LA FAȚA TIMPULUI

Gesturi mărunte, aparent fără consecințe, prin care viața personală intră într-un circuit al supravegherii permanente. Jucăm jocul algoritmilor. Căci rețelele sociale ne oferă posibilitatea de a fi văzuți, apreciați și primiți într-un grup.

Spectacolul societății contemporane funcționează pe principiul unui bal mascat permanent, în care invitații trăiesc într-o simbioză parazitară remarcabilă.

Printre argumentele în favoarea uniformei școlare, unul mi-a atras în mod special atenția: elevii n-ar mai pierde timpul, dimineața, gîndindu-se cu ce să se îmbrace. Nu și-ar mai pierde vremea „gîndindu-se”.

Îmi vine în minte Horea Paştina, artistul care aniversează în septembrie 80 de ani, cu silueta sa serafică, cu vocea molcomă, îmbrăcat în alb ‒ un mesager al păcii.

Există voci care dispar cu repeziciune și există voci care ne însoțesc mereu. Prima dintre aceste voci a fost vocea cuvîntului.

Nu vă răspund ca să arăt că am dreptate; am avut-o deja și nu m-a ajutat cu nimic, nici pe mine, nici țara, ci scriu pentru a corecta o scamatorie intelectuală.

Cultul națiunii ambalat în mesaj creștin nu poate fi justificat cu argumentul că ar fi un braț al dragostei creștine, pentru că schimbă însăși Evanghelia pe care Hristos a adus-o prin întruparea, moartea pe cruce și învierea Sa.

Armata n-a inventat ideea că ritmul reglează starea. A împrumutat-o. Un ritm, oricît de eficient, tot nu-ți spune cine ești și pe cine ai în față. Îți dă energia. Nu-ți dă și direcția.

Întrebarea mea e: unde se termină dialogul constructiv și unde începe discreditarea unei persoane în baza unor interpretări personale?

Nu te pot opri să-ți iei viața, dar oare trebuie să te ajut, să-ți ofer și această opțiune, să creez o instituție a sinuciderii?

Trăim în epoca post-adevărului, a unui romantism cu note ba New Age, ba neonaziste.

Deși tehnologia a eliminat o cantitate enormă de timp administrativ, de drumuri, cozi și așteptări, avem senzația că nu mai avem timp. Zilele par mai scurte, săptămînile dispar, iar lunile se succed cu o viteză neliniștitoare.

Cum ar fi să fim victimele unui accident și, atunci cînd vine ambulanța sau mașina de pompieri, să specificăm că nu putem primi servicii de specialitate ale cuiva care nu crede în prieteni imaginari, că vrem un om de o credință similară cu a noastră?

Frica de Inteligența Artificială este, în bună măsură, frica omului de propria capacitate de a crea ceva ale cărui consecințe nu le mai poate prevedea complet.

Mozart a murit. Cauza: supradoză de manele. Cel puțin așa ar suna raportul, dacă cineva ar face o anchetă serioasă asupra morții muzicii culte în România.

Vara nu este numai sezonul preferat al muritorilor din și de rînd. Zilele lungi, lumina și traficul intens sînt tocmai bune pentru demararea, de altfel, a veșnicelor lucrări de infrastructură.

Homo sapiens migrează de 70.000 de ani încoace. Secolul migrației forțate este însă, desigur, secolul 20.

Cine să ne învețe mai bine decît el că viața te poate arunca în neant și, dacă nu te ai pe tine capabil să te descurci, nu supraviețuiești?

Soțul care-și ucide într-un accident de mașină soția secată de viață de o tumoare terminală, într-un act disperat care ar fi trebuit să fie de fapt o dublă sinucidere, află la proces că nu omorîse pe nimeni.

Există arme care își ating ținta abia atunci cînd nu mai trag. Fiul criticului a sfîrșit prin a-l edita pe Cehov.

În jurul lui Viorel Pașca s-au construit două narațiuni opuse. Într-una, el apare ca un om care a profitat de cei mai vulnerabili dintre vulnerabili.

Avem de a face cu o disfuncționalitate foarte interesantă. Fiindcă nu există nici un emoji care reprezintă calul de mare, deci ChatGPT nu poate să îl reproducă.

Timp de decenii, vara a fost pentru noi doar un anotimp al vacanței, însă, azi, vara începe să rescrie regulile civilizației noastre.

În România acum avem socialism. Mai atenuat decît comunismul de dinainte de revoluție. Dar tot socialism. Taxele sînt foarte mari. Cheltuielile statului foarte mari.

Nu întîmplător l-am luat în dezbatere pe Mihail Manoilescu. El a fost marele economist sedus de către autoritarism. Poate și din cauza asta, istoria i-a făcut într-un mod pervers cu ochiul.

Diploma devine mai puțin dovada că ai învățat ceva și mai mult dovada că poți afișa ceva care sugerează că ai învățat.

În timp ce accesul la informație nu a fost niciodată mai simplu și mai rapid, tot mai mulți oameni declară că se simt copleșiți de cantitatea de știri, aleg să evite actualitatea sau dezvoltă o atitudine cinică față de instituțiile care o produc.

Poate că una din șansele vieții mele a fost tocmai faptul că nu am fost șef decît o singură dată, și atunci la Geneva. Dar am fost cel mai ridicol șef dintre toți.

Tinerețea o degustăm și dezgustăm, uitînd să ne-amintim că pînă și durerile-s pe ducă. Copilăriei îi supraviețuim, dar nimic nu-i supraviețuiește.

În 2025 au fost înregistrate 65 de conflicte care au implicat cel puțin un stat, cel mai mare număr de după 1946. Recordul nu vorbește doar despre înmulțirea războaielor, ci și despre incapacitatea sistemului internațional de a le preveni, limita sau opri

Un scriitor poate fi redus la tăcere. O carte poate fi interzisă. Dar odată eliberate în lume, ideile din cărți încep să trăiască o viață proprie.

Condiția umană, spune el, este rezultatul tensiunii dintre două lumi: mecanismele biologice ale vieții, guvernate de homeostazie și de forțele durerii și plăcerii, și construcțiile culturale create de om pentru a gestiona această tensiune.

Premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, filmul Fjord al lui Cristian Mungiu a readus în atenția publicului cazul familiei Bodnariu.

Puțină lume (mai) știe astăzi, dar a existat un Ploiești interbelic fermecător, stilat, vibrant, foarte probabil cel mai bogat oraș din Vechiul Regat, iar mai apoi din România Mare.

Există o idee pe care sistemul educațional pare să o fi abandonat: lectura nu este doar o abilitate de bază, ci un meșteșug care se învață.

Că avem talantul e clar din rezultatele elevilor noștri la olimpiade și alte concursuri, în care demonstrează inteligență și creativitate. Că ni-l îngropăm singuri, o dovedesc cotele alarmante ale abandonului școlar.

Ajunși la Vama Veche, ne-am repezit spre plajă. Am trecut inițiatic printr-un lan de porumb care prezenta multiple decorațiuni sub formă de fertilizanți ecologici cu hîrtie igienică în vîrf.

Răul se transformă în logică și, treptat, devine acceptabil, afectîndu-ne busola morală.

Fiecare colț de stradă avea o amintire. Parcă mă plimbam printr-un oraș fantomă. După 15 ani, Bucureștiul nu mai avea nimic să îmi ofere.

Dependența de ecrane transformată în normalitate. Automatizarea deciziilor personale prin algoritmi. Corporatizarea completă a spațiului public. Externalizarea memoriei, a orientării spațiale, a relațiilor sociale către dispozitive.

Gabriel García Márquez ne învață că insomnia și forma sa ultimă, uitarea, sînt letale, dar și că viața poate fi privită ca o hrană. De cele mai multe ori ca o hrană în sensul cel mai material posibil.

Teoria conspirației are un mare potențial de distribuție, încă o caracteristică ce o scoate în afara gîndirii delirante.