Ce Sens Are

Traversăm o perioadă în care viața merge înainte mai ales din inerție, nemaifiind ghidată de idealuri, entuziasm, speranță. Oamenii merg, dar nu mai știu încotro și, mai grav, nu mai știu de ce merg.

Din dezvoltata Germanie, Spengler avertiza, de la începutul secolului XX, că „la două secole după puritanism, concepția mecanicistă asupra lumii ajunge la apogeu. Ea este adevărata religie a acestui timp”.

Modernitatea încearcă un antidot pentru această oboseală difuză care canibalizează idealurile comune ale unei societăți și l-a numit, cu un barbarism lingvistic devenit azi un soi de panaceu universal, „socializare”.

Cel mai lung campionat mondial din istoria omenirii e un poem cu 104 strofe. Se joacă departe de unde trăiesc, n-am habar dacă e pe bune, fiindcă imaginile de acolo îmi parvin pe un ecran, or, am început să sufăr de stenahoria ecranului.

Umanitatea pare înscrisă astăzi într-un marș forțat, iar biciul eficienței nu-i mai îngăduie popasul în oaza meditației, a reflexivității îndelungate fără rezultate la un click distanță.

Modelul pentru o viață cu sens este dat de dictonul socratic „O viață neexaminată nu merită trăită”.