lui nino stratan – poem închipuit din nino
tu ai venit cu nebunia mea de mînă – doar că ea era invizibilă
te auzeam vorbind, încurajînd-o
te vedeam mîngîind-o
și așa mi se părea că ești tu
de ce crezi că ești mai fermecătoare decît altele
acum cînd nebunia mea mi-a luat nu doar balansoarul subtil de memorie
ci tot superbul de căpșuni și fîn, avere de rîs și de glorie...
și cum mai ai obrăznicia dulce-amară să mă judeci?
nebunia mea mă îmbrățișează acum
tînjește după buzele mele întredeschise
după atitudinea mea, ca o făptură care în același timp absolut
se născuse și murise.
acum există ceea ce nu există și nu există ceea ce există
iar tu ești complet altcineva
iar pe tine, în mod nedrept, incorect, e adevărat
te duce de mînă către altul și alții nebunia mea
într-un cerc vicios al nebuniei și nebunilor
care joacă jocuri de noroc, arsură și viață.
vaya sin dios y sin amor
sin camino.
vine o vreme cînd fluturii nopții ne strivesc
cu o aripă sau o antenă, de lampă.
