Doru Castaian

Descoperim ȋnsă deopotrivă că bucuria e cealaltă faţă a durerii. Că ȋn spatele extazului şi acceptării stau ȋntotdeauna melancolia, ȋntristarea şi negarea, şi invers.

Clasele ar putea fi efectiv microclimate democratice ȋn care elevii şi profesorii să fie ȋncurajaţi să practice respectul reciproc şi nu impunerea arogantă căreia i se răspunde cu o gherilă neobosită.

Sfătuirea devine, poate pentru prima dată ȋn istoria omului, integral tehnologică, cu asistenţii virtuali ȋn rolul de duhovnici electronici.

Discutăm pentru a argumenta, adică a lupta cu celălalt pentru putere şi influenţă în sensul cel mai concret.

Aş spune că optimismul e o atitudine religioasă, dar lipsită de orizont metafizic.

Adolescenţa este o invenţie culturală endemică, nu este o noţiune acceptată universal şi au existat mereu culturi care nu cunosc acest termen.

Copiii sînt organisme care evoluează într-un mediu căruia îi înţeleg regulile şi tiparele.