Poem

...această generozitate despre care de altfel oamenii spun că e monumentală...

azi ți-aș da toata sarea din mine și un

mentorat despre cum 

să-ți amenajezi viața low budget 

dacă mi-ar servi 

această generozitate

despre care 

de altfel oamenii spun

că e monumentală

mai mult decît o felie de tort de mere însiropată

adica nu mai mult de 8 minute lipicioase

de plăcere 

adică nu mai mult de un mic serviciu pe care mi

l-aș face mie

implicit și ție beneficiarul și contractorul meu

în timp ce disperată

aș tăia orașul în lung și în lat

ca o odaliscă neo-noir

cu soarele în gură să te mușc

cu sacoșa din pînză

care ar trebui să vorbeasca lumii

că citesc presa internațională

si cu pielea de scortișoară

care și ea ar trebui să vorbească lumii

că nu-s de-a locului

dar nu-mi servește

pieptul meu plin

cu aer adriatic 

ar respira tot precipitat

și inima mea tot te-ar jupui

ascultînd-o

și eu aș vrea tot aceleași

lucruri

pe care niciodată nu le cer

aș călca haine și aș coace vinete 

aș pune flori în vază și aș 

aranja arhitectural

lămîi pe tipsii orientale

primite doar de la oameni

care dorm linguriță

ca o femeie 

care împinge orice șansă

în offshore

în timp ce-și face picioarele

spaghetti 

pe bordură

spunîndu-și

to never forget your insignificance

Share