
există o
ruptură tot mai
clară
femeia stă
întinsă jos
3 x 12 răsuciri
de bazin
își amintește
pomeții ascuțiți
peste care trasează
o linie diagonală
cu mîna
și ceva citit
azi cînd nimic
nu era
și nici nu va fi
adaptabil
flexibil
ajustabil
cum spun ziarele
totul trebuie
încadrat într-un tipar
din care lipsesc
frumusețea aleatorie
și adevărul
te provoc
să-mi spui
ce înseamnă tipar
ce înseamnă scop
ce înseamna porto franco
și ce facem cu imperialismul
transparenței
care nu se vede
oricît de aproape
te duci
conjunctural
clar
opac
totul
femeia își pierde răbdarea
e transpirată
e vlăguită
se oprește la 2 x 12
îți încordează picioarele
și
cere o pauza
de luptă cu secolul
din volumul SAREF, apărut recent la Editura Eikon.
