PE CE LUME TRĂIM

Ilie Bolojan pleacă de la Palatul Victoria lăsînd în urmă mai multe lucruri. Primul și cel mai important este o economie în recesiune.

Pe rețelele de socializare mai găsim sute ca Nara Smith: tinere care se înscriu în tiparele soției tradiționale (trad wife), de femeie casnică, cu mai mulți copii, deseori conservatoare și religioasă, mîndră să-i lase soțului rolul de cap al familiei și u

Nici părinții nu sînt străini de vicierea autorității profesorale, prin intruziunile lor nefirești în procesul de formare a copiilor, părinți dornici să transforme atmosfera școlară într-o feerie bucolică, uitînd că educația se face prin efort și sacrific

Acolo unde derivatul în -iot dubla un sinonim mai vechi, valoarea sa a fost de la început una ironică, glumeață.

Funcția de director nu este un drept cîștigat prin vechime. Nici prestigiul unei școli, nici reputația celui care o conduce nu trebuie să-l scutească de evaluare.

Scopul științelor sociale nu este acela de a măsura lumea așa cum este, ci de a explica de ce este așa și cum ar putea fi altfel.

Îi povestesc exact ca unui copil, deși știu că am de-a face cu un copil pierdut. Se uită la mine sceptic, dar mă ascultă. Nu mă crede.

Drumul pînă acolo avea sens, fie că s-ar fi petrecut cu mama, cu care vorbeam tot timpul și care îmi explica, non-stop, lumea. Fie că ar fi fost cu tata, care nu dezerta niciodată de la mitologia noastră comună, pe care o updata încontinuu.

Dacă nu ai mîncat salam cu soia, dacă ai un nume străin alături de cel neaoș, dacă ai lucrat mai mulți ani în instituțiile europene, oricare din aceste condiții te poate arunca din politica mare românească. 

România e victima unei combinații nefericite de cinism și amatorism politic la care putem adăuga și un soi de criză de identitate provocată de contextul extern.

Cu algoritmul lor, rețelele de socializare recompensează exact furia, umilirea, cruzimea, șocul. Cercetările despre discursul instigator la ură arată că mediul digital facilitează dezinhibiția și diminuează totodată empatia și responsabilitatea față de ce

Oamenii și-au pierdut busola, aderînd, cu priviri rătăcite, fie la unul, fie la altul dintre polii distructivi și – atenție, pe termen mediu, dacă nu scurt de-a binelea! – autodistructivi.

Analizînd discuțiile iscate în jurul formei supat, prima observație pe care o putem face este că modul de utilizare a limbii îi preocupă și îi pasionează pe mulți vorbitori de română, ceea ce e foarte bine.

Un ocean de ură și resentiment se cocoață apoi pe convingerea deținerii unui adevăr mai presus de cunoașterea factual-științifică.

Chiar dacă pare că Iranul ar putea susține acest conflict pentru mult mai mult timp, liderii iranieni trebuie să ia în considerare prețul pe care îl plătesc pentru asta.

Deși ascensiunea IA va fi cu siguranță una dintre prioritățile agendei lor, restabilirea încrederii în tehnologie necesită, de asemenea, protejarea Internetului deschis.

Sînt un mare fan al tîrgurilor și bîlciurilor de pretutindeni, e aici o veselie kitsch, dar cumva autentică, o lume pestriță.

Frigul devenise normalitatea. Pe atunci, aceasta nici nu ni se părea ceva deosebit, neobișnuit. Locuiam, practic, într-o hrubă și trebuia să supraviețuim.

Times New Roman sugera zilele trecute că nominalizarea lui Gheorghe Hagi pentru postul de premier ar fi o soluție care ar rezolva măcar o problemă. Aceea a Naționalei de fotbal, aflată zilele astea în zodia penibilului.

E sfîrșit de septembrie și am pornit spre NOD, un festival literar tînăr, aflat la a doua ediție, care-și propune să reunească în inima țării atît scriitori și cititori, cît și profesioniști din lumea editorială.

Ce nu înțelege și nici nu va înțelege vreodată Trump este că măreția (atît de des invocată) a Americii a venit, în ultima sută de ani, din controlul (prosper) manifestat de Lumea Nouă asupra mapamondului.

Constatăm că există și soluții mult mai proaste. În primul rînd, observăm tentația de a-l traduce pe language din original prin limbaj, ceea ce aduce în sintagmă două substantive – model și limbaj.

De cîteva zile citesc despre revolta liceenilor francezi. Dar, pe măsură ce citesc, am impresia că aflu tot mai puține lucruri despre Franța și tot mai multe despre cei care scriu despre ea.

Bogat în ceremonii, dar sărac în substanță, summit-ul mult așteptat dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez, Xi Jinping, a fost o dezamăgire.

Prietenul meu e un excursionist solitar. Îi urmăresc postările, de obicei nu scrie nimic, nici o impresie de călătorie, decît numele locului în care a ajuns și pune cîteva poze reprezentative.

Am moștenit destule haine. Paltoane și pardesie cu atît mai mult, căci erau cel mai greu de găsit. Și, de altfel, destul de scumpe.

Banii „frumoși” pot fi economisiți în cutii de pantofi sau sînt cei cu care unii politicieni cumpără tablouri, case, ceasuri sau mașini pentru a li se pierde urma.

Autorii acestor teorii insistă că nu putem face nici o diferență între Statele Unite și dresura de găinari locali pe care o încearcă ambasadoarea-influenceriță trimisă de administrația Trump la Atena.

Poate tocmai pentru că cititul în sine e o activitate solitară, simt uneori nevoia să mă văd față în față cu alți oameni și să ne împărtășim părerile.

Documentul are valoare testimonială pentru cititorul prezentului, lucru pe care nu l-aș fi intuit în clipa redactării povestirii.

În română unele adjective etnice (indicînd apartenența unei persoane sau a unui lucru la un anumit popor, la o națiune sau la un grup etnic) pur și simplu nu se pot combina cu anumite substantive.

Școala trebuie să pună limite, dar trebuie și să-i învețe pe elevi ce înseamnă să discuți limitele. Să deosebești regula de obediență, decența de uniformizare, apartenența de conformism.

Europa se poate lamenta și sta pe margine, sau se poate folosi de acest prilej pentru a deveni o putere geopolitică. Dar asta necesită apărarea propriilor interese.

Ziua mea de naștere e în septembrie, a doua dintre lunile mele preferate, după luminoasa și promițătoarea lună mai. E o lună frumoasă chiar și în București.

Era toamna aurie, caldă și luminoasă în care te puteai pur și simplu bălăci. Chiar dacă pe atunci nu aveai cine știe ce simț al naturii, te bucurai instinctiv.

Actorii noștri politici se comportă ca niște clovni bețivi, bătrîni și revanșarzi care nu mai țin minte de ce s-au luat la bătaie.

Mă întreb deseori, în călătorii, de ce la alții „se poate“ și la noi nu. De ce se poate ca orașele să fie făcute pentru oameni, nu pentru mașini, cu transport public fiabil, cu infrastructură pentru persoanele cu dizabilități, cu spații verzi, cu muzee și

„Dragostea” pentru America, invocată de tot mai anemicii fanatici trumpiști, se confundă, în realitate, cu adorația protagonistului pentru sine.

În general, lipsa voită a activității este imaginată, prin metafore și metonimii care s-au schimbat de-a lungul vremii, ca o activitate repetitivă și inutilă.

Să faci treizeci de elevi să lase telefonul, să asculte, să înțeleagă, să încerce, să accepte o regulă, să nu-l umilească pe celălalt, să lucreze împreună – toate acestea nu apar în nici un orar.

Discursul lui Trump despre victimizare a animat multă vreme mișcarea MAGA. Triumful pe care l-a promis în primul său discurs inaugural din 2017 urma să pună capăt „acestui carnagiu american”.

Aș putea să deschid un dom al invalizilor la mine acasă, un muzeu al imobilității. E aici căruciorul cu rotile pliabil pe care l-am folosit de mai puține ori decît m-am așteptat inițial.