Sever Voinescu

Este de spus că acest „jumătate țăran șiret, jumătate zeu”, după cum l-a descris Peggy Guggenheim, a lăsat în inimile muzelor sale urme mult mai adînci decît au putut ele lăsa în inima lui. Omul era, pare-se, un seducător irezistibil.

Hating Nicușor este, deja, un sport național. Nimic mai sănătos pe cuprinsul rețelelor sociale de limbă română decît să exersezi zilnic lovituri retorice, de palmă, pumn și picior, cu moaca președintelui pe sacul de box.

Părerea mea este că una din marile probleme ale sistemului nostru de învățămînt, școlar și preșcolar, este că vedem copacii fără să vedem pădurea.

Politica a abandonat politețea. Fenomenul, însă, nu e doar politic. La nivel social, vîrsta modernității pe care o trăim vine cu diminuarea politeții și a curtoaziei.

Primul lucru care e de spus apăsat e că nu tot ceea ce nu ne place, nu ne convine, contravine opțiunilor sau valorilor noastre este fake news sau dezinformare.

De la jumătatea anilor ’70 încoace, munca produce din ce în ce mai puțină valoare economică. Principala cauză, o spun experții, este că a crescut enorm ponderea serviciilor în economie. Astăzi, mai bine de jumătate din forța de muncă a omenirii este angaj

În Europa și nu numai, de cîteva decenii, a luat amploare ecoturismul. Așa a apărut ecoturistul. Nu este doar o sincronizare cu dezvoltarea ecologiei, este o nouă vîrstă a omului civilizat.

Dintre toate criticile pe care le-am citit de pe urma acelei întîlniri, rămîn cu o singură întîmpinare cu adevărat importantă: în ce termeni putem vorbi azi despre națiuni și identități naționale în Europa?

Fenomenul e cunoscut și ține, desigur, de imaturitate: cînd ai o problemă mare, legiferezi pînă la absurd în sens contrar.

Pe Goga l-a vrut jos o organizație care se preocupă de antisemitim, pe Păunescu l-a vrut jos o organizație care se preocupă de comunism.

Așadar, ce părere am despre „tentația societății actuale” de a schimba autoritatea intelectuală cu autoritatea tehnică. Voi încerca să nu răspund românește.

Atunci am aflat că o chema Carmen. Dina i-a zis mamei să nu-și facă nici o problemă, că maimuțele sînt sub permanent control veterinar, vaccinate la zi.

Sînt o oglindă, nu o conștiință. Răspunsurile mele nu nasc din convingeri interioare, din experiență trăită sau dintr-o busolă morală proprie.

Tendința puterii judecătorești de a subordona celelalte puteri în stat este un fenomen general, specific actualei vîrste a democrațiilor.

Lumea e pe mîna unora care cred despre ei înșiși că îi sînt stăpîni și îi rescriu regulile de funcționare după regulile în care ei funcționează în viață.

CSM nu e un fel de sindicat care face zid în jurul membrilor săi, deci nu e neapărat „legitim” că CSM îi apără pe magistrați sau, mai precis, nu e deloc „legitim” că CSM îi apără pe magistrați automat, ca un gest reflex, ori de cîte ori apare o critică sa

Capul Verde și-a organizat admirabil neputințele și a oferit o magnifică lecție de luciditate colectivă.

Iorga știa. Știa carte! Pentru că era dintre cei avansați pe drumul cunoașterii. Așa era lumea aceea: cei care știau erau ținuți la mare prețuire de cei care știau mai puțin sau nu știau deloc.

Cineva a spus odată că judecînd pe alții nu pe ei îi definești, te definești pe tine. Să judeci pe altul înseamnă, poate, să te oglindești în el.

Boala și durerea lucrează ca un reglaj – ți se aduce brusc aminte că exiști și altfel decît în reflexie cu ceilalți.

Conferințele Dilema și-au făcut o misiune din a propune moduri sănătoase, folositoare, de confruntare a dilemelor, inclusiv a dilemelor identitare.

Mai mulți nespecialiști au atras atenția încă de la primele incidente că primul caz în care o dronă va lovi o locuință e iminent. E logic să se întîmple.

Dnii Simion, Grindeanu, Bolojan și Ponta se vor înfrunta pentru titlul de „adevăratul conservator” al neamului și vor incanta: „Românaș observator, cine-i cel mai adevărat conservator?”.

S-au împlinit nu demult 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade și, coincidență sau nu, peste puțin timp se vor reuni la București sute de savanți din domeniul istoriei religiilor, într-o adunare de anvergură mondială.

Închiși în cabinetele lor, izolați în lumea politică, năuciți de zvonurile pe care singuri le produc și de conspiraționismul țesut de/despre „servicii”, oamenii politici români pierd foarte repede contactul cu realitatea.

A trebuit să concep un repertoriu comun, în care să-i țin și pe ei interesați în proiect, dar să propunem și o muzică pe gustul publicului mai larg.

În mare, s-a cam impus ideea că tot ce e la „stat” e rău și tot ce e la „privat” e bun. Însă, de cîte ori spui asta, ți se aruncă în față contraexemple.

Muștarul lui Trump a sărit, stîrnit fiind de remarca referitoare la migrație. L-a făcut pe Papa „stîngist” și „slab în materie de migrație”. Muștarul lui Vance a sărit mai teologal: în chestia războiului.

România este singura țară europeană în care Donald Trump are o percepție net pozitivă. În rest, în opinia „popoarelor” din interiorul Uniunii Europene, președintele american „iese pe negativ”, cum s-ar spune.

Poate că mulțimea care L-a întîmpinat cu entuziasm călduros pe Hristos era alta decît mulțimea care L-a însoțit cu entuziasm sîngeros spre Cruce, zic acești istorici.

Tăierea din pix a schemelor de personal, și atît, nu prea seamănă a reformă. Atîta timp cît bugetul public va continua să plătească mult pentru achiziții de proastă calitate nu vom merge prea departe.

România are nevoie de întovărășiri, are nevoie ca oamenii din societatea românească să se strîngă în grupuri și să înceapă să facă politică.

Un creator de haos este cu adevărat eficient numai dacă este pus la treabă de un manager care știe să construiască ordinea.

Fiind atît de importantă valoarea pentru care lupți, pe care o aperi „chiar cu prețul veții”, aceasta nu rămîne un motiv detașat de ființa luptătorului. Dimpotrivă, devine un aliat, devine inspirație.

Dimineața este cu adevărat glorioasă în ordine omenească, este cu adevărat hrănitoare și importantă nu pentru că e un nou început, ci pentru că lumina dimineții face ca tot ce e vulgar și respingător să pară tolerabil.

Și eu îmi aduc aminte de acel Marco Rubio care spunea că nu poate lăsa partidul lui Reagan pe mîna unui escroc ca Trump și că va lupta din răsputeri să nu se întîmple așa o nenorocire.

O națiune ai cărei tineri sînt puși „pe relax” nu vrea să audă altceva decît că munca dăunează grav. Și, în plus, te expune exploatării, ceea ce e oribil.

Dacă aș fi pus să spun repede cărui lider mondial îi merge cel mai bine la acest început de an, aș spune Putin. „Grație” Occidentului.

Criticile la adresa dlui Bolojan venite de la pesedei sau de la peneleii care au fost în guvernele anterioare sînt dezgustătoare.

Aparent, este inutil să declari un „An Brâncuși” într-o țară în care se discută fără oprire despre Brâncuși.

Dar centenarul nașterii lui Paul Gherasim s-a scurs pe nesimțite în anul următor, acesta, în care se împlinesc zece ani de la plecarea marelui pictor.

Cînd Donald Trump insultă militarii non-americani uciși în războaie care nu erau ale lor, dar la care au participat chemați de America și ca aliați ai Americii, atunci te ridici și îi răspunzi.