Poemul Saptaminii

mi-am așezat capul pe pieptul tău fără teama că apropierea ne-ar putea face țăndări pînă să te-ntîlnesc ascultasem dragostea doar în căști

acu 4 ani vorbeam cu mama să mergem la Odessa cum și-a dorit toată viața cum credeam că-și mai dorește și-acum dar numai zicea așa, să fie drăguță

există o ruptură tot mai clară femeia stă întinsă jos 3 x 12 răsuciri de bazin își amintește

Dintre toate cuvintele, numai cele blonde s-au așezat la plajă, pe amintiri dureroase cuvinte frumoase alături de minuni venite din neant, blonde, savuroase și se amestecau cu scoici.

nebunia mea mă îmbrățișează acum, tînjește după buzele mele întredeschise...

...această generozitate despre care de altfel oamenii spun că e monumentală...

Nu am trăit nimic

. O vezi ba șovăind între urechea dinapoi și greabăn, ca un vrej fragil, ba atîrnată de picioare sub nas, ca un luceafăr înmuiat.