TEMA SĂPTĂMÎNII

Cînd am împlinit 18 ani, meseriile, în România, erau mult mai puțin fluide decît acum, nu prea puteai să treci de la una la alta peste noapte. Și nici nu existau meserii din astea abstracte, pe care nu știi de unde să le apuci.

Cînd am ales jurnalismul, în defavoarea unei cariere juridice, mama a glumit: „Ție nu-ți plac banii!”. Rîd și-acum de vorba aia, iar pe mama n-am cum s-o contrazic.

Cred că marea provocare pentru părinții de astăzi este cum să-i ajute să navigheze într-o lume în care meseriile se reinventează constant. Cum descoperim împreună ce îi pasionează și ce competențe îi vor face competitivi?

Aveam deja în cap să mă fac avocat. Pe atunci, cel mai greu lucru era să intri în avocatură. Am fost ultima generație care a prins repartițiile.

Ce face o astfel de alegere să fie atît de dificilă este teama că, după ce vei termina o facultate, vei descoperi că nu mai simți aceleași lucruri despre meserie ca la început. Cum știi exact că acela e drumul?

Farmacistă sună mai bine. Și încep să cred că mi se potrivește perfect. Încep să fac un fel de ucenicie, doamnele de la mica noastră farmacie de cartier m-au adoptat.

Dar regretele ies la iveală, îndoielile și sindromul impostorului mă acaparează, e vorba de oboseala de a nu mă integra, pînă la urmă, în nici una dintre lumi.

Din motive care îmi scapă, primul job pe care mi l-am dorit ever a fost cel de șofer de TIR. Asta se întîmpla la grădiniță și, sincer, habar n-am ce aveam în cap.

La tăierea de moț, am ales de pe tavă o șurubelniță, un creion și un stetoscop. Familia a sperat să mă fac medic, dar, din păcate, singura legătură cu stetoscopul e că sînt bolnăvicios și puțin ipohondru.

Sper că o să fiu un bun cercetător al găurilor negre. De ce tocmai meseria asta și nu ceva obișnuit? Teoria mea e că Big Bang-ul a fost creat de o gaură neagră densă care a explodat.

Dintr-un interviu îmi rămîne în minte ideea că atitudinea bate aptitudinea. Tu, cel de acum, te-ai angaja pe tine, cel tînăr? Ce te-ar convinge ca angajator să lucrezi cu un tînăr care n-are experiență?

Pe scurt, această concluzie ar fi că stabilitatea este de fapt capacitatea unui sistem sau a unui individ de a se adapta la dinamica din jur, de a face față cu brio schimbărilor.

Ce altceva este criza economică dacă nu o reamintire a faptului că sîntem buni și liberi, dar sîntem totuși atît de fragili?

Şi cînd părea că lucrurile s-au liniştit şi oamenii au revenit la vieţile şi averile lor, de peste Dunăre au pornit jafurile dienilor, pazvangiilor şi turcilor.

Stabilitatea minții este adesea confundată cu absența emoțiilor negative, cu controlul rigid al gîndurilor sau cu o stare permanentă de calm.

Moda contemporană e mereu tranzitorie. Politica, moravurile, tendințele, ce e cool și ce e booz azi – poimîine vor fi o istorie enervantă pentru alte generații, mai grăbite.

Dacă folosim Terra ca sistem de referință, cred că stabilă este doar schimbarea. Mai rapid sau mai lent, indiferent de scara cronologică, timpul le schimbă pe toate.

Cutremurele geopolitice nu sînt accidente, ci rezultatul acumulării de tensiuni structurale. Criza actuală a ordinii internaționale nu este o simplă succesiune de șocuri conjuncturale, ci expresia intrării sistemului într-o fază de tranziție.

Un om care migrează se află în mișcare între două lumi, nu mai e pe deplin nici în locul de unde a plecat, dar nici complet integrat în cel în care a ajuns.

Oricît am spune că omul modern s-a blazat și a devenit din ce în ce mai pragmatic, specialiștii în publicitate ne spun că lucrurile stau tocmai invers.

Contaminată, cred, dinspre știință, o bună parte a filosofiei de astăzi, mai ales sub chipul istoriografiei filosofiei, ține strîns de separația între subiect și obiect.

Oare chiar mai funcționează astăzi gîndirea magică? Poate în ruralul marginal, ar răspunde omul recent conectat la sine și la Internet.

Îmbrăcată în port ungurean (de influență ardelenească, din Mărginime), maica Raveca ne primește într-o curte mică și aglomerată.

Realizatoarea stă de vorbă cu profesorul și-l acuză fățiș de credințe nepotrivite, dar și de dublă măsură. Pentru că nu poți citi Biblia acasă și propovădui principii marxiste la școală.

Fenomenul placebo se află acolo unde organismul ascultă de poveste și doar simpla credință în ea îi poate modifica fiziologia.

Se poate spune că Eliade aduce gîndirea magică în romanul modernist, introducînd noi teme de reflecție și anticipînd explozia interesului pentru spiritualitatea orientală.

Cred că pericolul nu se ascunde în momentele de teamă pe care le poate stîrni, în timpul lecturii, vrăjitoarea cea rea sau răzbunarea caprei, ci mai degrabă în expunerea prematură la „magia” ecranelor sau a rețelelor sociale.

În vremuri în care religia a fost înlocuită în Occident de religia consumului, la români superstițiile și gîndirea magică s-au altoit magic pe incertitudinile noastre.

După interzicerea publicității la produsele de tutun, natura a devenit marea promisiune comercială și, deopotrivă, marea destinație a transporturilor magic-publicitare.

Ce a ieșit? Un mini-volum de proză scurtă, pentru că absurdul e generos și perplex, expresiv și tragi-comic în egală măsură.

Că absurdul nu a scăpat atenției lui Caragiale, se știe. Și în acest exemplu se vădește arta lui de a sugera (cu o ironie amară) lumea răsturnată, anormalitatea societății în care trăim.

Metoda de demonstrație prin reducere la absurd este și un exercițiu didactic altfel rar. Aprinde imaginația, stîrnește acel „Și dacă...?”

Din ce în ce mai încuiat în armurile invizibile ale denotației, limbajul devine, progresiv, din ce în ce mai surd la jocurile de cuvinte, la dimensiunea ludică a comunicării umane, la... umor.

Sisif a ajuns să știe, nu se mai iluzionează cu fantasme ale salvării, a devenit lucid – și în luciditatea lui a găsit cea mai potrivită cale.

Abia eliberați din jugul Epocii de Aur, încă trăgeam după noi reflexe și prejudecăți. Totuși, școala se dezmorțise destul cît să ne permită ca la încheierea anului să ținem un soi de banchet în sala de clasă.

Mița Baston se înmoaie, se transformă în ministreasă de Externe, cu multe panglici și volane, dar fără reacție, pentru că ea nu are o poziție reală.

Absurdul este umbra şi dublul specular al sensului şi, după cum am aflat de la filosofii limbajului, nu există lume ȋn afara sensului.

Cînd spunem absurd, ne gîndim instinctiv la personajele lui Kafka, pentru că ele au devenit emblematice pentru situațiile ilogice.

Apariția cenaclurilor literare online – o noutate oferită de evoluția tehnologică a vremurilor în care trăim –, elimină „îmbălsămarea” voită cu mirosurile despre care pomenește Vlad Zografi.

În afara domeniilor de strictă specialitate, termenii asertiv și mai ales asertoric au căpătat unele conotații negative, pentru că o afirmație prezentată ca adevărată, în lipsa dovezilor și a controverselor, este de natură să trezească neîncredere.

Multe dintre duhorile „clasice”, cu care ne confruntăm frecvent, au în spate sulful: ouăle stricate, pîrțurile, varza, broccoli și conopida răsfierte.

Mutatis mutandis, parfumul s-ar putea încadra în categoria pharmakon-ului așa cum e definit de filosoful Jacques Derrida, leac și otravă deopotrivă, în funcție de dozaj.