SITUAȚIUNEA

Meseria de politician e mai primejdioasă – cum a observat de curînd un fost ministru, fost liberal, fost intelectual fin – decît aceea a unui războinic din linia întîi!

Ignoranța, să-i spunem, de ordinul I, aceea care se ignoră pe sine, care se crede și se pretinde cunoaștere, fără a fi, e nu doar incompetență într-un domeniu, ci și un viciu moral.

Cu astfel de discursuri și-au legitimat dreptul la crimă toți dictatorii lumii. Astfel de discursuri au înmuiat inimile mulțimilor năuce și fudule.

Așa-zisa „mediere” este, de altfel, și un gest inutil ca eficiență: nu cred că „suveraniștii” îl vor aprecia mai mult pe Nicușor Dan pentru că vizitează mănăstirea Sîmbăta cu familia de 15 august.

Exista şi ispita unei experienţe la care nu visasem niciodată: să am de a face, peste noapte, cu marii conducători ai lumii.

A avea consilieri care au nume cunoscute servește și unui scop cumva „machiavelic”, dar care nu poate fi neglijat întotdeauna: dacă lucrurile n-au mers bine, să ai pe cine da vina.

Psihologic şi contextual, am acceptat cu sentimentul că a refuza o răspundere publică într-un moment de răscruce seamănă a dezerţiune.

„Cruda necesitate” i-a adunat pe toți într-un cor smerit de purtători de omagii în auzul întregii lumi, în jurul unui pretins Cezar decrepit.

Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.

Democrația și-a propus, istoric vorbind, două obiective: să garanteze libertățile individuale și să asigure o guvernare eficientă, oricum superioară regimurilor nedemocratice și dictatoriale.

Viața era frumoasă, ne vedeam fiecare de treabă, ne împrieteniserăm și făceam toți curte singurei femei vecine cu noi.

Mulți oameni care își țin economiile la bancă nu știu că de fapt banii lor nu se află la bancă, închiși într-un seif mare, ci în circulație sau investiți în cine știe ce fond.

Prostul însă, spre deosebire de insul corupt sau de cel incompetent, nu ştie că e prost. Ba din contra: se crede foarte deştept, foarte abil, mereu capabil să‑i prostească pe ceilalţi.

Cei mai mulți oameni, din cauza inactivității, vor regresa intelectual, devenind în cîteva generații un fel de animale domestice, pașnice.

Eu cred în religia dragostei, oriunde s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea.

Cum poți în același timp să afirmi că pe atunci, pe de o parte, „se trăia mai bine” și, pe de alta, că era „mai puțină libertate” și că „se comiteau abuzuri”?

Nu că nu se poate, nu că e interzis, dar nu se cade, nu e frumos. Nu se cade să-ţi pocneşti părinţii sau nevasta, nu se cade să arunci de colo-colo geanta profesoarei tale.

Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor în sensul că ar fi dator să se arate înțelegător față de opiniile românilor Simion, Șoșoacă, Georgescu etc.

Dacă mi s-ar cere o definiție a dictaturii, aș spune că dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero, lăsînd loc unui procentaj sufocant de „imposibil”.

Acțiunea președintelui, presupun bine intenționată, poate chiar binevenită, pe alocuri, tinde să cadă sub semnul aceleiași neclarități pe care ea însăși o reclamă.

Intelectualul adevărat nu simte nevoia să se „fixeze“. Preferă să adopte poziția oaspetelui, să nu se instaleze, uzurpator, în capul mesei.

Nu mai pledezi pentru o convingere, ci pentru un efect. Nu-ți mai trăiești gîndurile, te preocupă mai curînd punerea lor în scenă.

Istoria are ca obiect, spune el, relatarea unor lucruri întîmplate cu adevărat, în vreme ce literatura se referă la ceea ce s-ar fi putut întîmpla.

Occidentul crede în reguli şi se străduieşte să le respecte. Federaţia Rusă nu-şi pune problema să respecte vreo regulă, pur şi simplu pentru că nu crede în existenţa vreuneia.

Pe această bază străveche, ca pe trunchiul crăpat și aspru al unui arbore multisecular, crește din cînd în cînd un fel de altoi ciudat: îl numim rațiune, spirit critic, toleranță.

Individul uman are şi alte probleme, şi alte nelinişti, decît problema circulaţiei forţei de muncă şi a inegalităţii sociale.

Cea mai bună „glumă” politică – ce-i drept, cam sinistră – auzită recent este aceea că Rusia se oferă să medieze între Israel și Iran pentru a stinge actualul conflict.

Am putea spune că un adevărat om politic nu trebuie să aibă decît două calităţi, necesare, de altfel, în orice meserie: bunătatea şi inteligenţa.

Nici un „totuși”! Nu-i numai criza bugetară, de fapt, că de-ar fi numai ea, mă rog...

Scena politică mustește de palori irefutabile, de descurcăreți care încurcă, de inutilități bine instalate.

La urma urmelor, nu mă pot „reconcilia” cu taximetristul care crede, împotriva tuturor dovezilor pe care i le aduc sau le-aș putea furniza, că „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”.

Nu țin să idealizez „vremurile de altădată”, nu pretind că n-au existat niciodată, pe scena noastră publică, miniștri proști sau mediocri.

O caracteristică psihologică globală: românii sînt un popor „care nu vrea să fie condus şi totuşi nu e în stare să se conducă singur“.

Vom avea la Cotroceni un președinte care nu trebuie să aștepte ca niște pseudo-oameni de știință sau serviciile de informații să-i comunice dacă Pămîntul este sau nu rotund.

Am publicat, sub titlul „Mică antologie a patriotismului amărît”, cîteva citate din cei mai mari scriitori români, exasperați de abuzul ipocrit al patrioților de profesie.

Moderația autentică presupune totuși o formă de radicalitate, care e altceva decît extremism.

Era un preşedinte cititor, un degustător al artelor, un rafinat, ceea ce se simţea în fiecare atitudine şi în fiecare replică a sa.

Ca mai întotdeauna, diaspora a dat tonul, doar că acum este tonul revenirii într-un trecut reajustat și „descîntat”.

E uluitor să constaţi ce poate face, dintr-un om pînă mai ieri „normal”, instalarea într-un fotoliu, într-o demnitate publică.

Toți candidații importanți se pretind „conservatori”: chiar cei care au sau au avut în spate vreun partid zis „progresist”, precum USR.

Paul Gherasim a pornit, zilele acestea, spre locul pe care l-a contemplat, îndrăgostit, toată viața: locul de obîrșie al lumii create.

Neghiobia lui Musk și a altora de teapa lui e că se cred și se vor peste condiția umană și speră că pot ocoli bătrînețea, boala și moartea.