România, o psihoză colectivă în lipsa științei

Gîndirea critică înseamnă procesarea informațiilor din mediu prin analiza și evaluarea ideilor, a pune întrebări, a căuta soluții și argumente, a identifica erori de raționament. Fără o evaluare cît mai complexă a unei situații, riscul este să luăm o decizie influențată de alții și care, la o analiză mai atentă, să nu ne reprezinte. Prin gîndire critică dezvoltăm o atitudine activă față de procesul învățării și de luarea deciziilor, dar ne și menținem flexibilitatea mentală, ceea ce ne protejează de o îmbătrînire prematură a creierului, dar și de rigiditatea cognitivă – acea stare mentală în care ne păcălim că știm totul și că pentru noi nu mai poate fi nimic nou de învățat. Este cumva cea mai periculoasă stare în care putem ajunge, o convingere care ne limitează și care ne aruncă în moarte. Metaforic spus, ne face un mort viu, un om care trăiește, dar care mental nu mai achiziționează informații noi.

În ultima sa carte, Determinat, profesorul Robert Sapolsky scrie că deciziile noastre sînt influențate de factori aflați în afara controlului nostru, cum ar fi factorii genetici, care sînt ereditari – inclusiv tendința de a fi liberal sau conservator – ori factori precum experiențele din copilărie – a crește într-o familie unde părinții au fost autoritari sau unde am fost expuși unor traume ne modifică biochimia creierului, cît și structura acestuia, la propriu, astfel încît avem o preferință către liderii care vorbesc despre ordine și control. Rolul culturii și al mediului social este extrem de important, o cultură competitivă care implică dorința de a imita liderii dominatori, șefii, nu e o cultură a unui leadership sănătos, ci a unor oameni care par puternici, dar care de fapt suferă de diferite tulburări de structură de personalitate din spectrul psihopatiei, de asemenea deloc de neglijat. Avem astăzi studiile date de neuroștiințe, care vin și completează tabloul acesta prin sublinierea impactului hormonilor stresului și neurotransmițătorilor, cărora în contexte de stres ridicat li se modifică valorile, fapt care duce la decizii impulsive, inclusiv sprijinirea unor lideri care promit soluții simple la situații complexe.

Știința ne arată că 40-60% din trăsăturile de personalitate (deschiderea la noi experiențe, nevrotismul sau tendința spre conservatorism) au o componentă genetică. Cei care au o sensibilitate ridicată la dopamină vor căuta expunerea la nou și libertatea, spre deosebire de cei care au o amigdală cerebrală supractivată, care vor tinde să fie mai conservatori și atrași de lideri conservatori. Acestea sînt trăsături genetice care au suferit modificări la unii oameni, date de experiențele mediului în care au trăit. Un mediu nesigur emoțional și impredictibil cronic pentru un copil va modifica amigdala cerebrală, așa încît putem explica tendința acestuia de a rămîne blocat în diferite situații de viață și a nu dori să producă schimbări majore, în care, chiar dacă ele vor însemna mai mult bine, frica lipsei controlului îi activează nevrotismul la cote înalte, ducînd la disfuncționalitate, din cauza suferinței resimțite. Tendința de a crea grupuri și a-l favoriza pe cel din care facem parte are rădăcini genetice. Saplosky explică cum aceasta este legată de genele care reglează oxitocina, hormonul asociat atașamentului și stării de încredere, dar paradoxal oxitocina poate crește suspiciunea pentru cei aflați în exteriorul grupului propriu. În acest fel ne putem explica din perspectivă științifică cum liderii psihopați exploatează oamenii pentru a polariza societatea în Noi și Ei.

Cînd la nivel social trăim o stare de permanentă vigilență, de impredictibilitate, de lipsă a sentimentului de control și de senzație a unui iminent pericol, starea noastră generală este modificată, ceea ce va implica o raționalizare mai scăzută deoarece în frică funcționăm limbic, adică emoțional – cortexul prefrontal responsabil de gîndirea critică se închide, la propriu, și acționăm în modul de supraviețuire, care înseamnă a ne lupta, de unde și agresivitatea crescută, mai înseamnă să tăcem sau să nu ne implicăm. În momentul în care ca figuri publice apar influencerii care ne promit vindecarea, ieșirea din situații de viață dificile făcînd cinci pași spre fericire, predăm puterea noastră acestora recurgînd la tot felul de idei iraționale și acționînd în consecință. Nevoia de a primi rapid răspunsuri și vindecare e firescă, e de înțeles că nu vrem să suferim, nimeni nu vrea asta, și atunci cei care ne oferă răspunsuri simple la situații complexe devin ușor de urmat deoarece ne promit lipsa durerii și un timp foarte scurt de reparare. Aceștia, de fapt, urmăresc prin manipulare și minciună să-și construiască averi și să-și conserve anumite privilegii folosindu-se de vulnerabilitatea oamenilor. Explozia în zona psi cu tot felul de specialiști fără experiență profesională clinică, și faptul că legislația permite cu atîta lipsă de responsabilitate înființarea de tot felul de curente și asociații a dus la ceea ce vedem în gîndirea societății de azi. Trist este că această confuzie apare și la oamenii intelectuali care nu pot distinge impostorii de adevărații specialiști. O reformă în mediile academice este mai mult decît necesară pentru sănătatea mintală a societății noastre.

Atracția față de lideri carismatici care vin și „apără” tradițiile promițînd că vor proteja status quo-ul printr-o retorică naționalistă sau xenofobă se justifică pentru cei care se tem de migrație sau globalizare, în contextul în care semințele pseudoștiinței au tot fost plantate de ani de zile, și nu e deloc surprinzătoare. Oamenii se vor conforma unui lider care le restrînge chiar și libertățile deoarece asta înseamnă reducerea anxietății individuale și inducerea falsului sentiment de protecție. Ori fiecare om va gîndi pentru propriul interes, e naturală nevoia de supraviețuire, și abia după va lua în calcul și nevoile celorlalți. Doar în cazul în care nevoile individuale sînt satisfăcute se vor gîndi și în termeni de „ceilalți”. Liderii autoritari utilizează în discursurile lor retorica despre unitate, naționalism, glorie a gliei strămoșești prin sacrificii colective cum ar fi naționalizare, armată obligatorie etc. Tot în discursul acestora vom observa cum se folosesc de furia și nemulțumirea oamenilor creînd dușmani de clasă, împărțind societatea în Noi și Ei. Iar studiile arată că frica simțită ne face să alegem lideri autoritari deoarece în fața unei amenințări, chiar și inventate, oamenii preferă să cedeze libertăți personale în schimbul protecției. Avem chiar acum două exemple puternice pe scena intenațională: Putin care propovăduiește restaurarea mîndriei naționale și Trump care promite readucerea valorilor tradiționale. Aceștia nu sînt doar rezultatul manipulării, ci arată și nevoile psihologice ale oamenilor, de siguranță și apartenență la grupul lor.

În cartea The Authoritarian Personality de Theodor Adorno și alți colaboratori, avem un studiu psiho-sociologic care arată legătura dintre trăsăturile de personalitate, educație și predispoziția către autoritarism. Adorno prezintă unul din instrumentele de măsurare cum este Scala F (Fascism Scale), prin care se măsoară predispoziția unei persoane către atitudini autoritare. Dacă am folosi azi evaluarea psihologică a liderilor politici am înțelege mai bine legătura dintre psihologie și ideologia politică, dar și cum să identificăm structurile de personalitate deviate care nu ar trebui să fie pe scena politică și nici să nu li se permită să legifereze. Sănătatea mintală este o realitate care azi ne-a explodat în față și cred că trebuie construite politici la nivel național și european pentru a proteja populațiile de cei care nu au ce să caute în asemenea funcții de înaltă responsabilitate.

Și aș mai face referire la altă carte care merită popularizată și care cred că poate explica de ce alegem atît de mult plăcerea (și doar plăcerea) și toți acei vraci, guru și pseudospecialiști care propovăduiesc doar plăcerea și fericirea, de parcă celelalte emoții și sentimente nu mai pot fi trăite și au devenit rușinoase. Am ajuns să nu mai putem să ne acceptăm emoțional și afectiv atunci cînd simțim tristețe, durere, indispoziție din cauza acestor mesaje care au luat cu asalt rețelele sociale și a cărților de vindecare unde niște structuri de personalitate narcisiste ne vînd povestea lor personală și sfaturi despre cum să fim doar fericiți și niciodată triști. Iar dacă nu ne iese, ce surpriză!, sîntem manipulați că nu am respectat riguros toți pașii prezentați și vînduți de acești neprofesioniști. Deci, tot noi sîntem de vină că încă simțim și avem emoții firești cum sînt cele de tristețe și durere, sentimente și emoții care sînt parte din întregul arsenal al ceea ce înseamnă să fii om.

Ce putem face? Educația empatiei și a înțelegerii științei pentru a contracara tendințele autoritare, programe educaționale timpurii și colective, acces la biblioteci, cărți, specialiști mai vizibili și mai activi social, consumul de artă și evenimente culturale. Educația stimulează cortexul prefrontal reducînd tendința de a reacționa impulsiv la frică și manipulare, dar și crescînd empatia și încrederea în ceilalți. Țările cum este și România, din Europa de Est, în care avem un trecut încărcat de traume colective (războaie, comunism) sînt mai expuse regimurilor totalitare deoarece avem un nivel de încredere mai scăzut și un conformism mult mai ridicat comparativ cu cele din Europa de Vest. În plus, avem nevoie de politici de combatere a sărăciei deoarece acolo unde nevoile bazale nu sînt satisfăcute, cum este hrana și minimul necesar supraviețuirii, și nu reducem inegalitățiile sociale nu putem vorbi de nevoi superioare, cum este educația. Avem nevoie de o educație psihologică colectivă și de specialiști adevărați, istorici, profesori, medici, psihologi, nutriționiști, cărturari care să fie implicați în proiecte prin școli, dar și prin instituții, pe rețelele sociale, pentru a disemina informații științifice pentru publicul larg. Echipe de experți bine pregătiți, plătiți de autoritățile statului, cu autoritatea științifică, clinică și academică care ar aduce credibilitate în fața publicului, prin cercetările riguroase și bine fundamentate și prin experiențele profesionale. Oameni care fac și au făcut, nu cei care doar dau sfaturi pe rețelele sociale despre cum ar trebui făcut, din canapeaua confortabilă a casei.

În contextul actual, în care pseudoștiința și dezinformarea au un impact semnificativ asupra percepției publicului larg, mai ales pe rețelele sociale, necesitatea creării unui astfel de departament, care să angajeze experți din diverse domenii, ar putea contribui la combaterea acestui fenomen și la promovarea unui dialog public bazat pe dovezi și informații verificate. Influențele din rețelele sociale sînt adesea lipsite de un fundament științific și promovează idei dăunătoare. O echipă de experți ar putea să creeze și să publice constant conținut educativ și informativ, care să clarifice concepte, să explice procesele științifice și istorice și să contracareze miturile sau informațiile false. Spre deosebire de influencerii care pot fi motivați de cîștiguri financiare sau notorietate, cercetătorii, istoricii, psihologii și alți profesioniști din domenii relevante ar avea o abordare obiectivă și bazată pe dovezi. Toate acestea ar ajuta ca publicul să fie mai informat și mai capabil să distingă între sursele de încredere și cele dubioase.

Rețelele sociale sînt un canal extrem de eficient de transmitere a informațiilor, dar, în același timp, pot fi periculos de influente, avînd în vedere că mulți utilizatori le consideră surse primare de informare. Crearea unui conținut accesibil, scurt și captivant, care să poată fi distribuit rapid pe aceste platforme, ar permite oamenilor de știință să ajungă direct la publicul larg. Conținutul video scurt, postat pe canale precum YouTube sau TikTok, ar putea ajunge rapid la majoritatea care petrece mult timp online. Un astfel de departament ar putea contribui la dezvoltarea unui spirit critic în rîndul publicului. Prin explicarea metodelor științifice și a logicii din spatele cercetărilor, oamenii ar învăța să aprecieze importanța dovezilor și a argumentării raționale. Educarea oamenilor despre cum să pună întrebări, să analizeze informațiile și să le verifice ar duce la o societate mai bine pregătită să facă față provocărilor actuale, inclusiv dezinformării.

Există inițiative la nivel global care au avut un impact pozitiv. Inițiativele guvernamentale de educație digitală, care sprijină combaterea dezinformării, cum sînt proiecte ca Science Vs, care analizează miturile populare dintr-o perspectivă științifică, sau The Good Information Project din Regatul Unit sînt exemple de succes, care ne arată cum poate fi contracarat efectul dăunător al influențelor fără fundament științific.

Cătălina Dumitrescu este psiholog și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Aceiași noi. Cînd sensul viitorului e în trecutul nostru, Editura Humanitas, 2024.

foto: flickr