Bogdan Tataru Cazaban

Gioacchino din Fiore trăiește mistic și profetic mutațiile timpului său: tensiunile crescînde între papalitate și Imperiul germanic, schisma dintre „latini” și „greci”, cruciada, confruntarea cu islamul, conflictele Bisericii Catolice cu diferitele erezii

Distanța între dreptatea lui Dumnezeu și foamea și setea oamenilor este comprimată în actul însuși al compasiunii, al suferinței împreună cu cei care suferă.

Fiul risipitor șovăie să se mai cufunde în răul la care l-a condus înstrăinarea de Tatăl. El se întoarce pentru că și-a atins limita.

Poate mai mult decît orice altă carte de erudiţie istorică, invocînd locuri faimoase pentru manuscrise, cărţi rare sau iconografie abundentă, Saturn şi melancolia reflectă în alcătuirea sa ordinea subtilă a bibliotecii de la care a pornit.

Hristos are puterea de a restaura sănătatea în deplinătatea ei umană, în trup, pe pămînt, dar o și susține lăuntric în perspectiva vieții veșnice.

Părintele Stăniloae a integrat acest dar oferit căutătorilor de Dumnezeu într-o operă în care mulți au văzut, încă din timpul vieții sale, o formă înnoită și aprofundată a învățăturii de credință.

Experiența apofatică a unității în opera lui André Scrima este rezultatul unei cercetări din perspectiva problematicii unității atît în plan interreligios, cît și în plan intercreștin.

Fără gramatică nu putea fi înțeles și transmis textul Scripturii. Răspîndirea creștinismului depindea, așadar, de filologie.

Cînd părintele Scrima a trecut la Domnul, acum douăzeci și cinci de ani, lăsa în urma lui o singură carte, Timpul Rugului aprins.

Titlul – Vardar – m-a surprins și intrigat. E o „enigmă” geografică și spirituală, pe care pictorul mărturisește că a preluat-o din învățăturile Sfîntului Paisie Aghioritul.

Pavel nu este judecat de atenieni, ci invitat să le vorbească; e un străin care-i intrigă, nu unul de-al lor care-i incomodează; poate vorbi liber despre ceea ce crede.

Francisc a fost un mare comunicator, cu o irezistibilă spontaneitate, franchețe și forță de esențializare, fără să evite cuvintele tari.

Pătimirea Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos este făgăduință a slavei și lecție de răbdare.

Lazăr nu este numai o oglindă pentru ceilalți, ci și un personaj pe care creștinii doreau să și-l imagineze dincolo de apariția sa miraculos statuară.

Toate glasurile firii tăcute, într-un geamăt uriaș, încearcă, zadarnic, să se ridice, să străbată nemărginirea pînă la picioarele tronului Celui care și-a întors fața de la făptura care l-a trădat.

Grigore cel Mare avea să fie printre foarte puținii Părinți ai Bisericii cărora le-au fost atribuite liturghii.

Singurul bogat despre care se spune în Evanghelii că s-a mîntuit este Zaheu vameșul.

Giotto găsește soluții spectaculoase pentru ingredientul esențial al scenei: respingerea duhorii cadaverice.

E proba că un astfel de demers poate fi susținut competent în cultura noastră și totodată un semn de rară continuitate.

Astfel, în cateheza de la Ierusalim, Lazăr e un simbol al speranței și un semn al puterii lui Dumnezeu de a restaura natura marcată de păcat.

Tema, așadar, rămîne, însă prestigiul lui Lazăr nu ține de memoriile sale apocrife

De pildă, cele trei morți simbolizează – spunea Augustin – trei feluri de păcătoși

Creșterea ființei lăuntrice nu e posibilă ca o cursă singuratică nici chiar pentru cei retrași.

O privire istorică poate discerne dinamica felului în care sfinții s-au manifestat și au fost receptați de-a lungul secolelor.

Un scurt capitol este dedicat trecerii pragului unei biserici sau, mai bine zis, trecerii pe sub poarta acesteia

Pentru fiecare dintre noi, sensul istoriei se află în alegerea pe care o facem.

Ieronim era renumit pentru erudiția sa, pentru rigoarea filologică, pentru neostoita muncă de traducere și de explicare a Scripturilor.

Anul acesta, ctitoria mitropolitului Ioanichie, cunoscută sub numele emblematic de Stavropoleos, împlinește trei secole.

Odată trecut pragul bazilicii, privirea este irezistibil atrasă de reprezentarea singulară a Răstignirii din absida altarului, în centrul unui fastuos decor din ramuri de acant, pornind în expansiune de la picioarele Crucii

A fi în pragul credinței: cînd simți atracția adevărului revelat, dar și neputința de a face saltul esențial al încrederii

O carte-album alcătuită de Alexandru Davidian și publicată în 2019 îmi prilejuiește evocarea pictorului Marin Gherasim, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc deja șapte ani.

După puțin timp, va fi trimis în misiune la Roma, însă decizia imperială de exilare a Sfîntului Ioan Gură de Aur îl va face să rămînă în Occident.