Esecul Educatiei

De multe ori uităm că cel mai important „element” din sistem este, de fapt, copilul, elevul, un viitor (bun) cetățean în formare.

Nu știam că pentru aproape orice ține de educație este nevoie de dezbatere publică, că oricine are un cont pe o rețea socială devine automat expert în didactică, în curriculum.

Eu sînt printre norocoșii care au o profă alături, care spune că învățăm unii de la alții, poate că, în fond, despre asta este vorba.

Ca ministru, mă preocupă întregul sistem și avem mult de lucru. Ca părinte sînt însă, în general, mulțumit de școala unde studiază fetița mea.

Educația e o investiție consistentă și cu bătaie foarte lungă, nu se poate mișca ceva în ea prin măsuri radicale de azi pe mîine, la fel de dăunătoare ca și cele inerțiale.

Se mai spusese că, deşi se agită tot timpul, ministerul lasă neatinse exact viciile structurale ale sistemului de educaţie.

La școală, învățătorii și profesorii ne-au dus la bibliotecă, unde am primit cărți potrivite vîrstei noastre, așa cum erau ele, în anii ’80.

Şcoala ar trebui să-i învețe pe copii să transforme ceea ce știu în instrument, nu doar într-un spectacol sau într-o poartă de acces către un liceu mai bun.

Le scriu copiilor, proaspăt liceeni, un ultim mesaj: ar fi ideal să citească toată viața, fiindcă prin carte vor reuși multe, vor reuși să traverseze deșertul.