PE CE LUME TRĂIM

Microstagiunea „Barba 90” a reunit nu mai puțin de 18 evenimente: patru spectacole, unul fiind pentru copii, masterclass-uri, ateliere și, în final, un spectacol comunitar.

Domnul Gugumano și-a schimbat întrucîtva abordarea față de sistemul educațional. În loc să o promoveze doar pe Marița, a decis să se promoveze și pe sine.

Alături de interjecția au, care exprimă în mod prototipic o reacție la durere și care face parte din nucleul lexical al limbii române, începe să circule tot mai mult anglicismul ouch, adesea transcris auci.

Problema nu începe în clasa întîi, ci mult mai devreme și se prelungește mult mai tîrziu, în vieți de adulți rămași prizonieri în afara alfabetului.

Americanul teoretician al dreptului Ronald Dworkin a remarcat la un moment dat că pînă și „faima lui Habermas este faimoasă”.

România nu votează în 2026 pentru funcții executive majore, dar se află, ca și celelalte state europene, în interiorul turbinei.

Adevărul este că toate magazinele reale de pe Calea Moșilor din copilăria mea erau o butaforie, niște hrube întunecoase și neîncălzite iarna.

Dar nu știu cum s-a întîmplat – să fi fost soarta, probabil – că singurul, presupun, autobuz din ziua aceea în care nimic nu circula m-a întîlnit pe mine. Șoferul a pus frînă, dar a derapat.

În viață și în economie vine un moment în care regreți greșelile trecutului. În România, sîntem în acel moment.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, vorbește de la înălțimea celor 16 procente ale partidului despre alegeri anticipate.

Romanul este secționat într-o jumătate erotică și o jumătate thanatică, primele două capitole explorînd erotismul pînă la apogeul marii inițieri orgasmice.

Într-o lume absolut nebună, care dă tot mai clar semne de război mondial, șeful statului pare a-și trăi, nestingherit, beatitudinea triumfului electoral.

Basamacul era văzut ca un pericol național (fiind uneori, în discursurile xenofobe, atribuit unei conspirații a cîrciumarilor străini), iar evocarea sa lua tonul unor avertizări grave.

Îl văd pe Stănică Rațiu ca pe un posibil influencer contemporan, care face podcast-uri despre masculinitate, „educînd” băieții.

Pentru ca războiul cu Iranul să fie justificat din punct de vedere moral, circumstanțele care i-au convins pe sceptici în cazul Kosovo ar trebui reproduse și în cazul acesta.

Adevărul este că șeful ăsta nasol, șeful despotic, șeful incompetent, dar atoateștiutor, șeful care te lasă fără replică și impune poziția ghiocel a angajatului, toate astea s-au născut acolo, în Republica Socialistă România.

Pauzele chiar așa le percepeam: precum un soi de ieșire la vînătoare a multelor demoazele, pentru a-i mai estima și evalua pe puținii reprezentanți ai sexului zis tare care se fîțîiau pe acolo.

Întrebarea nu e neapărat cît mai rezistă Guvernul, ci dacă sînt motive să reziste. Răspunsul e nu, dacă ne uităm la reforma Justiției, la performanța în materie de politică externă...

Componenta emoțională a evitării informației este fuga noastră de sentimente nedorite. Iar asta se întîmplă în special în perioadele în care ne simțim deja copleșiți de stări negative.

Revenirea acasă mă copleșea cu fiorii ei inefabili, ieșiți din cine știe ce straturi obscure ale subconștientului. Nu-mi dau seama dacă atunci am fost cu adevărat fericit.

Prins într-o serie sinonimică între slobod și liber, termenul lefter și-a găsit locul propriu prin sensul specializat, colocvial și glumeț, care rezistă pînă azi.

Simulările devin un instrument de protest eficient: creează tensiune în sistem fără a bloca examenele propriu-zise.

Chiar și în cadrul JCPOA, Iranul se confrunta cu restricții semnificative din cauza legăturilor cu teroriștii, a rachetelor balistice și încălcărilor drepturilor omului.

Trăim într-una dintre țările europene cu cei mai mulți proprietari de case și apartamente, deși nivelul de trai nu e nici pe departe ce ar trebui să fie.

Am realizat, cu stupoare, că au trecut 40 de ani din 1986. 1986 a fost ultimul meu an de liceu la „Zoia Kosmodemianskaia“ de atunci, Școala Centrală de azi.

În România, economia suferă de dualitate. Sînt companii care ating performanțe remarcabile, dar vedem și o serie de insolvențe sau intrări în procedura de concordat preventiv care pot să îngrijoreze.

Nu știu dacă e cale de ieșire din această situație, însă este evident că, într-o formă sau alta, România are nevoie de noi forme de exprimare politică.

Cu cît investiția de timp, energie, inimă este mai mare, cu atît noi, oamenii, renunțăm mai greu la ceva.

Talk-show-urile s-au transformat în mascarade ipocrit-inchizitoriale ale unor lucruri mai mult sau mai puțin oculte din viața publică.

Felul în care, prin concurența liberă între mai multe posibile etichete, se impune pînă la urmă una, acceptată de uz și validată prin înregistrarea în dicționare, e ilustrat în ultima vreme de cuvîntul livrator.

Cînd un elev ajunge în Dubai, la Roma sau la Buenos Aires, nu face doar turism, ci adaugă straturi de înțelegere propriei identități.

În primul său an de mandat, Trump a semănat haos în orașele americane și și-a intimidat atît aliații, cît și adversarii.

Ăsta e riscul, să devii treptat prizonierul unei case minunate, al unei curți ideale, iar cînd te reîntorci întîmplător în București să ți se pară că ai ajuns la New York.

Am aflat cu acea ocazie că, atunci cînd cineva apropiat trece dincolo, nimic nu se uită. Nimic nu se pierde. Tot ce ai trăit, împărtășit cu acea persoană și ce ai învățat de la ea rămîne.

Dacă asta este ceea ce poate produce Justiția română mai bun, atunci foarte probabil vom continua să acumulăm frustrări în fața unui sistem ale cărui probleme sînt evidente.

A nu ierta pe cineva e o povară pentru tine, un bumerang care se întoarce să-ți dezechilibreze starea de bine.

M-am apropiat de Franța, de limba și de cultura ei, încă de la vîrsta preșcolară. Mama mea a fost profesoară de franceză și am avut mereu în jurul meu „materiale”.

În măsura în care mai este cunoscut unor vorbitori de azi (tot mai puțini, probabil), cuvîntul coz se asociază cu basmele copilăriei, readucînd în memorie aproape inevitabil sintagma frumoasă coz.

A lăsa acest proces la discreția unor algoritmi care optimizează pentru engagement, nu pentru adevăr, mi se pare o formă de abandon.

În 2016, Rubio l-a numit pe Trump „un escroc” căruia nu i se pot încredința codurile nucleare. Acum, Rubio este șeful diplomației lui Trump.

Pe vremea asta de cod roșu, în Obor e pustiu, sînt doar doi oameni la coadă la mici. Ce mă voi face fără micii mei dragi, fără Obor?

Teoretic, oricine putea face mărțisoare. Cu autorizație sau nu. Profesioniste sau nu. Urîte, uneori de-a dreptul hidoase, sau frumoase, mai curînd dintr-o fericită nimereală.