Pe măsuța de la mine de la cabinet, alături de încărcătorul pentru telefon și de cutia cu șervețele igienice specifică profesiei, stau două mici statuete de metal. Una e o bufniță din bronz pe care am primit-o de la o persoană pasionată de filosofie, care a considerat că am ajutat-o la un moment dat, și cealaltă e o maimuță antropomorfizată, un alt cadou, de data asta de la o persoană care mi-a oferit destul de mult în prima parte a vieții mele.
Maimuța, pe care o suspectez că ar putea fi o purtătoare a unor mesaje rasiste subversive, are și funcția de a susține fie un trabuc, fie un instrument de scris. Dat fiind că nu fumez, am ales să pun pe ea un pix de la cafeneaua Landtmann, preferata lui Freud. Freud, mare consumator de trabuc, avea o colecție întreagă de figurine în cabinetul de pe Berggasse. Preferata lui era una care reprezenta un porc spinos. Era talismanul lui, un cadou primit în vizita pe care a făcut-o în SUA. Mica lighioană are legătură atît cu dilema intimității a lui Schopenhauer, care îl obseda pe părintele psihanalizei, cît și cu faptul că Freud a pomenit acest animal în cercul lui de apropiați înainte de călătorie, spunînd că merge în SUA pentru a vedea un porc spinos și pentru a susține niște prezentări acolo. Folosea expresia „a căuta porcul spinos al cuiva“ pentru identificarea obiectivelor secundare care pot ajuta la scăderea anxietății date de urmărirea scopului principal. Se pare că asta a făcut și el, în condițiile în care călătoria peste Ocean, singura, de altfel, efectuată, îi cauza o oarecare anxietate.
Revenind la menajeria mea simbolică, am învestit, la rîndul meu, micile lighioane cu semnificație, și ele sînt un fel de token al modului în care vreau să mă raportez la practicarea profesiei mele (cea de psihoterapeut). Pornesc de la ideea că, indiferent cît de mare ar fi prostia pe care cineva vrea să o comită, se vor găsi oameni care să încurajeze persoana respectivă să facă acel lucru. Vrei să îți bați un cui în cap, să te cațări pe o locomotivă unde riști să te prindă arcul voltaic de douăzeci și șapte de mii de volți, să te urci la volan pulbere de beat, să te iei la bătaie cu un practicant de MMA, să-ți joci casa la păcănele, să-ți bați joc de o relație funcțională, să te droghezi cu jumătate din tabelul lui Mendeleev, să intri într-o sectă, să te apuci de maraton la patruzeci de ani, să-ți donezi averea bisericii, să încerci să urci iarna în teniși și în bluejeans pe vîrful Moldoveanu ș.a.m.d., se vor găsi maimuțe zburătoare care să îți valideze alegerile, care să te susțină în acel demers, chiar să te admire pentru acestea.
Ne poate fi de ajutor să ne amintim că Plutarh ne încuraja să facem diferența dintre prietenii adevărați și măgulitori, acele personaje cameleonice lipsite de propriile valori, dispuse să se schimbe în funcție de context și interes. Am în gînd un astfel de personaj, cineva care azi se bate în piept cu originea evreiască și mîine fraternizează cu extremiștii de dreapta, care e progresistă la micul dejun, centristă la prînz și conservatoare la cină, fără ca măcar să clipească. Măgulitorii pot mima aspectele pozitive ale prieteniei, spune Plutarh în Moralia, dar o fac doar pentru a manipula persoana pe care o vizează. Le lipsește parrhesia, onestitatea în comunicare, franchețea. Ocazional, măgulitorul cronic poate critica, dar o face pe aspecte lipsite de importanță, evitînd să atace zonele relevante pentru omul căruia îi cultivă ego-ul.
Mase de manevră
De ce și de unde maimuțe zburătoare? În psihologia pop se folosește acest termen pentru a denumi indivizii care fac treaba murdară a narcisicilor/abuzatorilor. În procesele de gaslight și de bullying social, maimuțele le oferă suport abuzatorilor în diverse moduri. Pot minți, bîrfi, izola, spiona victima, la fel cum pot apăra, justifica sau minimaliza abuzul. Nu în ultimul rînd, pot încuraja abuzatorul să continue, respectiv victima să rămînă sau să se întoarcă sub sfera de influență a abuzatorului. Termenul de maimuțe zburătoare a fost preluat în psihologie din cartea Vrăjitorul din Oz a lui Lyman Frank Baum. În povestea publicată în anul 1900 apar niște maimuțe (pe care autorul le numește înaripate, nu zburătoare) care, la ordinele vrăjitoarei rele din Vest, îi hărțuiesc pe Dorothy și pe tovarășii ei de drum. Nouăzeci de ani mai tîrziu, Sam Valknin, autor preocupat de subiectul narcisismului, a formulat teoria maimuței zburătoare. Fun fact, el a fost inspirat mai degrabă de un documentar despre maimuțe de pe National Geographic decît de cartea lui Baum, dar lucrurile s-au legat într-un mod care a prins la public.
Iată un exemplu concret de mecanism de tip maimuțe zburătoare în acțiune: atunci cînd un lider al galeriei (de fotbal sau de altă natură) trimite un mesaj în grupul intern de susținători anunțînd că cineva îi contestă ideile în altă parte, aceștia vor tăbărî cu ferocitate asupra oricui, indiferent de temă. Pentru acești oameni nu există filtru moral, e doar interes propriu, fidelitate gregară, răutate ca formă și dovadă de apartenență. Nici o campanie de denigrare (sau de hărțuire) nu ar funcționa fără aceste mase de manevră care sînt stolurile de maimuțe zburătoare. Subliniez ideea că aceste lighioane, pe lîngă abuzul by proxy, au elemente comune cu măgulitorii menționați de Plutarh. Toți dictatorii se înconjoară de astfel de personaje dubioase. Pentru orice Ceaușescu se va găsi un Păunescu, pentru orice Becali un Mihail Neamțu ș.a.m.d.
Antidotul nu se găsește doar la vechii gînditori eleni. Avem o metaforă grozavă, una cu mult tîlc, în basmul „Sarea în bucate”. Împăratul, tatăl a trei fete, sedus de declarațiile măgulitoare ale primelor două, o alungă pe fiica ce îi spune că ea îl iubește „ca sarea în bucate”. Practicarea parrhesiei nu e întotdeauna comodă. Deși în basmul cules de Petre Ispirescu e vorba despre gust sau, ca să păstrăm rigoarea termenilor utilizați, de savoare, hiponatremia (deficitul de sare alimentară) poate cauza simptome ca durerea de cap, amețeală, vomitat, oboseală, crampe musculare, slăbiciune, confuzie, iritabilitate, agitație. În cazuri extreme se poate ajunge la crize epileptice, pierderea cunoștinței, intrarea în comă sau chiar moarte.
La rîndul lui, excesul de zahăr duce la creștere în greutate, diabet tip 2, boli ale inimii și ficatului, carii, varii forme de procese inflamatorii cu efecte negative pe termen scurt, mediu și lung asupra energiei, stării de spirit și sănătății. Dar dopamina noastră, încurajată de campaniile agresive de promovare a dulciurilor, niște veritabile maimuțe zburătoare ale marketingului, uită de multe ori aceste lucruri.
Cine pot fi maimuțele zburătoare din proximitatea noastră? Oricine. Colegi, amici, membri ai familiei. De multe ori, cu puțin ghinion, terapeutul nostru. Sau, cel puțin la fel de grav, cel al partenerei/partenerului, copilului. Ceva mai des, coach-ul specializat în două week-end-uri, trainer-ul de tarabă ș.a.m.d. Am lucrat la un moment dat în terapie cu o persoană care înainte de terapie a renunțat la o carieră profesională mai mult decît onorabilă într-un domeniu mai degrabă căutat, pentru a începe ceva total riscant și care, din păcate, nu a funcționat. A fost încurajată să renunțe la propria carieră de cineva care i-a promis lucruri care nu s-au întîmplat, care i-a luat mulți bani și care a introdus-o într-o schemă mai mult sau mai puțin piramidală care s-a dovedit a fi necîștigătoare. Cînd în cadrul terapiei am pus întrebarea dacă ar putea să ia în considerare posibilitatea să se întoarcă la domeniul în care era specializată, respectiva victimă a gîndirii pseudopozitive a luat întrebarea mea ca pe un afront personal. Aparent, persoana respectivă căuta o (altă) maimuță zburătoare sau soluții-minune, nu sfaturi de bufniță.
Într-o altă situație, într-un grup de specialitate (psihoterapie), o colegă a împărtășit gîndurile și emoțiile legate de experiența avută cu o clientă de care era intimidată, fascinată, de care nu se credea demnă și care părea să o abuzeze emoțional, să se joace cu emoțiile ei și cu buna ei credință. Nu au fost puține colegele din acel grup care au felicitat-o pentru autenticitate, ratînd cu brio realitatea că era doar un (alt) caz de terapeut manipulat emoțional de ceea ce părea să fie un client cu o tulburare de personalitate cluster B, o persoană seducătoare și manipulatoare. Terapeuta prezenta nu o analiză de caz, ci un discurs tipic de adolescent chinuit de primii fiori ai îndrăgostirii, nu era nimic obiectiv sau profesional acolo. Asta mă întreb: cîți profesioniști cu astfel de atitudini ca ale respectivelor colege nu riscă să fie maimuțele zburătoare ale clienților, în ce măsură deriva asta (ideo)logică cu obsesia romantică pentru autenticitate, asumare și alte vorbe de cele mai multe ori goale, relativizarea morală și alte forme de lipsă de compas, de repere și de valori profesionale și umane, nu pot duce la astfel de situații? Ca să fim corecți, e sănătos să ne întrebăm dacă la rîndul nostru nu sîntem sau dacă nu am fost maimuțele zburătoare ale cuiva, sau dacă ego-urile noastre fragile nu ne-au dus la situația de a ne folosi la rîndul nostru de maimuțe zburătoare, dacă nu ne-am aplecat urechea la mesajele lor amăgitoare, pline de miere.
În final, îndemnul meu este nu doar să ne protejăm de maimuțele înaripate, ci și să căutăm să identificăm și să păstram păsările care sînt simbolul atenian al înțelepciunii lîngă noi. Cum le identificăm? În primul rînd, bufnițele sînt discrete. Au zborul cel mai silențios dintre toate păsările. Modul lor de a zbura a fost studiat de NASA, ca inspirație pentru posibile tehnologii de zbor. În pofida acestei discreții, se fac bine auzite atunci cînd este cazul. Mesajele lor sînt profund antipatizate de oamenii care sînt predispuși la prejudecată, superstiție, pozitivitate toxică, gîndire magică ș.a.m.d. și îi bucură pe iubitorii de diversitate a faunei urbane. Strigiformele au capacitatea de a-și întoarce capul la 270 de grade și au ochii cilindrici, foarte buni pentru vederea la distanță, ceea ce le oferă o perspectivă cum nu sînt multe. Sînt atente la detalii, au auzul fin, iar urechile asimetrice le ajută să vîneze în întuneric folosind o reprezentare audio 3D. Nu în ultimul rînd, sînt fidele. Multe își aleg parteneri pe viață.
Și, apropo de alegeri, poate că unul dintre talentele esențiale pentru o viață bună e să învățăm să facem diferența între maimuțe zburătoare și bufnițe, și să nu uităm că orice maimuță zburătoare se va identifica și va încerca să se branduiască drept bufniță.
Mircea Dragu este psihoterapeut. Ultima carte publicată: Marea aventură a micii albine Mitsu, Editura Humanitas, 2022.
Credit foto: Wikimedia Commons
