PE CE LUME TRĂIM

Nu sînt mulți indicatori economici care să aducă prea multe motive de optimism pentru anul 2026.

Ce vrea România? Sigur că ar vrea ca lucrurile să nu se schimbe – protecție americană, bani europeni și granița rusă cît mai departe.

La noi, Crăciunul e universal văzut ca un moment de petrecut în familie, în care e aproape inacceptabil să nu ai brad, casa împodobită sau cozonac pe masă.

O știm cu toții: democrația are (și) vulnerabilități. Ne enervăm de aceea pe ea uneori și, în clipe de nesăbuință, devenim capabili să facem afirmații stupide despre sistemul liberal.

Poezia lui Valery Larbaud intitulată La neige reprezintă un experiment remarcabil de scriitură plurilingvă, care amestecă mai multe limbi europene.

Vrem programă cu dichis, Să facă omul deschis, Să le placă la copii, Să-i deprindă a citi.

Presupun că cineva, undeva, i-a solicitat unui model de IA să genereze cîntece de iarnă și de Crăciun care să evite subiecte „controversate”, precum iubirea divină și cea umană.

Dimineața, după ce mă ridic din pat, merg în bucătărie cu telefonul ăsta legat de mînă. Înainte de a face orice, „mă informez”.

Vedeam acolo petreceri de revelion, cu doamne îmbrăcate-n rochii cu paiete și cocuri uriașe, cu domni rubiconzi dornici de băutură, dar cu frica nevestelor și a șefilor.

Încă părem să credem în puterile magice ale unei instituții ale cărei atribuții sînt destul de clar delimitate.

Crăciunul poate însemna amintirea unor părinți care nu mai sînt ori reuniuni care abia aștepți să se termine, copii deja mari care nu mai vor să rămînă acasă sau o singurătate și mai vocală, de-a dreptul isterică.

Amănuntul demonstrează, fără echivoc, faptul că o dictatură bolșevică evoluează identic în orice spațiu geografic s-ar manifesta ea și în orice circumstanțe mentalitar-identitare i-ar fi oferite ca decor.

În lista ornamentelor de Crăciun a rămas înscrisă beteala pentru brad, pe care magazinele online o recomandă într-un mod mai mult sau mai puțin fericit.

Nu îmi amintesc să mai fi fost, între ultimii foarte mulți ani, unul atît de plin de evenimente și de schimbări în învățămînt ca acesta care tocmai se încheie. Este momentul bilanțului.

SSN-ul lui Trump oscilează isteric între triumfalism și anxietate declinistă. America este cea mai mare națiune din istorie; America e invadată. Cîștigăm; pierdem totul.

După ce facem piața, ne oprim în noul food court de mall din mijlocul Oborului, gîndit mai degrabă pentru corporatiști și hipsteri decît pentru oborenii obișnuiți.

Pe plic scria, simplu: Moș Crăciun. Nu era menționată nici o adresă. Dar nu mă îndoiam că avea să ajungă unde trebuia.

Așa cum erau greu de explicat motivele pentru care nu se făceau autostrăzile, la fel de inexplicabilă a fost și dinamica relativ rapidă pe care am descoperit-o la construcția de autostrăzi.

N-am nici un sfat de dat noului primar, sper doar să văd un pic de personalitate într-un oraș despre care continui să cred că trăiește ignorîndu-și administratorii.

Am plecat din Chișinău strîngînd în suflet nu doar autorii – cu care am împărțit zile cu soare filtrat prin miere și nenumărate crizanteme albe, primite de la elevi –, ci și fetele-voluntare FILIT.

Autenticitatea devine, în ultimă instanță, rezultatul unui efort imaginativ, al unei incursiuni cerebrale în spațiul imediat (și nu al unei „mulări” vizuale plate pe tumultul cotidian).

Listele de cuvinte ale autorului ne propun azi amuzante exerciții de recunoaștere: ce ar putea însemna pescouă?

Privită astfel, întrebarea inițială capătă alt sens. Nu dacă putem renunța la teme, ci cum folosim orele de la clasă ca să nu transformăm absența temelor în absența competențelor.

Maică-mea, mult mai ardeleancă decît mine, nu se simte bine dacă nu are o bucățică de slănină „din aia bună” în frigider din care își mai taie din cînd în cînd cîte o feliuță subțire.

Moș Gerilă era varianta comunistă a lui Moș Crăciun. Versiunea laică, aș zice. Dar atunci cînd eram copil nu-nțelegeam distincțiile astea.

Bucureștiul nu e numai urît, dar e și neprietenos. Oamenii de pe stradă sînt încruntați, grăbiți, lipsiți de răbdare, un pic mitocani, un pic triști.

Women Holding Women este un proiect al spațiului cultural și comunitar Seneca AntiCafe dedicat femeilor, care demonstrează că vulnerablitatea poate coexista cu puterea.

Fataliștii dezvoltă, în contextul mentalitarului lor predeterminist, un soi de resemnare dinaintea viitorului, care, în interpretarea multora, viciază dinamica prezentului.

Lucrurile sînt destul de complicate și pentru că termenul papanaș are două sensuri foarte diferite, care au condus uneori chiar la ideea de a separa două omonime.

Tocmai în ziua în care ar trebui să ne gîndim mai limpede la ce ne ține împreună, școala – locul unde încercăm zilnic să dăm sens ideii de comunitate – e închisă.

Efectele unei păci în Palestina s-ar face simțite mult dincolo de vecinătățile imediate. Cea mai mare parte a radicalismului din lumea islamică exploatează revendicări legate de cauza palestiniană.

Urmăresc cu atenție și îngrijorare cum motanul nostru de doi ani și jumătate împrumută obiceiurile și metehnele vecinilor mei.

Deși decembrie se numea, pe vremea lui Ceaușescu, „Luna cadourilor” și se făcea destul tam-tam în legătură cu asta chiar și la televizor, totuși opțiunile erau limitate.

În opinia antreprenorilor sau a cetățenilor, Europa are nevoie înainte de toate de reducerea birocrației și de mai puțină interferență, chiar dacă mai multă integrare înseamnă armonizare.

Ventilarea emoțională te poate plasa într-o eternă postură de victimă, de om care se plînge mereu, incapabil să gîndească în termeni suficient de raționali ori de practici.

Tocmai aceste virtuți despre care vorbești cu atîta aplomb sînt uneori, prin natura lor rigidă, inflexibilă, limitativă, niște infirmități!

Adesea contemporanii noștri au impresia că instabilitatea, dificultatea de adaptare, moda lingvistică și iritarea față de ea țin doar de prezent, în timp ce trecutul e stabil.

O rugăminte, o solicitare sau o amenințare se înscriu deja într-o zonă periculoasă: cea a limitării libertății de exprimare, ca să nu-i spun chiar cenzură.

Din Groenlanda pînă la Canalul Panama, SUA au devenit un motor al dezordinii internaționale, alăturîndu-se unor țări precum Rusia.

Seamănă cu un ritual aproape tribal, bărbații care dansează în jurul focului pentru a exorciza nu știu ce demoni sau a aduce ploaia. Iar mecanicul e, desigur, șamanul.

Blănurile erau și un soi de moștenire a epocii burgheze despre care oficial se spunea că e de tristă amintire. Dar care, în fapt, era copiată în multe.

De ce nu pot arhitecții să-și educe clienții? Nu e doar o chestiune de lene sau lașitate; adevărul este că clienții nu mai vor să fie învățați, pentru că nu mai există simțul vinovăției.