LA FAȚA TIMPULUI

Vara nu este numai sezonul preferat al muritorilor din și de rînd. Zilele lungi, lumina și traficul intens sînt tocmai bune pentru demararea, de altfel, a veșnicelor lucrări de infrastructură.

Homo sapiens migrează de 70.000 de ani încoace. Secolul migrației forțate este însă, desigur, secolul 20.

Cine să ne învețe mai bine decît el că viața te poate arunca în neant și, dacă nu te ai pe tine capabil să te descurci, nu supraviețuiești?

Soțul care-și ucide într-un accident de mașină soția secată de viață de o tumoare terminală, într-un act disperat care ar fi trebuit să fie de fapt o dublă sinucidere, află la proces că nu omorîse pe nimeni.

Există arme care își ating ținta abia atunci cînd nu mai trag. Fiul criticului a sfîrșit prin a-l edita pe Cehov.

În jurul lui Viorel Pașca s-au construit două narațiuni opuse. Într-una, el apare ca un om care a profitat de cei mai vulnerabili dintre vulnerabili.

Avem de a face cu o disfuncționalitate foarte interesantă. Fiindcă nu există nici un emoji care reprezintă calul de mare, deci ChatGPT nu poate să îl reproducă.

Timp de decenii, vara a fost pentru noi doar un anotimp al vacanței, însă, azi, vara începe să rescrie regulile civilizației noastre.

În România acum avem socialism. Mai atenuat decît comunismul de dinainte de revoluție. Dar tot socialism. Taxele sînt foarte mari. Cheltuielile statului foarte mari.

Nu întîmplător l-am luat în dezbatere pe Mihail Manoilescu. El a fost marele economist sedus de către autoritarism. Poate și din cauza asta, istoria i-a făcut într-un mod pervers cu ochiul.

Diploma devine mai puțin dovada că ai învățat ceva și mai mult dovada că poți afișa ceva care sugerează că ai învățat.

În timp ce accesul la informație nu a fost niciodată mai simplu și mai rapid, tot mai mulți oameni declară că se simt copleșiți de cantitatea de știri, aleg să evite actualitatea sau dezvoltă o atitudine cinică față de instituțiile care o produc.

Poate că una din șansele vieții mele a fost tocmai faptul că nu am fost șef decît o singură dată, și atunci la Geneva. Dar am fost cel mai ridicol șef dintre toți.

Tinerețea o degustăm și dezgustăm, uitînd să ne-amintim că pînă și durerile-s pe ducă. Copilăriei îi supraviețuim, dar nimic nu-i supraviețuiește.

În 2025 au fost înregistrate 65 de conflicte care au implicat cel puțin un stat, cel mai mare număr de după 1946. Recordul nu vorbește doar despre înmulțirea războaielor, ci și despre incapacitatea sistemului internațional de a le preveni, limita sau opri

Un scriitor poate fi redus la tăcere. O carte poate fi interzisă. Dar odată eliberate în lume, ideile din cărți încep să trăiască o viață proprie.

Condiția umană, spune el, este rezultatul tensiunii dintre două lumi: mecanismele biologice ale vieții, guvernate de homeostazie și de forțele durerii și plăcerii, și construcțiile culturale create de om pentru a gestiona această tensiune.

Premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul Fjord al lui Cristian Mungiu a readus în atenția publicului cazul familiei Bodnariu.

Puțină lume (mai) știe astăzi, dar a existat un Ploiești interbelic fermecător, stilat, vibrant, foarte probabil cel mai bogat oraș din Vechiul Regat, iar mai apoi din România Mare.

Există o idee pe care sistemul educațional pare să o fi abandonat: lectura nu este doar o abilitate de bază, ci un meșteșug care se învață.

Că avem talantul e clar din rezultatele elevilor noștri la olimpiade și alte concursuri, în care demonstrează inteligență și creativitate. Că ni-l îngropăm singuri, o dovedesc cotele alarmante ale abandonului școlar.

Ajunși la Vama Veche, ne-am repezit spre plajă. Am trecut inițiatic printr-un lan de porumb care prezenta multiple decorațiuni sub formă de fertilizanți ecologici cu hîrtie igienică în vîrf.

Răul se transformă în logică și, treptat, devine acceptabil, afectîndu-ne busola morală.

Fiecare colț de stradă avea o amintire. Parcă mă plimbam printr-un oraș fantomă. După 15 ani, Bucureștiul nu mai avea nimic să îmi ofere.

Dependența de ecrane transformată în normalitate. Automatizarea deciziilor personale prin algoritmi. Corporatizarea completă a spațiului public. Externalizarea memoriei, a orientării spațiale, a relațiilor sociale către dispozitive.

Gabriel García Márquez ne învață că insomnia și forma sa ultimă, uitarea, sînt letale, dar și că viața poate fi privită ca o hrană. De cele mai multe ori ca o hrană în sensul cel mai material posibil.

Teoria conspirației are un mare potențial de distribuție, încă o caracteristică ce o scoate în afara gîndirii delirante.

Moare pentru a nu se lepăda de propriile idei, pentru a rămîne fidel propriei gîndiri. Filosoful moare ca un prost, ar putea spune un mucalit.

Ne aflăm în era blocajului mental. Ne plîngem că drumul ales de noi nu este potrivit, că ceea ce facem ne ocupă fiecare secundă din zi sau noapte.

Cum naibii reușea Nino să mă tundă (bine) în zece minute, nu știu! Vecin cu frizerița mea este singurul frizer cu mult chef de vorbă. În puține cuvinte, le știe pe toate!

Varianta hippie s-a dezvoltat în jurul brunch-urilor de la țară, cu mîncarea „ca la bunica” și „ca la sat”, întinsă pe ștergare țesute din cînepă și așezată pe iarba verde de acasă, în curțile caselor vechi sau ale conacelor transilvane.

O oră în minus primăvara, o oră în plus toamna, un schimb aparent banal, dar care, în realitate, mută nu doar limbile ceasului, ci și echilibrul fragil al organismului nostru.

Una dintre cele mai frecvente erori ale epocii noastre este confuzia dintre a reprezenta și a promova. Faptul că o operă artistică evocă un gest, o dorință, o deviație nu înseamnă că o legitimează.

De la moartea studentei Mahsa Amini, în septembrie 2022, femeile iraniene au devenit motorul unei revolte care continuă să zguduie societatea și puterea teocratică de la Teheran.

Strivirea națiunii în folosul unei autorități globaliste ar duce ori la dizolvarea democrației liberale, ori la spargerea federației în sine prin erupția mișcărilor ultranaționaliste.

Dezinformarea a devenit un soi de ping-pong la nivel înalt, purtat nu pe rețele sociale sau site-uri obscure, ci între șefi de stat, oficiali și agenții de presă sau publicații de renume.

Unii au văzut în carte un monument al degradării conștiinței, al beției ridicate la rang de destin, al unei iubiri imposibile care arde totul în jur.

Dincolo de averi, conexiuni și scandaluri politice, cazul Jeffrey Epstein rămîne, înainte de toate, povestea unor fete minore atrase într-un sistem de exploatare sexuală, care a funcționat ani la rînd în paralel cu viața publică a finanțistului.

Precum Zuckerberg, mulți miliardari din Silicon Valley se pregătesc pentru dezastrul produs de om prin distrugerea ordinii sociale, căderea Guvernului, revolte, război civil sau conflict armat interstatal.

Poate rezultatul metodei „dionisiace” este acela de a descoperi ceva total neașteptat sau de a dezvolta un mod de aborda o problemă și de a consolida un domeniu nou de cercetare.

Tentația către droguri nu a apărut din senin. A suferit o mutație. S-a intensificat. S-a sofisticat. Iar tentația către interzis nu o putem elimina.

Lupta cu cei care vor să-și dea libertatea pentru un pachet de țigări pare a fi din ce în ce mai dificilă. Discursul împotriva libertății și lumii libere prinde din ce în ce mai mult. Să sperăm că vom rămîne mereu treji.