TEMA SĂPTĂMÎNII

Pe scurt, această concluzie ar fi că stabilitatea este de fapt capacitatea unui sistem sau a unui individ de a se adapta la dinamica din jur, de a face față cu brio schimbărilor.

Ce altceva este criza economică dacă nu o reamintire a faptului că sîntem buni și liberi, dar sîntem totuși atît de fragili?

Şi cînd părea că lucrurile s-au liniştit şi oamenii au revenit la vieţile şi averile lor, de peste Dunăre au pornit jafurile dienilor, pazvangiilor şi turcilor.

Stabilitatea minții este adesea confundată cu absența emoțiilor negative, cu controlul rigid al gîndurilor sau cu o stare permanentă de calm.

Moda contemporană e mereu tranzitorie. Politica, moravurile, tendințele, ce e cool și ce e booz azi – poimîine vor fi o istorie enervantă pentru alte generații, mai grăbite.

Dacă folosim Terra ca sistem de referință, cred că stabilă este doar schimbarea. Mai rapid sau mai lent, indiferent de scara cronologică, timpul le schimbă pe toate.

Cutremurele geopolitice nu sînt accidente, ci rezultatul acumulării de tensiuni structurale. Criza actuală a ordinii internaționale nu este o simplă succesiune de șocuri conjuncturale, ci expresia intrării sistemului într-o fază de tranziție.

Un om care migrează se află în mișcare între două lumi, nu mai e pe deplin nici în locul de unde a plecat, dar nici complet integrat în cel în care a ajuns.

Oricît am spune că omul modern s-a blazat și a devenit din ce în ce mai pragmatic, specialiștii în publicitate ne spun că lucrurile stau tocmai invers.

Contaminată, cred, dinspre știință, o bună parte a filosofiei de astăzi, mai ales sub chipul istoriografiei filosofiei, ține strîns de separația între subiect și obiect.

Oare chiar mai funcționează astăzi gîndirea magică? Poate în ruralul marginal, ar răspunde omul recent conectat la sine și la Internet.

Îmbrăcată în port ungurean (de influență ardelenească, din Mărginime), maica Raveca ne primește într-o curte mică și aglomerată.

Realizatoarea stă de vorbă cu profesorul și-l acuză fățiș de credințe nepotrivite, dar și de dublă măsură. Pentru că nu poți citi Biblia acasă și propovădui principii marxiste la școală.

Fenomenul placebo se află acolo unde organismul ascultă de poveste și doar simpla credință în ea îi poate modifica fiziologia.

Se poate spune că Eliade aduce gîndirea magică în romanul modernist, introducînd noi teme de reflecție și anticipînd explozia interesului pentru spiritualitatea orientală.

Cred că pericolul nu se ascunde în momentele de teamă pe care le poate stîrni, în timpul lecturii, vrăjitoarea cea rea sau răzbunarea caprei, ci mai degrabă în expunerea prematură la „magia” ecranelor sau a rețelelor sociale.

În vremuri în care religia a fost înlocuită în Occident de religia consumului, la români superstițiile și gîndirea magică s-au altoit magic pe incertitudinile noastre.

După interzicerea publicității la produsele de tutun, natura a devenit marea promisiune comercială și, deopotrivă, marea destinație a transporturilor magic-publicitare.

Ce a ieșit? Un mini-volum de proză scurtă, pentru că absurdul e generos și perplex, expresiv și tragi-comic în egală măsură.

Că absurdul nu a scăpat atenției lui Caragiale, se știe. Și în acest exemplu se vădește arta lui de a sugera (cu o ironie amară) lumea răsturnată, anormalitatea societății în care trăim.

Metoda de demonstrație prin reducere la absurd este și un exercițiu didactic altfel rar. Aprinde imaginația, stîrnește acel „Și dacă...?”

Din ce în ce mai încuiat în armurile invizibile ale denotației, limbajul devine, progresiv, din ce în ce mai surd la jocurile de cuvinte, la dimensiunea ludică a comunicării umane, la... umor.

Sisif a ajuns să știe, nu se mai iluzionează cu fantasme ale salvării, a devenit lucid – și în luciditatea lui a găsit cea mai potrivită cale.

Abia eliberați din jugul Epocii de Aur, încă trăgeam după noi reflexe și prejudecăți. Totuși, școala se dezmorțise destul cît să ne permită ca la încheierea anului să ținem un soi de banchet în sala de clasă.

Mița Baston se înmoaie, se transformă în ministreasă de Externe, cu multe panglici și volane, dar fără reacție, pentru că ea nu are o poziție reală.

Absurdul este umbra şi dublul specular al sensului şi, după cum am aflat de la filosofii limbajului, nu există lume ȋn afara sensului.

Cînd spunem absurd, ne gîndim instinctiv la personajele lui Kafka, pentru că ele au devenit emblematice pentru situațiile ilogice.

Apariția cenaclurilor literare online – o noutate oferită de evoluția tehnologică a vremurilor în care trăim –, elimină „îmbălsămarea” voită cu mirosurile despre care pomenește Vlad Zografi.

În afara domeniilor de strictă specialitate, termenii asertiv și mai ales asertoric au căpătat unele conotații negative, pentru că o afirmație prezentată ca adevărată, în lipsa dovezilor și a controverselor, este de natură să trezească neîncredere.

Multe dintre duhorile „clasice”, cu care ne confruntăm frecvent, au în spate sulful: ouăle stricate, pîrțurile, varza, broccoli și conopida răsfierte.

Mutatis mutandis, parfumul s-ar putea încadra în categoria pharmakon-ului așa cum e definit de filosoful Jacques Derrida, leac și otravă deopotrivă, în funcție de dozaj.

Ar fi poate o mini-curiozitate interesant de știut că, în lumea vinului (și nu numai), culorile au miros.

Mirosurile ne constituie deopotrivă identitatea individuală și colectivă. Familiaritatea cu propriile izuri corporale și o formă minimă de acceptare a lor condiționează normalitatea.

Iarna aparține portocalelor și sarmalelor, cîrnaților și cozonacilor, așa cum toamna este a zacuștilor din vinete durdulii și ardei împielițați.

Ceea ce ne spune mirosul despre un război nu are de a face cu metafora prafului de pușcă, a discursului urii sau intereselor energetice specifice.

În realitate, prin aer nu circulă miros, ci molecule. Micile bucăți de materie pleacă de pe friptura de pui, sînt prinse de aer și se ridică în jurul mesei, ajungînd în ochii tăi, în urechi, dar și în nas.

Interesant este însă faptul că marea majoritate a alimentelor, în starea lor primară, crudă, sînt aproape inodore. Un pește nu trebuie să miroasă decît a apa din care a fost scos.

Parfumurile marilor case nu sînt născute doar din chimie, combinații reușite de aldehide, rășini și flori rare, ci din pasiune pură.

Există mirosuri aparte pentru fiecare ban și ele fac diferența între banii unora și banii altora, deosebindu-i nu doar prin foșnetul sau clinchetul atît de plăcute auzului comercial, cît mai ales printr-un parfum anume ori, dimpotrivă, o duhoare grea.

Orașele sînt un perpetuum mobile olfactiv: emană neîncetat mirosuri și ne învăluie ambientul în moduri dintre cele mai diverse.

Fusesem lovit de un val de mirosuri atît de puternice și imposibil de diferențiat încît am avut un moment de extaz. Deci asta este Asia!

Poveștile din culise, despre probleme, încurcături, nepotriviri și toate lucrurile care nu se văd, dar fac roțile unui festival să se învîrtă fără zgomot, au fost, de multe ori, la fel de interesante precum ceea ce se vedea cînd se trăgea cortina.