Camelia Burghele

Modernitatea încearcă un antidot pentru această oboseală difuză care canibalizează idealurile comune ale unei societăți și l-a numit, cu un barbarism lingvistic devenit azi un soi de panaceu universal, „socializare”.

Gabriel García Márquez ne învață că insomnia și forma sa ultimă, uitarea, sînt letale, dar și că viața poate fi privită ca o hrană. De cele mai multe ori ca o hrană în sensul cel mai material posibil.

Varianta hippie s-a dezvoltat în jurul brunch-urilor de la țară, cu mîncarea „ca la bunica” și „ca la sat”, întinsă pe ștergare țesute din cînepă și așezată pe iarba verde de acasă, în curțile caselor vechi sau ale conacelor transilvane.