probabil că nu asta a auzit un evreu aflat sub stăpînirea Romei.

Pînă de curînd ar fi fost de neconceput să ne uităm la democrațiile occidentale cu altceva în afară de admirație și invidie pentru societatea a cărei bună funcționare era atribuită tocmai lipsei corupției sistemice.

Poate mai mult decît orice altă carte de erudiţie istorică, invocînd locuri faimoase pentru manuscrise, cărţi rare sau iconografie abundentă, Saturn şi melancolia reflectă în alcătuirea sa ordinea subtilă a bibliotecii de la care a pornit.

Să apară acolo un preşedinte care se laudă cu politica forţei e, pentru lumea civilizată, o stupoare, e un atac la fundamentul ei.

Pe cît i-a fascinat pe europeni acest Iran care, alături de modernul Irak, întruchipează adversarul ereditar al elenismului greco-roman și apoi creștin.

Kalendele lui Ianuarie, sărbătoarea zeului Ianus și începutul oficial al anului roman, au continuat să fie subiect de polemică mult timp după ce creștinismul a devenit religia cea mai răspîndită a imperiului.

Hristos are puterea de a restaura sănătatea în deplinătatea ei umană, în trup, pe pămînt, dar o și susține lăuntric în perspectiva vieții veșnice.

Folosită ca instrument de politică autoritară, religia e brutal exclusivistă. Cine nu agreează regimul în cauză e tratat – inclusiv în termeni religioşi – drept marginal, nepatriot, corupător, „terorist”, infidel.

Întrucît istoria e spiralat ascendentă și nu circulară, noua ediție („georgist-simionistă”) e mai aproape de farsă decît de tragedia originară.

Gingașa reprezentare a Nașterii Domnului, reproducerea Ieslei de la Betleem inventată de Sfîntul Francisc din Assisi acum opt sute de ani în Greccio, a devenit subiect controversat.

Am devenit destul de diferiți de părinții noștri, pentru faptul că educația care a fost a lor ne apare în mare măsură sub categoria Celuilalt: destule lucruri, care se opun fie practicii, fie aspirațiilor noastre, ne pot surprinde la ea în mod profitabil.

Creştinismul – în varianta rusă, în cea evanghelic americană şi pînă la elucubraţiile extremei-dreapta din România – e deturnat în beneficiul naţionalismelor agresive.