Risipa Irosire

Practicată „acrobatic”, pe un teren arid, potrivnic generozității, risipa poate deveni o virtute.

Ne-am dorit să trăim mai bine și, într-adevăr, trăim mai bine și pentru că am consumat din ce în ce mai mult și am risipit pe măsură.

Din element de distincție, rezervat elitelor, risipa devine normă, parolă de recunoaștere, vehicul de validare socială, expresia reușitei.

Noi, românii, am putea spune că am descoperit perpetuum mobile al economiei. Adică să trăiești bine fără a produce nimic, fără a munci. Să tot primești bani de la alții pentru a-i cheltui.

La predică, părintele a subliniat că și noi ne asemănăm cu fiul risipitor, pentru că ne cheltuim darul vieții, averea dată de Dumnezeu, în răvășirea în păcate.

Generația „circul foamei” nu prea aruncă mare lucru. Așa au fost obișnuiți, iar la bătrînețe îți schimbi încă și mai greu atitudinile și opiniile.