TÎLC SHOW

Cu cît mai multă carte, cu atît mai multă responsabilitate purtau obligațiile și, în consecință, cu atît mai ridicate erau așteptările tuturor.

Ca raport cantitativ, se pare că bărbații scriau mai mult pe pereții antici decît femeile; cele din urmă scriau mai rar, dar adesea mesajele acestora erau mai complexe și mai emoționante.

E frumoasă de pică, dar pică în picioare, are un centru de greutate metafizic care face ca anumiți oameni să fie, de fapt, fantastice universuri.

Teoretic, un dictator poate avea aproape tot ce-şi doreşte. O gîndire simplă, a omului de rînd, ar fi că dictatorul devine dictator tocmai pentru a nu-i mai lipsi nimic: putere, bogăție, oameni supuși în jur.

Rămasă în țară, familia a suferit teroarea totalitară: sora a fost închisă mai mulți ani, tatăl a stat ascuns într-un pod, ca să nu fie arestat și el, iar mama a muncit într-o fabrică de pantofi.

Ce altceva putem celebra de Ziua Națională a României dacă nu identitatea noastră națională și ce este identitatea noastră națională altceva decît însăși cultura noastră națională?

De-a lungul deceniilor și pînă în prezent, formularea „Luceafărul poeziei române” a rămas, probabil, cea mai utilizată sintagmă alăturată numelui poetului.

Pe Messi, dacă l-ai scos de pe teren, capeți imaginea unei perfecte incongruențe, ca atunci cînd a aterizat la Paris pentru a semna cu PSG.

Corupția cu care România s-a confruntat după 1989 nu și-ar avea neapărat rădăcinile într-un soi de tradiție locală, sud-est europeană.

M-am întrebat mereu, în sinea mea, cum de un meloman ca Radu Cosașu putea să fie fermecat de acest concert. Pe Alexandru Paleologu, un paradoxal prin definiție, îl puteam înțelege, dar pe Cosașu?

Meșterul nu a ezitat să dea curs invitației prințului Metternich și s-a mutat în capitala austriacă, unde a participat la decorarea interioară a Palatului Liechtenstein, experiență ce i-a șlefuit cunoștințele și talentul.

Să-i zărim din nou pe prim-secretarii de partid cu cușme de nurcă la „oficială”. Avem iar sport de performanță plătit de stat. Pardon, avem doar sport. Performanță nu mai avem.

Cu mult har și mult haz, Ioana Celibidache dezvăluie laturi mai puțin cunoscute ale personalității soțului ei. Reiese că marele dirijor era un artist clocotitor, dar și un om plin de umor.

Sărbătorile creștine sînt punți de lumină și de bucurie către dincolo de aici și acum. După primii pași, este încă vizibilă lumea de aici și acum, în lumina creată.

Schimbările judecătorilor din completuri în timpul proceselor penale în care sînt implicați oameni puternici, bogați, cu conexiuni corupte, sînt făcute cu scopul strategic asumat de a se întîrzia durata procesului pentru a se ajunge la prescripția răspund

În primul Crăciun petrecut la Casa Albă – cel din anul 1981, dată pe care o poartă și ilustrația descrisă mai sus –, președintele Reagan i-a scris o scrisoare Primei Doamne.

Meciul a fost deschis de un penalty ratat magistral de un georgian din Bănie, dar de comedie e tevatura care a urmat.

Tocmai pentru că e doar pe jumătate terminată, sculptura dezvăluie procesul creației lui Michelangelo într-un fel tulburător.

Dacă va continua așa cum a pornit, lupta cu legionarii și legionarismul nu va avea alt deznodămînt decît trecutele lupte cu comuniștii/comunismul și securiștii/securismul.

Domnul Goldman a identificat o problemă: deși aveau la dispoziție o mare varietate de produse, clienții nu puteau cumpăra mai mult decît le permitea coșul, în care, evident, încăpea un număr destul de limitat de produse.

Ca și țara în sine, handbalul feminin românesc e un paradox insultător. Zeci de milioane de euro cheltuite de echipele de club din bani publici pentru a aduce jucătoare străine cu nemiluita, performanțe modeste.

Restauratoarea Pinin Brambilla Barcilon a muncit peste două decenii la acest proiect (Leonardo a lucrat patru ani la Cina cea de taină), străduindu-se cu multă știință și o minuțiozitate ieșită din comun să refacă pictura, centimetru cu centimetru.

Sînt și mai multe motive de dezamăgire față de București. Mai ales în zilele noastre.

CV-urile, în general, se umplu cu trei categorii de informații, în afara celor personale. Prima categorie: diplomele.

Claude Monet a avut un răspuns imediat de cum a ajuns pe tărîm italienesc: „Veneția este prea frumoasă pentru a fi pictată”.

Tadici e în același timp definiția conducătorului care conduce prin frică: urlete, înjurături, loviri. Multe în văzul lumii. Foarte multe tolerate.

Răspîndirea inepțiilor din arsenalul propagandei comuniste sau ultra-naționaliste nu a apărut din senin și nu e rezultatul unor orbiri colective inexplicabile.

Mi se pare foarte periculoasă ascensiunea politicienilor inculți; sînt din ce în ce mai mulți și ajung în funcții din ce în ce mai influente.

Pentru că forțe ale binelui există în orice rău (și invers), au fost salvate pietrăria coloanelor și a ferestrelor, pisania, catapeteasma și icoanele, alături de alte obiecte de preț.

Să vedem ce putem face. România, locul 47 în clasamentul planetei fotbalului, joacă împotriva Turciei, poziția 25.

Filmul lui Serge Ioan Celebidachi redă aceeași poveste de viață, insistînd mai mult, cum era și de așteptat, pe latura umană și emoțională.

Cristian Preda alcătuiește harta cuprinzătoare și nuanțată a ideilor și, mai ales, a non-ideilor politice puse în circulație în perioada postdecembristă.

Idealul național nu e niciodată dictat de elite, ci doar formulat și promovat de ele. Așadar, prima datorie a elitei este să asculte atent.

Ziua respectivă nu a fost lipsită de evenimente, ba chiar s-au întîmplat unele care în prezent nu ar scăpa nici unei burtiere roșii.

O reprezentativă care ne reprezintă. Moale, cu căderi adînci și sclipiri rare, cu sînge pe față și lacrimi amare, cu o repriză bună și una de coșmar.

Dar „înfundarea” asta a noastră nu se produce doar pe străzi, ci și în clădiri. Destule imobile publice au uși blocate. Nu se deschide decît una mititică... laterală.

Avem nevoie de perspectivă pentru că nimeni, indivizi sau popoare, nu poate trăi fără țel. Poate că e bine să explorăm un pic tradiția noastră politică.

Hagi mărturisește însă, în cartea sa autobiografică, că într-un moment-cheie, noiembrie 1989, a simțit din plin o presiune în plus – și anume, presiunea conducerii statului.

Ienei era o roată importantă în angrenaj, dar puteau și 11 de Ienei fără trei-patru jucători, fără Bölöni, Stoica, Lăcătuș sau Duckadam.

Poate că magistrații știau deja că nu vor putea admite acea excepție de neconstituționalitate, iar procesul era pentru ei o simplă formalitate. Dar să adoarmă în prezidiu, de față cu atîta lume?

Pretenția universalistă a culturii occidentale născută și exacerbată în epoca modernă a fost contrazisă din ce în ce mai ferm de regimurile politice autoritare.

Al treilea și cel mai tulburător lucru pe care îl vedem aproape în fiecare pagină a jurnalului este lipsa de luciditate politică a lui Nicolae Iorga.