Dorin Bodea

Există o idee seducătoare în discursul despre progres: aceea că el poate fi proiectat și predictibil: dacă avem suficientă inteligență, suficientă strategie și suficient control, putem construi deliberat drumul către dezvoltare.

Nu eșecul în sine produce progres, după cum nici succesul nu este întotdeauna un profesor bun. Ceea ce contează este modul în care interacționează cele două.

Modelul emergent, asociat generației Z, funcționează diferit. El se bazează pe autonomie, feedback rapid, sens explicit al muncii, colaborare și flexibilitate organizațională.

„Sînt foarte ocupat”, „E o perioadă aglomerată”, „E nebunie”, „Simt că nu mai fac față”, „N-am avut timp nici să respir” etc. au devenit formule care aproape au înlocuit saluturile sociale.

Cînd tradiția nu este interiorizată ca responsabilitate morală și sursă de sens, modernitatea rămîne fără un fundament stabil: nu se poate ancora nici într-o etică asumată, nici într-o direcție clară de acțiune.