Lot

Dar în vreme ce la Enoh se observa, în primul rînd, cunoașterea adevăratului Dumnezeu, ceea ce se remarcă în cazul lui Lot este practica adevăratelor virtuți.

Cînd Avraam, după ce s-a strămutat din Caldeea în Aram, din Aram în Egipt, a ajuns, în cele din urmă, în țara Canaan, a trebuit să se despartă de nepotul său Lot, „căci averile lor erau multe și nu-i încăpea locul să trăiască împreună” (Gen. 13, 6). Avraam a rămas în colinele Iudeei, iar Lot a coborît în Valea Iordanului: „Și ridicîndu-și Lot ochii, a privit toată cîmpia Iordanului, care, înainte de a strica Domnul Sodoma și Gomora, [...] era udată de apă, ca raiul Domnului” (13, 10). În această regiune, astăzi deșertică, pe colinele Moabului care domină, la est, Marea Moartă, Lot a devenit, printre creștini, obiectul unui cult. S-a descoperit, la Madaba, o biserică închinată lui, cu inscripții adresate „Sfîntului Lot”.

Acest cult este îndreptățit de Scriptură și de Tradiție. Deja Cartea înțelepciunii lui Solomon vorbește de „dreptul” Lot (10, 6). Iisus îl prezintă ca pe un model de credință (Luca 17, 32-33), iar Epistola a doua a Sfîntului Apostol Petru îl elogiază (2, 7). Clement al Romei îi laudă ospitalitatea, credința, încrederea în Dumnezeu. Irineu merge chiar pînă la a vedea în el o prefigurare a lui Hristos. Și dacă Origen găsește totuși excesiv acest lucru, el nu-i face un omagiu mai mic bătrînului patriarh. Biserica îl va număra pe Lot printre martiri și sărbătoarea sa va fi prăznuită pe 10 octombrie. [...]

Dar în vreme ce la Enoh se observa, în primul rînd, cunoașterea adevăratului Dumnezeu, ceea ce se remarcă în cazul lui Lot este practica adevăratelor virtuți. Într-adevăr, Dumnezeu se revelează în două moduri în ordinea naturală. Pe de o parte, El își dezvăluie existența prin providența Sa în lume și, pe de altă parte, își face cunoscută legea prin intermediul conștiinței. Sensul binelui și al răului este înscris în inima omului dincolo de orice revelație pozitivă. Aceasta este învățătura Sfîntului Pavel: „Căci, cînd păgînii care nu au Lege, din fire fac ale Legii, aceștia, neavînd Lege, își sînt loruși lege. Ceea ce arată fapta Legii scrisă în inimile lor” (Rom. 2, 14-15). Iar această Lege este o revelație a lui Dumnezeu, pentru că nu există o morală laică: nu există decît o morală religioasă. Iubirea binelui nu poate avea un alt fundament în afară de voința infinit sfîntă a unui Dumnezeu personal.

Lot ni se înfățișează ca fiind modelul dreptului potrivit acestei legi naturale înscrise în inimă. Și aceasta în două moduri: mai întîi, prin ospitalitate. Lot îi primește pe cei doi îngeri pe care îi ia drept călători, le spală picioarele și le oferă azime. Or, ospitalitatea este una dintre virtuțile fundamentale ale ordinii naturale. Într-adevăr, ea vrea să spună că orice om, ca om, trebuie să fie respectat. Ea semnifică faptul că lumea biologică a raselor și a neamurilor este depășită. Lot practică această ospitalitate pînă la eroism și este persecutat din pricina ei. Astfel, Lot devine patronul ospitalității. De aceea am văzut că Părinții laudă această virtute a sa.  

Lot este și un model de puritate. În această privință, exemplul său are o valoare definitorie, pentru că Sodoma și Gomora au devenit sinonimele perversiunii sexuale. Lot atestă că deja, potrivit ordinii naturale, realitățile iubirii se supun Legii lui Dumnezeu. De altfel, Sfîntul Pavel ne-a învățat, în Epistola către Romani, că pervertirea iubirii era consecința abandonării lui Dumnezeu. Puritatea lui Lot în mijlocul unei lumi impure este, astfel, o mărturie a fidelității lui față de Dumnezeu. Și într-o lume ca a noastră, în care o senzualitate insidioasă subminează o anumită integritate spirituală, exemplul său amintește că, înainte de orice Lege pozitivă, adevărata religie s-a manifestat întotdeauna prin puritate. [...]

Ceea ce apare aici, în cazul lui Lot, este, mai întîi, suferința lui în fața păcatului. Iubindu-L pe Dumnezeu și Legea Lui, vederea păcatului îl mîhnește. Această suferință este cea a sfinților. Prea de multe ori ne obișnuim cu păcatul lumii, încercînd totodată să ne ferim de el. Dar Lot nu se resemnează. „El este cineva care nu s-a obișnuit cu nimic”, am putea să spunem reluînd cuvintele lui Péguy. [...] Și totuși Lot vrea să locuiască printre păcătoși. Nu pentru că ar putea face ceva pentru ei. Lot este expresia unei lumi în care doar mărturia este posibilă.

 

(fragment din cartea Sfinții păgîni ai Vechiului Testament, traducere de Miruna Tătaru-Cazaban, în curs de apariție la Editura Spandugino)

 

Credit foto: Wikimedia Commons

Share