CALEIDOSCOPIE

Agresiunea verbală în virtual, despre care se pretinde uneori că n-ar reflecta realitatea concetățenilor de treabă din viața de zi cu zi, nu se datorează doar întărîtării oamenilor din diverse interese, ci și falsei intimități născute în virtual.

Ea devine cea de-a treizeci și una artistă care expune la Art of This Century în 1943, „una prea mult“, avea să spună Peggy Guggenheim cînd Max Ernst, îndrăgostit de Dorothea Tanning, o părăsește.

În sufletul scriitorului care a apucat să guste puțin din glorie, fie ea locală și în doze mici, nu va întîrzia să apară cea mai neîndurabilă dintre tribulații. Frica de irelevanță.

Maimuța, pe care o suspectez că ar putea fi o purtătoare a unor mesaje rasiste subversive, are și funcția de a susține fie un trabuc, fie un instrument de scris.

Expoziția vorbește despre muzică ca forță vitală, despre cum emoțiile se imprimă în corp și cum arta poate face vizibil ceea ce, de obicei, doar se simte, aude.

Psihologic vorbind, trăitul deliberat fără capacitatea de a sta cu întrebările devine rigiditate. Iar trăitul întrebărilor fără act devine paralizie.

În cultura noastră, loialitatea a fost mitizată pînă la deformare, am fost învățați să rămînem, să îndurăm, însă loialitatea fără respect reciproc e toxică și e un lanț invizibil, care ne ține prizonieri în relație.

Dacă nu credem că acum trăim într-o simulare computerizată, nu avem temei să credem că vom avea urmași care vor rula numeroase simulări ancestrale.

Stabilit la New York în 1980, George Condo lucrează mai mulți ani în atelierul lui Andy Warhol (Factory), unde îi cunoaște pe Jean-Michel Basquiat și Keith Haring, cu care se împrietenește.

În vechea tradiție hindusă, gîndirea ancorează limba, iar limba ancorează gîndirea. Cuvîntul nu e doar instrument al comunicării, ci chiar țesătura realității, vibrația conștiinței universale.

Moș Crăciun și Iepurașul de Paște fac parte dintre aceste subiectele sensibile, pe care trebuie să le adresăm cu grijă la grădiniță.

Psihologii au identificat vîrsta medie la care copiii încep să devină sceptici în privința lui Moș Crăciun, precum și factorii care îi fac mai predispuși să aibă reacții negative atunci cînd află adevărul.

După congresul cu amicii, recomandarea este să îți dozezi entuziasmul, pentru că probabil vei eșua. Sau poate nu, că ești deosebit.

Să vorbești despre Părintele Andrei Scrima, despre ortodoxia lui, înseamnă mai întîi să ți-l asumi în rugăciune și să te lași mai ales asumat de el în aceeași rugăciune.

Într-o lume sufocată de propriul prezent, pe care-l tîrîie după ea fără să-i dea măcar o clipă șansa să devină trecut, cazul Părintelui André Scrima nu se poate explica altfel decît ca o lucrare a Providenței.

Deși cronicarii sugerează opacizarea totală a numelor după Babel, nimic nu-i oprește să stabilească legături și să explice simbolisme.

Omul dorinței, spune André Scrima, este profetul. El este singura ființa care este suspendată de dorința sa, care a depășit regimul nevoii.

Mulți tineri psihologi nu știu ce a fost Experimentul Pitești, cea mai brutală formă de reeducare prin tortură psihologică din secolul XX.

Cînd am terminat de citit Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim de László Krasznahorkai, mi-am dat seama că din acest dans macabru mi-au rămas în minte mai ales două scene.

Anul 1965, cel al „călătoriei triumfale“ a cuplului Gala și Salvador Dalí la Perpignan, este o astfel de înscenare.

Sigur că societatea în general ar dori ca investițiile în cercetarea științifică să producă inovații cu potențial de implementare în viața de zi cu zi cât mai rapid. Acesta este și scopul principal al cercetării științifice aplicative.

Nu ne schimbăm prin voință, ci pentru că schimbăm mediul care ne determină, de exemplu prin șansa unei relații de susținere, printr-un terapeut care ne oglindește o altă perspectivă sau printr-o comunitate care ne validează.

Tot ce a rămas din el e un slogan motivațional pentru oameni extenuați. Zece mii de ore de inerție nu te fac expert, ci experimentat în stagnare.

Că problema „genialității” este obsedantă la români, o știm prea bine. Și nu e de ieri, de azi, e veche, poate că ține chiar de gena neamului nostru.

Românii cheltuiesc pe jocuri de noroc online de aproximativ zece ori mai mult decît dimensiunea pieței interne, ar spune statistica.

Victor Brauner își amintește cum, asistînd ascuns în dosul ușii la ședințele de spiritism organizate de tatăl său, ar fi fost martorul levitației unui personaj ales la întîmplare.

Educația emoțională poate începe cu o poveste, cu o îmbrățișare, cu un pluș pe care îl alini.

Hoția, în general, a devenit meserie căutată la români, o mult iubită „brățară de aur”.

Puterea este un test. Unii îl trec, cu modestie și echilibru. Dar alții cad pradă beției de putere și se transformă, adesea fără să își dea seama, în agresori.

Premiile Ig Nobel au apărut în 1991 ca o farsă studențească, dar au supraviețuit timp de trei decenii, transformîndu-se într-o tradiție academică mondială.

Cum să nu iubești o minusculă crîșmă, cu un grătar într-o grădină de vară, ascuns sub o boltă de viță-de-vie, afumată și ea, din belșug, cu un viorist cu batista sub bărbie, îngînînd ceva întru tainice aduceri-aminte.

Voinţa de frumos ne încearcă în permanenţă, sub forme cotidiene, cît se poate de concrete, simple, dar cel puţin la fel de importante ca marile provocări ale artei.

Anca Vintilă Dragu a avut puterea să renunțe la un drum care a simțit că nu o împlinește și să-l aleagă pe cel în care ființa sa înflorea și putea să dea roade.

Artista pictează ușile interioare și mobilierul casei, în timp ce Max Ernst acoperă pardoseala cu un mozaic pe al cărui centru este înfățișat un uriaș liliac în zbor pentru a îndepărta „spiritele rele“.

Prima greșeală a unui creştin este judecarea semenului care s-a tatuat, iar cea de-a doua este indiferenţa exprimată vulgar.

Un om nu inventează nimic de unul singur. Orice invenție se construiește în timp, pas cu pas. Limba nu face excepție.

Internată la începutul anilor 1950 într-un spital de psihiatrie în urma unei grave depresii, pictura este singura ei alinare.

Fericirea nu a fost percepută în istorie așa cum o percepem în prezent, ci dimpotrivă, sensul ei a fluctuat substanțial odată cu epocile.

Pentru Victor Brauner, un prim contact cu arta extra-europeană a avut loc odată cu debutul său pe scena avangardei românești cu ocazia primei expoziții internaționale de artă plastică din România.

În teatrul lui Matei Vișniec, personajele au încurcat ordinea coordonatelor temporale pe axa plată a timpului.

Cioran și Brâncuși nu s-au apropiat niciodată unul de opera celuilalt, probabil din cauza diferenței prea mari dintre vitalismul tumultuos al filosofului și tăcerea arhetipală proprie creațiilor sculptorului.

Prin sudul ăsta al nostru, umblă vorba că încep amenzile pentru uscatul rufelor în afara balconului, tot din motive estetice.