Cine judecă?
Cineva a spus odată că judecînd pe alții nu pe ei îi definești, te definești pe tine. Să judeci pe altul înseamnă, poate, să te oglindești în el.
Cineva a spus odată că judecînd pe alții nu pe ei îi definești, te definești pe tine. Să judeci pe altul înseamnă, poate, să te oglindești în el.
În etică, dar şi în psihologie morală, lucrăm cu experimente mentale. Experimentele mentale sînt nişte situaţii imaginate, de multe ori stupide sau absurde, care sînt construite într-un anume fel pentru a testa anumite asumpţii.
Aici apare prima concluzie problematică pentru un magistrat: mintea noastră este construită să ia decizii bune pentru noi înșine, nu decizii bune pentru alţii.
Nici unul dintre ei n-avea conştiinţa că sînt monstruoşi prin antisemitismul lor sau prin oroarea la care participau. Toţi îşi construiau o justificare pozitivă cumva, pură, a ororilor.
Dacă această simplă etichetare a evidenţei este considerată judecată, înseamnă că într-un anumit sens judecata este inevitabilă.
A fi colecționar presupune, desigur, să ai capacitatea de a plăti preţul lucrării, ceea ce noi nu aveam în primii ani.