TÎLC SHOW

Cum a fost posibil ca doctorul Ciuceanu să supraviețuiască unui secol de barbarie? Prin bunătate. A învins un secol de barbarie printr-un veac de bunătate.

Mă visez tot mai des în acel sat pierdut, dincolo de Atlantic, satul natal, loc geometric al liniștii primordiale, pe al cărui cer nu treceau nici măcar avioane.

Fără a complica prea mult arta, găsesc potrivită o tușă dulce și parfumată de desert: spumă de căpșune à la Claude Monet.

Sorana redevenise Cîrstea. L’Équipe îi dedicase aproape o pagină. Se vorbea despre „pensionara” care calcă totul în picioare.

Am scăpat de pedeapsa pe care voiau să ne-o aplice, dar am părăsit locul faptei puțin frustrați că n-am putut vedea cum ardea acel animal.

S-au împlinit nu demult 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade și, coincidență sau nu, peste puțin timp se vor reuni la București sute de savanți din domeniul istoriei religiilor, într-o adunare de anvergură mondială.

Chiar și „damele din clasele avute” se îndeletniceau cu creșterea viermilor de mătase, în special pentru sămînță, iar Regina Elisabeta a înființat societatea „Țesătoarea”.

De ce au stabilit arbitrii din camera VAR (arbitraj video) altfel decît am văzut mai apoi, e un mister. Sau nu e?

Paradoxal e că unele momente sau istorii din viață nu pot fi transpuse în romane sau filme pentru că ar părea prea exagerate, trase de păr, cum se spune.

Este legitimă o asemenea alianță? După ce PSD a calificat AUR ca partid extremist și antieuropean, cum se justifică această piruetă politică?

Închiși în cabinetele lor, izolați în lumea politică, năuciți de zvonurile pe care singuri le produc și de conspiraționismul țesut de/despre „servicii”, oamenii politici români pierd foarte repede contactul cu realitatea.

Gustave Eiffel primea oaspeți în studioul său de la înălțimea înălțimilor, cum ar fi regele George I al Greciei, Leopold al Belgiei și Thomas Edison.

Noi nu avem nevoie de asta. Avem nevoie să creștem pensiile și salariile, care cresc prețurile, care scad pensiile și salariile.

El a realizat în cele din urmă că sistemul AI la care apelase a legat cumva niște informații găsite pe întregul Internet (ca de la radio șanț), în așa fel încît să-i demonstreze legăturile dintre defecțiuni. Îi făcuse pe plac, cum s-ar spune.

În mare, s-a cam impus ideea că tot ce e la „stat” e rău și tot ce e la „privat” e bun. Însă, de cîte ori spui asta, ți se aruncă în față contraexemple.

Una dintre primele încercări care a probat, subtil, coeziunea NATO a fost legată de criza Canalului Suez din 1956.

Lucescu, blocat în ideile lui bune, dar inaplicabile, a vrut ca România să aibă posesie fără a avea jucătorii capabili de așa ceva. Hagi a spus că vrea la fel.

Privind cu atenție istoria sportului nostru, performanțele mari par a fi mai degrabă întîmplătoare și bazate pe talent și pe „momente astrale”.

Mitul refugiului ideal, al deplinei siguranțe, este recurent în vremuri de restriște. Fuga din fața primejdiei este mai comodă decît înfruntarea ei. Dar nici fuga nu este scutită de primejdii.

Muștarul lui Trump a sărit, stîrnit fiind de remarca referitoare la migrație. L-a făcut pe Papa „stîngist” și „slab în materie de migrație”. Muștarul lui Vance a sărit mai teologal: în chestia războiului.

Se pare că Dom Pérignon nu prea era prieten cu bulele din vin, acestea rezultînd în urma procesului de fermentație, asupra căruia el trebuia să vegheze să se fi finalizat pentru a obține produsul final dorit.

Chivu a început ca un om și termină ca altul. Ceea ce nu s-a schimbat sînt declarațiile deloc obișnuite. Unii îl acuză pentru că a făcut pe victima fără rost în anumite situații.

Deși în unele părți ale globului nu s-a încheiat nici măcar lupta pentru libertatea oamenilor, în altele există deja preocuparea pentru eliberarea animalelor.

România este singura țară europeană în care Donald Trump are o percepție net pozitivă. În rest, în opinia „popoarelor” din interiorul Uniunii Europene, președintele american „iese pe negativ”, cum s-ar spune.

Regina Victoria a încercat de numeroase ori să îl întîlnească pe deja celebrul scriitor (și actor amator) Charles Dickens.

Lucescu credea că nu se bucură de recunoașterea meritată și, invers, erau destui cărora nu le plăcea discursul lui despre sine.

Deținerea unei girafe cere niște condiții complicate, s-ar putea spune că pe măsura frumuseții ei.

Pentru G. Călinescu, „Duhovnicească“ este „un mediu restrîns, concret, dilatat deodată la accepția cosmică. Întristarea comună în fața decrepitudinii se preface în teroare mistică.

Poate că mulțimea care L-a întîmpinat cu entuziasm călduros pe Hristos era alta decît mulțimea care L-a însoțit cu entuziasm sîngeros spre Cruce, zic acești istorici.

Clopotele răsunau, de altfel, în tot orașul, în același timp, dinspre cele peste o sută de biserici existente, în jurul cărora se mișca cîte un convoi de credincioși cu lumînările aprinse în urma preoților.

Mircea Lucescu nu ar fi trebuit să continue după diagnosticul pus la începutul anului. Deja fragilizat, un organism supus nebuniei calificării la Cupa Mondială și mai apoi amărăciunii ratării ei a intrat pe panta pe care o cunoaștem.

Impresia pe care o pot crea știrile, chiar dacă adevărate, nu se suprapune neapărat cu realitatea. Pentru că, în general, știrile nu vorbesc despre situația de ansamblu, despre viața normală, obișnuită, dintr-un loc sau altul.

Tăierea din pix a schemelor de personal, și atît, nu prea seamănă a reformă. Atîta timp cît bugetul public va continua să plătească mult pentru achiziții de proastă calitate nu vom merge prea departe.

Istoria trebuie să se fi amuzat copios privind de pe margine cum unul dintre instrumentele ei principale, timpul, este supus unui asemenea experiment.

Lucescu a promis o echipă care să-și domine adversarele și a sfîrșit drumul spre Mondial apărîndu-se ca la Termopile. Cu același rezultat.

Bogdan Iancu concluzionează cu temei: este nevoie de investiții în educație, de meritocrație, de primenirea elitelor nu oligarhic, ci prin muncă, prin caracter și inteligență.

România are nevoie de întovărășiri, are nevoie ca oamenii din societatea românească să se strîngă în grupuri și să înceapă să facă politică.

Alaska a devenit subiectul unei oferte de vînzare din partea Rusiei către Statele Unite ale Americii. Războiul Civil american a întîrziat tranzacția, dar ulterior oferta a fost reînnoită.

Discuția despre a cîștiga acest baraj pentru Cupa Mondială cade din nou în aria de competență a miracolului. Un domeniu în care îmi declar deschis habarnismul.

Trăim într-o lume în care valoarea opiniilor se uniformizează. Democratizarea dreptului la cuvînt duce la un soi de egalitate între specialiști și ignoranți.

Fiind atît de importantă valoarea pentru care lupți, pe care o aperi „chiar cu prețul veții”, aceasta nu rămîne un motiv detașat de ființa luptătorului. Dimpotrivă, devine un aliat, devine inspirație.

Sună surprinzător, pe alocuri chiar este, faptul că, la nivel european, Elveția nu s-a grăbit deloc în ceea ce privește acordarea dreptului la vot femeilor.