PE CE LUME TRĂIM

Problema este că nevoia de finanțare a României a ajuns să fie enormă. Doar un exemplu: anul trecut, statul român a împrumutat din țară și de pe piețele financiare internaționale echivalentul a 265 de miliarde de lei.

Lucian Pahonțu nu e primul șef al unei instituții publice din România despre care apar dezvăluiri deranjante. Dacă lucrurile merg bine, nu va fi nici ultimul.

Încă îmi amintesc intrarea pavată cu faianță verde-smarald, rafturile înalte de lemn închis la culoare, ticsite cu cărți pînă în tavan, și exemplarul decolorat din Alice în Țara Minunilor pe care l-am luat cu mine acasă.

Avem nevoie de un scurt excurs istoric. Un excurs menit să scoată în evidență faptul că așa-numitul „suveranism american” se confundă, pînă la un punct, cu atît de des invocatul „excepționalism american”.

Expresia la botul calului nu este greu de înțeles: chiar dacă experiența deplasării cu calul sau cu trăsura nu mai este una cotidiană, avem suficiente reprezentări culturale ale felului în care o persoană bea sau mănîncă ceva în picioare, pe fugă.

Dacă te-ai îndoit vreodată de existența lui Dumnezeu, să știi că dovada o constituie faptul că încă funcționăm, că încă existăm, că încă nu am dispărut, pentru că nimic nu ne justifică, altfel, existența.

Oamenii pot avea nelămuriri în privința IA la nivel abstract, dar înțeleg o factură mai mare la energie electrică, o amenințare la adresa aprovizionării cu apă și o instalație industrială care promite puține locuri de muncă locale permanente.

Era cald afară, oameni ciorchine pe holuri. Toți cu probleme pe care părea că nimeni n-o să le descîlcească vreodată. Dacă aștepți, începi să povestești, că așa e la cozi de cînd lumea.

Înotul mai în larg era, indiscutabil, o sursă de libertate. Dar odată cu el am descoperit și alte asemenea surse. Accesibile pe uscat.

În tentativa de a da șefului statului o aură de strateg, purtătorii săi de mesaj mai lasă să se înțeleagă uneori că Nicușor Dan ar avea un fel de plan grandios în numele căruia sacrifică aproape totul.

În ziua următoare, a sunat la uşă Bill Murray. Mi-a cerut o şurubelniţă. Culmea e că eu chiar am în casă aşa ceva.

În dimensiunea sa fundamentală, boala în discuție este cea care a cuprins, de ceva timp, tot spațiul civilizat al omenirii, bineînțeles cu intensitățile, specificitățile și nuanțele de rigoare: suveranismul, MAGA și Trump constituie niște manifestări pute

Recentul „scandal al merdenelelor” a dat prilej Institutului de Lingvistică din București să transmită un mesaj simpatic în care se atrăgea atenția cu umor asupra faptului că norma actuală impune forma adaptată croasant.

Dacă singura cale prin care îi facem pe elevi să învețe ceva este să-i amenințăm cu o notă, problema nu este numărul disciplinelor de examen. Problema este mentalitatea pe care școala însăși a ajuns s-o producă.

Asistăm astfel la un efect global neașteptat al „trumpismului”: un guvern care se aliază cu cea mai coruptă administrație din istoria Americii riscă să se expună la contestări interne.

Undeva în Maramureș, cam pe acolo pe unde se agață harta în cui, cum ne învățau pe noi la ora de geografie, există o mică haltă, în care trenurile încă opresc de patru ori pe zi.

La capătul digului din Mangalia, din vremea copilăriei mele, era un carusel. Cu clasicii călușei. Devenise deja un ritual să ne dăm în el de fiecare dată după ce ne întorceam de pe dig.

Criza energetică prin care trece România ne oferă o serie de revelații. Acum am putut vedea defectele de funcționare nu doar ale sistemului energetic, ci chiar ale României.

Intervențiile brutale ale statului în viața partidelor, tentativa de a le omogeniza într-o pastă indigestă și incapabilă să opună rezistență încep să semene tot mai mult cu o strategie de rusificare lentă și neasumată a ansamblului politico-instituțional

Mi-am petrecut mare parte din anii scurși după ce m-am mutat într-o Capitală complet străină, vizînd o carieră în televiziune, într-o singurătate pe care puteai s-o tai cu cuțitul.

Ştiam din anii precedenţi că lumea prefera să mai spună cîte o glumă în astfel de situaţii, pentru a detensiona atmosfera. Acum, linişte deplină şi frunţi crispate, aplecate îndîrjit deasupra hîrtiilor.

Lucrările de specialitate continuă desigur să folosească termenul zen în accepțiile sale istorice, religioase și culturale. De mai mulți ani se observă însă utilizarea lipsită de rigoare a cuvîntului.

Profesorii vin după un an greu, după schimbări succesive, după creșterea normei și după încă o porție consistentă de birocrație. Și da, există cursuri proaste, repetitive, făcute doar pentru certificate.

Administrația președintelui american Donald Trump este deosebit de ostilă față de Mamdani, care a devenit un caz-test pentru genul de agendă progresistă orientată către oameni pe care republicanii (și mulți democrați) o condamnă ca fiind incompatibilă cu

Te poți îndrăgosti de o casă așa cum ți se întîmplă cu un om. Nu știi de ce sau cum, e pur și simplu ceva inexplicabil și inevitabil, care te atrage acolo.

Intratul în apă, însă, în vremea copilăriei, avea loc tot conform unui ritual. După un număr de ședințe de rumenit pe-o parte și pe alta, cam la vreo 40 de minute de la sosirea pe plajă, se dădea semnalul plonjatului în mare.

Evenimentul din județul Cluj, unde niște exaltați au atacat o ambulanță, e frustrant, îngrijorător și aproape imposibil de evitat pe viitor.

Mulți dintre cei care călătoresc sînt nervoși, ridică vocea, nu au răbdare ori sînt deja certați și întrerup tăcerea densă dintre ei cu comentarii pasiv-agresive.

Un public mediu, oricît de mare şi de entuziast, nu va reuşi să-şi impună valorile, pe termen lung, în componenţa axiologică a amintitului canon.

Exemplele de mai sus arată însă că statutul său nu este de simplu regionalism popular, ci de cuvînt folosit în registrul colocvial-argotic, cu clare intenții expresive, peiorative și ironice.

Mai mult, între figurile mitului vorbește despre „cuantificarea calității”: tentația de a transforma calitatea în cantitate, ca să facem realitatea mai ușor de judecat.

În iunie 1976, Portugalia a organizat primele alegeri democratice din istoria recentă. Puțini au fost surprinși cînd António Ramalho Eanes a cîștigat președinția.

O privire aproape copilărească coboară peste lume și prilejuiește marea întîlnire dintre ieri și azi, dintre greutate și fragilitate.

Era o conviețuire cu marea și cu zbuciumul ei: deloc ușoară. Marea ți se insinua în gînduri și-n simțiri subtil, dar hotărît. Era acolo, pe fundal, dar ca și cum ar fi fost în cameră.

Este discutabilă în sine ideea că Guvernul Bolojan a luat cu adevărat măsuri de austeritate, dar politicienii care astăzi se află în afara guvernării sînt atrași de sonoritatea termenului care aduce aminte de criza economică din anii 2009-2010.

E de-a dreptul curios cum un Legislativ plin de suveraniști, naționaliști exaltați și patrioți de toate nuanțele nu se gîndește totuși să înființeze o comisie care să investigheze serios cum am ajuns în situația de victime ale crizei climatice.

Ne place să credem că, dacă ne mai gîndim puțin, vom afla un răspuns. Lucrurile de acest fel pe care nu ni le putem explica logic sînt întotdeauna mecanisme ale creierului de a se proteja de suferință.

Totuşi, gîndul nu îmi era la învăţat. În Timişoara debutaseră extraordinarele evenimente ce urmau să determine prăbuşirea regimului Ceauşescu.

Umorul este produs de absurditatea enunțului imposibil de transpus în imagine, dar și – la un nivel chiar mai accesibil – de încălcarea unor tabuuri, a unor reguli sociale.

Există printre noi oameni cu un nivel intelectual atît de scăzut, încît educația nu mai poate face nimic. Iar ei sînt majoritari.

Dacă vrem cu adevărat să fim siguri că IA contribuie la binele comun, și nu doar la sporirea profitului și a puterii, trebuie să-i scoatem pe inginerii și pe dezvoltatorii IA din laboratoarele lor timp de o lună.

Pînă la urmă tot am cedat nervos, uitîndu-mă la pozele de pe FB și Instagram ale oamenilor plecați într-o vacanță binemeritată, de altfel, prin insule cu mări turcoaz.