Mircea Dragu

Mă alătur celor care se întreabă dacă experimentăm cu adevărat o criză a masculinității, dacă e corectă ideea că bărbații din ziua de azi traversează un proces de „vulvoficare” și ce consecințe pot avea aceste procese, îngrijorări sau obsesii.

Trăim în epoca post-adevărului, a unui romantism cu note ba New Age, ba neonaziste.

Cum ar fi să fim victimele unui accident și, atunci cînd vine ambulanța sau mașina de pompieri, să specificăm că nu putem primi servicii de specialitate ale cuiva care nu crede în prieteni imaginari, că vrem un om de o credință similară cu a noastră?

Nu putem vorbi despre energie psihică ignorînd absența ei. Indiferent de ceea ce încearcă să promoveze apostolii gîndirii pozitive toxice, depresia nu este o alegere, o atitudine, o consecință a unei mentalități.

O altă modalitate de a căuta ordinea, structura, înțelesul din lumea din jur și, implicit, de a ne proteja de haos este o eroare cognitivă care poartă numele de apofenie.

Maimuța, pe care o suspectez că ar putea fi o purtătoare a unor mesaje rasiste subversive, are și funcția de a susține fie un trabuc, fie un instrument de scris.

Semnalizarea imposturii e o datorie civică, mai ales într-o țară în care avem o lungă tradiție în falsificare.

Primul Război Mondial a fost inițiat și purtat de bărbați care au crescut purtînd ciorapi roz, fapt care nu i-a împiedicat să provoace un conflict soldat cu un număr de victime aproximativ la fel de mare ca acela al populației actuale a țării noastre.