LA FAȚA TIMPULUI

Dependența de ecrane transformată în normalitate. Automatizarea deciziilor personale prin algoritmi. Corporatizarea completă a spațiului public. Externalizarea memoriei, a orientării spațiale, a relațiilor sociale către dispozitive.

Gabriel García Márquez ne învață că insomnia și forma sa ultimă, uitarea, sînt letale, dar și că viața poate fi privită ca o hrană. De cele mai multe ori ca o hrană în sensul cel mai material posibil.

Teoria conspirației are un mare potențial de distribuție, încă o caracteristică ce o scoate în afara gîndirii delirante.

Moare pentru a nu se lepăda de propriile idei, pentru a rămîne fidel propriei gîndiri. Filosoful moare ca un prost, ar putea spune un mucalit.

Ne aflăm în era blocajului mental. Ne plîngem că drumul ales de noi nu este potrivit, că ceea ce facem ne ocupă fiecare secundă din zi sau noapte.

Cum naibii reușea Nino să mă tundă (bine) în zece minute, nu știu! Vecin cu frizerița mea este singurul frizer cu mult chef de vorbă. În puține cuvinte, le știe pe toate!

Varianta hippie s-a dezvoltat în jurul brunch-urilor de la țară, cu mîncarea „ca la bunica” și „ca la sat”, întinsă pe ștergare țesute din cînepă și așezată pe iarba verde de acasă, în curțile caselor vechi sau ale conacelor transilvane.

O oră în minus primăvara, o oră în plus toamna, un schimb aparent banal, dar care, în realitate, mută nu doar limbile ceasului, ci și echilibrul fragil al organismului nostru.

Una dintre cele mai frecvente erori ale epocii noastre este confuzia dintre a reprezenta și a promova. Faptul că o operă artistică evocă un gest, o dorință, o deviație nu înseamnă că o legitimează.

De la moartea studentei Mahsa Amini, în septembrie 2022, femeile iraniene au devenit motorul unei revolte care continuă să zguduie societatea și puterea teocratică de la Teheran.

Strivirea națiunii în folosul unei autorități globaliste ar duce ori la dizolvarea democrației liberale, ori la spargerea federației în sine prin erupția mișcărilor ultranaționaliste.

Dezinformarea a devenit un soi de ping-pong la nivel înalt, purtat nu pe rețele sociale sau site-uri obscure, ci între șefi de stat, oficiali și agenții de presă sau publicații de renume.

Unii au văzut în carte un monument al degradării conștiinței, al beției ridicate la rang de destin, al unei iubiri imposibile care arde totul în jur.

Dincolo de averi, conexiuni și scandaluri politice, cazul Jeffrey Epstein rămîne, înainte de toate, povestea unor fete minore atrase într-un sistem de exploatare sexuală, care a funcționat ani la rînd în paralel cu viața publică a finanțistului.

Precum Zuckerberg, mulți miliardari din Silicon Valley se pregătesc pentru dezastrul produs de om prin distrugerea ordinii sociale, căderea Guvernului, revolte, război civil sau conflict armat interstatal.

Poate rezultatul metodei „dionisiace” este acela de a descoperi ceva total neașteptat sau de a dezvolta un mod de aborda o problemă și de a consolida un domeniu nou de cercetare.

Tentația către droguri nu a apărut din senin. A suferit o mutație. S-a intensificat. S-a sofisticat. Iar tentația către interzis nu o putem elimina.

Lupta cu cei care vor să-și dea libertatea pentru un pachet de țigări pare a fi din ce în ce mai dificilă. Discursul împotriva libertății și lumii libere prinde din ce în ce mai mult. Să sperăm că vom rămîne mereu treji.

Copiii se tem că nu vor fi înțeleși, că vor fi pedepsiți sau că li se va restricționa accesul la mediul digital, care a devenit pentru ei și spațiu de socializare, și spațiu de validare.

Popularitatea lui Putin a atins un vîrf de 80%. A fost încununarea cul¬tului său ca lider. El dobîndi-se statutul de țar, întruchiparea puterii statului, mai presus de oricine și de orice.

Au devenit societățile democratice mai autoritare sau datele privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor au devenit imposibil de ignorat?

Copiii de azi trăiesc într-un paradox al protecției. Dorim să-i ferim de traume, dar îi expunem zilnic la violență; ne temem să le spunem „nu”, dar îi abandonăm unei lumi haotice.

Considerînd absurdul ca unica poetică posibilă, reușește să se deresponsabilizeze de posibilele greșeli pe care urmează să le facă. Și greșelile au fost numeroase.

Pirateria editorială online, preluarea integrală a articolelor din presă fără citarea sursei sau a autorului, aparține celei de-a doua categorii: un furt tăcut, fără geamuri sparte, dar care lasă în urmă o casă golită de sens: presa.

Chiar dacă Trump nu pare să fie prea interesat de construirea unei ordini mondiale mai bune și mai echitabile, egoismul său ar putea fi exploatat pentru a promova una.

Bogdan Munteanu a cules poveștile și mitologiile mărunte ale generației noastre, cu o intuiție de antropolog și cu talent de povestitor.

În 2026, însă, o parte din publicul românesc nu a mai avut răbdare să asculte orchestra: era mai important să judece dirijorul. Pentru că este homosexual.

Adevărul e simplu și năprasnic: Everything is personal. Totul. De la mail-uri la respirațiile din ședințe. De la replicile pasiv-agresive la modul în care îți pronunță numele.

Atît iluzia competenței, cît și complexul de inferioritate afectează dezvoltarea gîndirii critice și capacitatea de justificare a deciziilor.

2025 a fost un an în care democrațiile și-au pus la încercare rezistența, știința a deschis uși nebănuite, iar unele conflicte vechi au găsit, în sfîrșit, drumul către pace.

Există o dimensiune voit abracadabrantă în poezia lui Leonid Dimov, care încîlcește cititorul și îl năucește.

Chiar și în momentele de singurătate ale autorului, el depinde inexorabil de cîteva prezențe elementare: de cel puţin o rază de lumină, de un suport destinat să poarte povara mărturiei verbale.

Stările de dormancy sînt un fel de „adormire” a unor organisme sau doar a unor celule, din care acestea își revin după o anumită perioadă de timp.

Cred că atacul împotriva adevărului provine din faptul că a devenit un bun pe care îl avem, nu o experiență pe care o integrăm.

Spiritul unui principiu a supraviețuit, ca să facem circ într-una dintre cele mai mari instanțe de judecată din țară de responsabilitatea morală despre care avertizează fundamentele unei justiții care încă se mai legitimează.

MAGA dorește o Americă ce a existat ultima dată cîndva în jurul anului 1955 – înaintea drepturilor civile, înainte de feminism, înainte ca Legea imigrației din 1965 să deschidă țara către lume.

George Enescu și Clara Haskil, două personalități marcate de geniu și de o imensă pasiune pentru muzică, s-au impus în istoria muzicii românești și universale.

Unul dintre personajele fascinate de felul în care înțelegea Clara Haskil muzica va fi actorul Charlie Chaplin, care trăia cu familia în vecinătate, la Manoir de Ban.

Despre prietenia de o factură cu totul specială dintre Dinu Lipatti şi Clara Haskil, clădită pe o admirație reciprocă fără limite sau rezerve, s-a vorbit mai puțin.

Politicile demografice din Europa evită așadar să discute un aspect esențial: calitatea relațiilor dintre bărbați și femei.

Toleranța nu e despre a accepta orice. Toleranța fără limite devine automat toleranță față de intolerabili, ceea ce nu doar că e absurd, dar e și periculos.

Demonii reali sînt într-adevăr incomozi, greu de purtat în public și nu pot fi postați pe rețele sociale. Cei inventați sînt însă decorativi, gestionabili, au vocabular ideologic și, deci, validare culturală.