Dansul aroganțelor în România interbelică
Aroganțele astea nu se nasc musai din ideologie, sînt ele însele degrabă născătoare de ideologii și legătura dintre ele e mult mai încîlcită decît bietul „scopul scuză mijloacele”.
Aroganțele astea nu se nasc musai din ideologie, sînt ele însele degrabă născătoare de ideologii și legătura dintre ele e mult mai încîlcită decît bietul „scopul scuză mijloacele”.
Multe noroace s-au înșirat în viața unui om, pînă la marele ghinion personal, care s-a mondializat și de care unii leagă, „într-un crescendo”, un șir de evenimente.
În politică, Nicolae Iorga nu s-a ferit de tovărășii mai mult sau mai puțin comice, mai mult sau mai puțin triste.
Inițial, reformă era și de bine, și de rău; însemna și schimbare, și rezistență la schimbare.
Politicienii își cer uneori scuze. Mult mai adesea, însă, își găsesc scuze.
Dincolo de concepte, preferata mea istorică (?) e din amintirile lui Gh. Jurgea-Negrilești.