Îngerii și Tainele
Dacă îngerii veghează la Botez, ei sînt prezenți, de asemenea, la adunarea creștinilor.
Dacă îngerii veghează la Botez, ei sînt prezenți, de asemenea, la adunarea creștinilor.
Dar în vreme ce la Enoh se observa, în primul rînd, cunoașterea adevăratului Dumnezeu, ceea ce se remarcă în cazul lui Lot este practica adevăratelor virtuți.
Melchisedec este preotul acestei prime religii a umanității, care nu se limitează la Israel, ci cuprinde toate popoarele.
Dacă Hristos este de acum înainte centrul istoriei mîntuirii, întreaga lume a îngerilor este lîngă El pentru a-I sluji.
Într-adevăr, comparația dintre Iov și Hristos nu se referă doar la un anumit aspect – la ispitire, răbdare sau suferință.
Așadar, exista, dinspre regină, o parte de curiozitate.