PE CE LUME TRĂIM

Uneori PSD se mai dă la o parte. Dar și cînd o face, revine, mai puternic și mai cinic, cu și mai multe șinșile.

Dacă mă întrebați pe mine, să lăsăm oamenii la mila boților e nu doar imoral, ci și sfîșietor de trist, semnul unei societăți care se autodegradează.

Revin asupra temei educației, întrucît citesc, aud, văd lucruri înspăimîntătoare legate de învăţămîntul românesc. Profesori insultaţi, agresaţi ori bătuţi de-a binelea de elevi și părinți deopotrivă.

Atestările de acum cinci ani păreau să indice o adaptare a cuvîntului ca substantiv neutru; aceasta a fost opțiunea dicționarului, în care se consemnează forma de plural chatboturi.

Adevărata reformă a admiterii nu aș începe-o neapărat cu examenul. Ci cu licee care oferă condiții comparabile, profesori buni, siguranță, resurse și trasee educaționale credibile indiferent de adresă.

„Americanismul, nu altruismul eficient.” Acesta este un nou slogan lansat pe X de către Departamentul de „Război” al SUA.

Autorul pentru copii care nu știe să se promoveze, care e mai discret din fire (sau mai timid) are de pierdut față de cel cu calități de showman pe Internet.

Balonzaidul era haina ideală de trecere. Era și o uniformă: îi făcea pe posesorii lui să se piardă într-o mulțime gri, destul de ștearsă.

Nemulțumirile europenilor sînt legate de creșterea costului vieții, de nivelul chiriilor pentru locuințe, de condițiile din școli și universități, care îi nemulțumesc pe elevi și studenți.

Aceiași oameni care văd imigranți nerecunoscători aruncînd cu bolovani în vitrinele magazinelor Louis Vuitton sînt nemaipomenit de încîntați de victoria Listei Studenților din Serbia, văzînd în ea un fel de model de rezistență civică și politică.

Dosarul Colectiv 2, în care familiile au reclamat condițiile improprii din spitale și modul în care au fost trimiși răniții la spitalele din străinătate, a fost clasat și redeschis ultima oară în martie 2025.

În anumite împrejurări euro-americane, am preferat să-mi ascund identitatea românească, pentru a nu fi relaţionat cu flăcăii moldo-vlahi, aciuaţi pe meleagurile unde aterizasem din raţiuni, evident, diferite de ale lor.

Expresia a face mușama a fost abandonată pentru că i se crease un înlocuitor cu același sens: verbul a mușamaliza, curent și astăzi.

La urma urmei, nu sîntem decît oameni obișnuiți. Și totuși, cît de repede ajungem să împărțim lumea în „noi” și „ei”!

Dacă o cultură promovează IA ca pe o mană cerească superinteligentă și binefăcătoare, pericolele asociate cu crearea ei (cum ar fi agenții IA care nu acționează în interesul nostru) devin mai probabile.

Ieșisem într-o seară să mă plimb printre case, să respir, să văd apusul peste dealuri, frumos, și cînd mi-am dat seama că sînt singurul om de pe stradă m-a apucat frica.

Bunicii aveau încredere în mine și-mi dădeau această nemaipomenită însărcinare: de a le aduce, în bună stare, pîinea zilnică.

Ilie Bolojan pleacă de la Palatul Victoria lăsînd în urmă mai multe lucruri. Primul și cel mai important este o economie în recesiune.

Pe rețelele de socializare mai găsim sute ca Nara Smith: tinere care se înscriu în tiparele soției tradiționale (trad wife), de femeie casnică, cu mai mulți copii, deseori conservatoare și religioasă, mîndră să-i lase soțului rolul de cap al familiei și u

Nici părinții nu sînt străini de vicierea autorității profesorale, prin intruziunile lor nefirești în procesul de formare a copiilor, părinți dornici să transforme atmosfera școlară într-o feerie bucolică, uitînd că educația se face prin efort și sacrific

Acolo unde derivatul în -iot dubla un sinonim mai vechi, valoarea sa a fost de la început una ironică, glumeață.

Funcția de director nu este un drept cîștigat prin vechime. Nici prestigiul unei școli, nici reputația celui care o conduce nu trebuie să-l scutească de evaluare.

Scopul științelor sociale nu este acela de a măsura lumea așa cum este, ci de a explica de ce este așa și cum ar putea fi altfel.

Îi povestesc exact ca unui copil, deși știu că am de-a face cu un copil pierdut. Se uită la mine sceptic, dar mă ascultă. Nu mă crede.

Drumul pînă acolo avea sens, fie că s-ar fi petrecut cu mama, cu care vorbeam tot timpul și care îmi explica, non-stop, lumea. Fie că ar fi fost cu tata, care nu dezerta niciodată de la mitologia noastră comună, pe care o updata încontinuu.

Dacă nu ai mîncat salam cu soia, dacă ai un nume străin alături de cel neaoș, dacă ai lucrat mai mulți ani în instituțiile europene, oricare din aceste condiții te poate arunca din politica mare românească. 

România e victima unei combinații nefericite de cinism și amatorism politic la care putem adăuga și un soi de criză de identitate provocată de contextul extern.

Cu algoritmul lor, rețelele de socializare recompensează exact furia, umilirea, cruzimea, șocul. Cercetările despre discursul instigator la ură arată că mediul digital facilitează dezinhibiția și diminuează totodată empatia și responsabilitatea față de ce

Oamenii și-au pierdut busola, aderînd, cu priviri rătăcite, fie la unul, fie la altul dintre polii distructivi și – atenție, pe termen mediu, dacă nu scurt de-a binelea! – autodistructivi.

Analizînd discuțiile iscate în jurul formei supat, prima observație pe care o putem face este că modul de utilizare a limbii îi preocupă și îi pasionează pe mulți vorbitori de română, ceea ce e foarte bine.

Un ocean de ură și resentiment se cocoață apoi pe convingerea deținerii unui adevăr mai presus de cunoașterea factual-științifică.

Chiar dacă pare că Iranul ar putea susține acest conflict pentru mult mai mult timp, liderii iranieni trebuie să ia în considerare prețul pe care îl plătesc pentru asta.

Deși ascensiunea IA va fi cu siguranță una dintre prioritățile agendei lor, restabilirea încrederii în tehnologie necesită, de asemenea, protejarea Internetului deschis.

Sînt un mare fan al tîrgurilor și bîlciurilor de pretutindeni, e aici o veselie kitsch, dar cumva autentică, o lume pestriță.

Frigul devenise normalitatea. Pe atunci, aceasta nici nu ni se părea ceva deosebit, neobișnuit. Locuiam, practic, într-o hrubă și trebuia să supraviețuim.

Times New Roman sugera zilele trecute că nominalizarea lui Gheorghe Hagi pentru postul de premier ar fi o soluție care ar rezolva măcar o problemă. Aceea a Naționalei de fotbal, aflată zilele astea în zodia penibilului.

E sfîrșit de septembrie și am pornit spre NOD, un festival literar tînăr, aflat la a doua ediție, care-și propune să reunească în inima țării atît scriitori și cititori, cît și profesioniști din lumea editorială.

Ce nu înțelege și nici nu va înțelege vreodată Trump este că măreția (atît de des invocată) a Americii a venit, în ultima sută de ani, din controlul (prosper) manifestat de Lumea Nouă asupra mapamondului.

Constatăm că există și soluții mult mai proaste. În primul rînd, observăm tentația de a-l traduce pe language din original prin limbaj, ceea ce aduce în sintagmă două substantive – model și limbaj.

De cîteva zile citesc despre revolta liceenilor francezi. Dar, pe măsură ce citesc, am impresia că aflu tot mai puține lucruri despre Franța și tot mai multe despre cei care scriu despre ea.

Bogat în ceremonii, dar sărac în substanță, summit-ul mult așteptat dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez, Xi Jinping, a fost o dezamăgire.

Prietenul meu e un excursionist solitar. Îi urmăresc postările, de obicei nu scrie nimic, nici o impresie de călătorie, decît numele locului în care a ajuns și pune cîteva poze reprezentative.