ARTE PERFORMATIVE

Un cuplu experimentează flirtul în tiparul bărbat dominator – femeie provocatoare, formulă care se răstoarnă în momentul în care de sub pantalonii lui apar ciorapii de plasă.

Primul spectacol al Stagiunii Internaționale de Teatru ARCUB 2026 a adus la București o variantă argentiniană a Pescărușului lui Cehov, Gaviota, creată într-un admirabil minimalism.

Îngerii nu fac aici „lucrarea Domnului” în sens teologic, cu dragoste și smerenie, ci lucrează salahoric, la normă, ca într-o fabrică, deși munca lor este parțial creativă.

Wiener Festwochen s-a transformat dintr-un mare festival vienez de arte performative într-o placă turnantă a fenomenelor sociale, politice și culturale globale.

Macbeth.0 este un videogame jucat live pe o scenă de teatru de către actori reali. Întregul mecanism de spectacol este definit de tehnologie, realitate augmentată, AI, video, filmare în timp real și retroproiecție etc.

Își dezvoltă aptitudinile de cyberbully, ajustate de adrenalina generată de jocurile de roluri, de plăcerea multiplicării identitare la feminin și de tensiunea sexuală nedefinită.

Alaska reface tabloul epocii prin prisma a trei femei, bunica, mama și fiica, ce trăiesc în timpul și după epoca de aur ceaușistă.

Aglomerează teme, subiecte, viziuni, stabilește convenții numai pentru a le pulveriza mai tîrziu, și asta într-o frenezie continuă, amuzantă și sclipitoare.

Teatrul din România a mai încheiat o stagiune. Și a fost una în care s-a simțit o oarecare frămîntare artistică, încercări de fracturare a paradigmelor estetice împămîntenite.

Ce se întîmplă însă cînd aspirația spre perfecțiune umană duce la decizii radicale – doar oamenilor perfecți li se permite să trăiască (s-a mai întîmplat în istorie) –, care instituie dictatura?

Mama se trezește opt luni mai tîrziu, extrem de fragilă, vulnerabilă la emoții, astfel că fiul îi întreține iluzia unui stat comunist pentru a nu-i provoca un șoc letal.

La senectute, bunicii Rosa îi rămîne doar muzica, hituri mai vechi pe care le fredonează cu ardoarea dependentului.

S-a scris mult nu doar pentru scenă, ci și despre scenă.

Sînt ani în care generațiile tinere au ieșit în stradă pentru ceea ce fiecare a crezut a fi propria libertate.

Teza dramaturgului este că iliberalismul, aici trumpismul, este produsul democrației, al libertăților, drepturilor civile și rețelelor sociale.

Ediția a 34-a a Festivalului Național de Teatru (18-28 octombrie) s-a deschis cu „Dance Me!”.

Tema conviețuirii româno-maghiare în Transilvania apare cu regularitate în teatrul produs în această regiune, în special în zona independentă.

Se schimbă și generațiile, tinerii ajung în poziții de putere și decizie de unde pot aduce un suflu proaspăt unor instituții teatrale vechi.

Deși părea că interesul pentru vizionarea unor creații teatrale ca produse video a dispărut, s-a păstrat totuși, în varii formule și spații, ideea de a oferi publicului larg spectacole înregistrate sau transmise în direct.

Dar să revenim la Powerpuff Girls și mai ales la Sugar, spice and everything nice.

Montarea lui Thomas Ostermeier la TNB a stîrnit multe reacții critice: de la cele feministe la cele de inadecvare cu vremurile contemporane, pînă la cele de inconsistență logică.

Contextul este important pentru că fiecare spectacol prezentat în WF se raportează la realitatea politică.

M-am întors la Teatrul Masca, teatru de cartier, de mai multe ori în ultima vreme.

În APOLLO PARTY BUN BUN TITLU FINAL, este mult mai puternic accentul pe efectele negative ale pandemiei în plan personal.

Dincolo de metafora mai mult sau mai puțin viabilă ca decriptare, Pterodactili este un text despre eșecul familiei contemporane ca cuib protector al ființei umane, despre morală și ipocrizie socială

Funcția lui Horatio, de prieten al lui Hamlet, martor al istoriei și purtător al memoriei, este preluată de spectatorii cu care prințul vorbește direct.