PE CE LUME TRĂIM

Ce are de făcut Europa? Să privească adevărul în față și, chiar dacă europenii își spun că SUA sînt aliatul UE și că împreună mai au de parcurs un drum lung, realitatea nu mai este aceasta pe de-a-ntregul.

Nicușor Dan ar juca rolul unui fel de Ceaușescu democrat intervenind ca facilitator al discuțiilor despre Orientul Mijlociu și alte subiecte majore din arena internațională.

„Visul american” a ajuns un concept familiar întregii planete tocmai datorită istoriei transatlantice fabuloase care l-a creat. Seriozitatea, rigoarea și principialitatea americană au cucerit lumea.

Expoziția, dedicată părinților și bunicilor noștri, a fost o mărturie a felului în care comunismul a mutilat viețile oamenilor, cu repercusiuni aruncate peste timp, pînă în zilele noastre.

Din categoria mai largă a structurilor consecutive cu valoare superlativă face parte și o formulă pe care civilizația modernă o percepe cu tot mai multă neliniște: să-ți bați copiii!

Societatea actuală, neliniștită și grăbită, cere randament imediat. Vrea diplome care să garanteze posturi și salarii într-un interval predictibil.

În primul rînd, minciunile și ficțiunile nu trebuie să conțină un sîmbure de adevăr; ele trebuie pur și simplu să se răspîndească rapid și să apeleze în mai mare măsură la sentimente decît la rațiune.

„Cît cîștigă un scriitor? E bogat, nu-i așa?” Scriitorul are o vilă cu piscină unde scrie în legea lui?

Indiferent de vremuri, primăvara a rămas anotimpul în care orașul și locuitorii lui fac pace. În care relația lor nu se mai pune în termeni de care pe care.

Nu poți mări taxe în timp ce ascunzi declarații de avere, nu poți reduce sprijinul statului pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de el în timp ce te lupți neconvins și neconvingător cu pensiile speciale.

Anxietatea este un comportament învățat, nu ceva cu care ne naștem. Ce o generează diferă de la o persoană la alta și ține de experiențele de viață ale fiecăruia și de fire.

Îmi amintesc cît de detestate erau, în America și Europa, fascismul și comunismul, antisemitismul și, în general, xenofobia în anii ’90. Aproape că nu reușeai să rostești cuvintele respective în public, temîndu-te să nu fii înțeles greșit.

Structura formulei („de-aia”) presupune că lipsa cozii nu e nevoie să fie explicată: e suficientă o aluzie. Explicația evocată indirect este în mod prototipic o poveste, o snoavă, o legendă.

Autoeducația este un lux. Un lux care presupune timp, resurse, modele, acces la informație, sprijin familial și, nu în ultimul rînd, un anumit tip de capital cultural.

Cînd oficialii guvernamentali acționează pe baza unor convingeri nefondate despre riscurile vaccinurilor, oamenii mor, așa cum au murit copiii nevaccinați din Texas care au contractat rujeola.

Adolescentul este partea aceea din procesul unei sculpturi în care știi că aproape ai terminat, că după ce mai finisezi urechea stîngă și netezești lutul cu puțină apă, pumnul acela de noroi de acum o săptămînă aproape a devenit capodopera de artă la care

Ştiu că, atunci cînd eram, cam ca acum, în prag de primăvară, acolo apăreau brîndușele. Mov-roz, de obicei în pîlcuri. De departe vedeai doar cîte o pată colorată.

Între spirit critic și ură este o diferență importantă, iar ură avem deja în cantități mari, mai ales pe rețelele sociale.

Primarul sectorului 4 pare dependent de simpatiile necunoscuților de prin oraș, fie și numai dacă numărăm articolele pe care și le plătește prin tot felul de publicații.

Ne declarăm contrariați, de-a dreptul uluiți, că persoana respectivă a suportat acel tratament atîția ani, că nu s-a revoltat, că n-a plecat mai repede.

Admit, „conspiraționita” a fost o maladie cronică a umanității din timpuri imemoriale, iar, în momentele de criză, ea s-a acutizat, a luat-o razna.

Adesea vorbim de „cuvinte inexistente” într-un mod impropriu, referindu-ne la faptul că formele respective nu sînt cuprinse în dicționare sau nu au fost nici măcar consemnate în scris, deși circulă în oralitate, cel puțin printre anumiți vorbitori.

Educația românească pare, de ani buni, un domeniu despre care toată lumea vorbește la modul general și pe care aproape nimeni nu-l asumă în concret.

Groenlanda, cu o suprafață acoperită în proporție de 80% permanent de gheață, e puțin probabil să ofere comori neașteptate de resurse.

Copiii citesc în primul rînd pentru poveste. Și nu cred că cei de acum citesc mai puțin decît citea generația mea.

Un băiat din mulțime, pe care nici nu l-am văzut bine, dar care părea politicos, m-a luat de mînă ca să nu pierdem startul la horă. Și ne-am învîrtit, laolaltă cu ceilalți.

Majoritatea covîrșitoare a populației crede nu numai că mergem într-o direcție greșită, dar nici nu are vreo speranță că se va schimba ceva în bine în viitorul previzibil.

Aproape toți am fost întrebați, la un moment dat, cît de mare e durerea pe care o simțim, pe o scară de la 1 la 10. E important pentru ca personalul medical să știe ce măsuri să ia și ce efect au acestea.

Cei afectați de amintita psihoză se cred singurii patrioți ai României, unicii iubitori de țară, ultimii apărători ai integrității naționale.

Termenul bocnă continua să apară în prima jumătate a secolului al XX-lea, în descrierea străzilor din Iași.

„Ceaușescu n-a murit”, cum cîntă Ada Milea, nu pentru că ar mai bîntui instituțiile statului, ci pentru că încă bîntuie mințile.

Chiar dacă Iranul poate evita o confruntare directă cu SUA și chiar dacă valul actual de proteste se va potoli, economia țării se află într-o spirală descendentă.

M-am uitat la serialul Plaha pe Netflix nu atît pentru poveste, realizare și jocul actorilor, ci dintr-o curiozitate pur jurnalistică.

Stăteam pe lîngă Piața Romană pe atunci și vedeam mereu cetele de puști și puștoaice, cu patinele pe umeri, îmbulzindu-se în stația lui 331.

Directorii și angajații din sectorul public au intrat în alertă odată cu apariția proiectului de lege, astfel că mulți dintre ei caută „alte modalități”, adică soluțiile cele mai puțin dureroase pentru a reduce cheltuielile salariale cu 10%.

Bolojan ar putea fi o marcă bună de teflon. Nu se lipește nimic de el, dar, incapabil să primească feedback, nici el nu aderă la nimic altceva decît la propriile convingeri.

Nu sînt uitate vocile critice din cap, cele care refuză să tacă, pe care le auzim încontinuu și care, de fapt, nici nu sînt ale noastre, n-au fost niciodată – le recunoaștem imediat după felul în care ne spun „doar atît poți, nimic mai mult”.

A fi copil în era ceaușistă constituia un calvar. E bine de reamintit acest lucru nostalgicilor și mai ales „nostalgicilor fără cauză”, adică acelora care „regretă” comunismul fără a fi fost măcar născuți la vremea respectivă.

Pentru cei mai tineri, de exemplu, pare să existe o diferență netă între termenii film și serial. Cei mai în vîrstă păstrează încă în memorie sintagma film serial, care asocia cei doi termeni.

VAR-ul nu judecă, nu creează sens, nu își asumă riscuri. Verifică. Confirmă sau infirmă o decizie deja luată.

Această moralitate e vulnerabilă în fața următoarei obiecții: dacă toată lumea ar face la fel, acționînd în interes propriu, ne-ar merge tuturor mai rău.

Toți purtau în piept niște cocarde tricolore cu chipul lui Eminescu, cel serafic, din tinerețe, și deasupra chipul lui Șoșoacă, de două ori mai mare și mai vizibil.