E Absurd

Ce a ieșit? Un mini-volum de proză scurtă, pentru că absurdul e generos și perplex, expresiv și tragi-comic în egală măsură.

Că absurdul nu a scăpat atenției lui Caragiale, se știe. Și în acest exemplu se vădește arta lui de a sugera (cu o ironie amară) lumea răsturnată, anormalitatea societății în care trăim.

Metoda de demonstrație prin reducere la absurd este și un exercițiu didactic altfel rar. Aprinde imaginația, stîrnește acel „Și dacă...?”

Din ce în ce mai încuiat în armurile invizibile ale denotației, limbajul devine, progresiv, din ce în ce mai surd la jocurile de cuvinte, la dimensiunea ludică a comunicării umane, la... umor.

Sisif a ajuns să știe, nu se mai iluzionează cu fantasme ale salvării, a devenit lucid – și în luciditatea lui a găsit cea mai potrivită cale.

Abia eliberați din jugul Epocii de Aur, încă trăgeam după noi reflexe și prejudecăți. Totuși, școala se dezmorțise destul cît să ne permită ca la încheierea anului să ținem un soi de banchet în sala de clasă.

Mița Baston se înmoaie, se transformă în ministreasă de Externe, cu multe panglici și volane, dar fără reacție, pentru că ea nu are o poziție reală.

Absurdul este umbra şi dublul specular al sensului şi, după cum am aflat de la filosofii limbajului, nu există lume ȋn afara sensului.

Cînd spunem absurd, ne gîndim instinctiv la personajele lui Kafka, pentru că ele au devenit emblematice pentru situațiile ilogice.